Calităţi şi defecte

„Sunt foarte furioasă pe soacra mea şi nu ştiu cum să scap de furia asta”, mi-a spus zilele trecute o femeie. „Concentrează-te asupra calităţilor soacrei tale, trebuie să aibă şi calităţi”, i-am sugerat. „Se poate, dar eu nu-i găsesc nici o calitate”, s-a plâns femeia. „A venit să te ajute când ai născut copilul?”, am întrebat-o. „Da, a venit. I-a făcut primele băiţe, a stat un timp la noi”, mi-a spus ea. „Vezi, putea să nu vină la tine. Faptul că ea a venit este de apreciat. Poate uneori ţi-a spus un cuvânt plăcut şi asta-i de apreciat. Poate alteori ţi-a dat bani şi ai trecut peste asta ca şi cum ţi s-ar fi cuvenit. Nimic nu ţi se cuvine din ce face alt om şi de aceea simplul fapt că el spune un cuvânt frumos sau cine ştie ce lucru mărunt face pentru tine, inclusiv acela de a găti, de exemplu, este de apreciat şi se naşte de undeva, din energia calităţilor acelei persoane.”

După câteva întrebări şi tatonări, am rugat-o pe femeia cu pricina să-şi identifice câteva calităţi personale. Surprinzător, ea mi-a spus; „Nu-mi găsesc mie nici o calitate. Eu îmi găsesc şi îmi văd numai defecte. Din cauza asta cred că toată lumea are o impresie rea despre mine.” „Asta ţi se întâmplă atunci când te concentrezi cu mintea asupra defectelor tale, ca şi asupra defectelor altora, fie soacra, fie soţul, părinţii, prietenii sau cunoscuţii. Secretul este «direcţia în care te concentrezi; spre calităţi sau spre defecte. Toţi avem de toate, asta-i natura umană. Ce alegi să vezi, calităţi sau defecte?»„

Obiceiul de a fi continuu cârcotaş, a căuta nod în papură, a găsi defectele altora, a căuta lucrurile rele, cele ce pot fi criticate, a vedea părţile slabe, părţile lipsă şi tot ce ne displace la noi sau la alţi oameni, la situaţiile vieţii şi chiar la obiectele lumii este una dintre cele mai distructive alegeri pe care le facem pentru noi înşine. Un singur gând atrage două gânduri, iar cele două gânduri devin mai pu­ternice şi atrag încă patru, până când ceea ce gândim se structurează în minte, creându-ne scenariul a ceea ce credem sau vedem a fi „real”. Propriile gânduri ne fac soacrele mai rele şi mai urâte decât ar merita. Propria alegere de a gândi despre un om ne schimbă chimia creierului în mod automat, precum şi pe aceea a corpului fizic. Ne inducem stări de stres, angoasă, fobie, depresie, frică şi multe alte suferinţe, alegând să gândim împotriva corpului nostru, a inimii şi a vieţii de câte ori gândim negativ despre alţii. Impresiile mentale ne­gative despre alţii devin impresii despre noi înşine. Sigur că putem face observaţii critice, dar să ne cântărim motivaţiile şi să vedem dacă observăm un scop de îndreptare a unei situaţii, pentru găsirea unei soluţii, pentru a servi oamenii sau numai pentru că ne stă în obicei să gândim negativ şi să ne aşezăm pe noi înşine pe un podium iluzoriu.

Orice fiinţă are şi calităţi, şi defecte. În fiecare dintre noi se află lumină şi întuneric. Precum Adam şi Eva au avut de ales să mănânce sau nu din pomul Binelui şi al Răului ori să rămână în Rai, avem şi noi de ales între a ne concentra asupra luminii sau a întunericului din jurul nostru. Cuvântul „concentrare” trebuie reţinut şi subliniat de mii de ori, şi asta pentru că în concentrarea noastră stau şi alegerea, şi decizia, şi toate consecinţele ce le urmează. Inima ni se deschide şi ni se încălzeşte, mintea ne dăruieşte gânduri şi mai frumoase, iar viaţa atrage către noi oameni, întâmplări şi situaţii revigorante

 atunci când alegem partea plină a oricărui pahar, oricât de gol ar părea el. A privi către lumina din altul înseamnă a duce lumina în tine. A admira o floare înseamnă a creşte în tine puterea de a admira, căci frumuseţea florii pe care o observi se transferă în mintea ta şi-n emoţiile tale. În fiecare clipă, în fiecare zi suntem un soi de Adam şi Eva, care alege între a se întuneca în sine sau a se lumina prin simplul act al „ob­ser­vaţiei”. A observa binele este o alegere în fiecare clipă. A observa răul în scopul corectării este revigorant şi constructiv. A observa critic pentru binele cel mai înalt al tuturor şi pentru sălăşluirea în dreptate şi-n adevăr este vindecător pentru toată lumea. Dar a căuta deliberat binele, frumosul şi tot ce miroase a parfum de viaţă şi a face această căutare la nivel cauzal, adică în mintea şi-n sentimentele noastre, înseamnă a ne dărui nouă înşine şansa eliberării din lanţurile grele ale furiei, ale suferinţei, ale lipsei de speranţă şi ale urii. Aşa cum şi ştiinţa a confirmat, „observatorul modifică obiectul observat”, iar asta înseamnă că ceea ce iubim devine demn de iubire, ceea ce vedem bun devine bun şi ceea ce vedem în lumină devine luminos... Noi ne facem soacrele rele mai bune (şi scăpăm de furie) şi facem lumea din jur puţin mai... frumoasă, observându-i frumuseţea.