Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unele dintre cele mari păcate omenești sunt ”lăcomia, invidia și trufia” și toate au rădăcini într-un pom uriaș, un soi de pom al răului, care se poate numi ”dorința de putere”. Dorința aceasta ne roade în minți și în suflete ca un vierme nepotolit, dorința de putere ne macină, uneori conștient, alteori inconștient, ne transformă în ființe care ne displac nouă înșine și în fiiințe pe care și alții le disprețuiesc. Nenumăratele forme de manifestare ale dorinței de putere, deghizate atat de des în ”blană de oaie”, manifestate sub pălăria roz a impulsurilor umane benefice și frumoase și chiar ascunse sub umbrela iubirii, nu fac altceva decat să ne învelească Egourile în poleială de plastic. Lăcomia, invidia și trufia ne zdrobesc aripile și ne dezumanizează, în vreme ce noi ne străduim și asudăm amarnic să ne prefacem umani și buni. Manifestări mărunte, precum actul banal de a manca, ne trădează ”lăcomia”, și nu doar pe aceea a pantecelui, ci lăcomia pentru putere, lăcomia pentru întaietate, lăcomia pentru bani, lăcomia pentru frumusețe. Suntem lacomi să fim frumoși, lacomi să fim puternici prin frumusețe, prin lucrurile pe care le avem, prin mașinile, femeile și gusturile noastre delicate, suntem lacomi de felul nostru și felul în care mancăm, repede, repede, cat mai mult și cat mai bun, ne trădează această atitudine interioară, pe care – altfel – o negăm. Suntem lacomi să primim apreciere și lacomi să fim priviți drept cei mai mari, mai frumoși, mai deștepți și, dacă mintea ne joacă feste, dacă nu ne putem satisface lăcomia, ajungem la invidie. Trufia le conține cumva pe amandouă, le îngloblează, e ca un poem urat cu două strofe; una despre lăcmie, alta despre invidie. Dorința de putere e mama tuturor acestor păcate.
Din pricina acestor stări stranii ale conștiinței, ale minții umane, avem mai puțini prieteni, suntem iubiți și iubim mai puțin, iar întalnirile noastre de viață par să capete mai degrabă un caracter utilitar decat unul emoțional, afectiv. Dacă tu îmi ești de folos mie, vin către tine, dar dacă nu văd că poți să-mi faci un serviciu, atunci ...te părăsesc. Asta-i o stare evidentă, teribilă, care pare să se accentueze și să creeze înatlniri ”interesate” mai mult decat întalniri frumoase și motivate de atracția sufletului. Punem sufletul deoparte, cu toate că dorințele și nevoile lui s-ar putea să fie izvorul puterii pe care-l căutăm aberant printre lucrurile lumii și printre oameni. Dorința de putere sau, pur și simplu, inconștiența, ne predispun la păcatul de a ne abandona sufletul de dragul unor valori, care ne conduc pe drumul steril și confuz al relației interesate. Tinerii aleg să meargă la școli pentru care nu au nici o vocație, nici o chemare sufletească, apoi ajung să lucreze fără bucurie, fără dragoste și fără nici un strop de entuziasm. Dar, dacă dragoste nu-i și dacă sufletul nu freamătă a fericire, a bucurie, dacă lumina inimii nu se trezește în dragostea ființei pentru ceea ce face, pentru ceea ce este, s-ar putea ca hățișurile propriilor păcate să ne înghită. Acolo unde dorința de putere, lăcomia și invidia trăiesc netingherite, sufletul suferă, mintea se întunecă, creativitatea se topește, iar socoteala matematică ia locul exprimării emoționale adevărate.
Avem nevoie să ne ghidăm mai mult după nevoile reale ale sufletului și mai puțin puțin după dorințele Egoului. Puterea Egoului nu are suflet, iar fără suflet nu avem nici noi mare lucru. Bucuria de a te întalni cu un prieten drag nu poate fi procurată cu bani, nici cu poziția socială, nici cu alte ingrediente, despre care se crede că pot ”orice”. Dragostea e singura putere reală a ființei; fără ea ne trezim deprimați, triști, încolțiți și, mai devreme sau mai tarziu, vom înțelege că renunțarea la propriul suflet e prea scumpă pentru a ne-o putea permite cu adevărat. Crizele care ne tot țin pragul de cățiva ani încoace ar putea fi o invitație la cunoașterea adevărului și la înțelegerea faptului că sufletul nu poate fi abandonat, căci de îndată ce abandonul pare posibil, vine criza și ne îndreaptă percepția, așa încat să ne întoarcem cu fața către ceea ce este important în această viață; usfletul nostru și puterea lui de a iubi ce este și ce ce suntem.
