x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cămăşoiul lui Creangă i-a luminat gândurile lui Dorel Vişan

Cămăşoiul lui Creangă i-a luminat gândurile lui Dorel Vişan

de Florin Condurateanu    |    24 Ian 2013   •   19:04

Cum e viaţa cu întortocheturile ei, rolul moldoveanului sfătos şi romantic, povestitor uriaş, rolul lui Ion Creangă “made in Humuleşti” a fost jucat de un ardelean get-beget. De Dorel Vişan. Mult s-a zbuciumat talentatul actor clujean să intre în pielea lui Creangă. Simţea că joacă mai mult din talent şi experienţă rolul scriitorului plin de farmec al vieţii, croit parcă pentru a povesti lângă cratiţa cu iahnie de fasole şi lângă o ulcică de vin bun.

Însă, Dorel Vişan, obişnuit cu profunzimea interpretării, avea în el o nemulţumire. Nu era sigur că intrase în el duhul marelui Creangă. Nemulţumit că nu izbucneau din fiecare por al lui sfătoşenia şi romantismul marelui povestitor moldovean, chiar i-a spus regizorului că mai bine ar abandona rolul. Vedea că în filmul “Bulgărele de humă” Adrian Pintea pare că se strecurase în firea lui Eminescu. Iar Dorel Vişan îşi dorea ca fiecare părticică din sângele său să fie a lui Creangă. Avea şi insomnii, noaptea, de întristare. Până când, într-o dimineaţă, i-au adus la filmări o nouă cămaşă pe care s-o îmbrace în rolul lui Creangă. De fapt, cum spun moldovenii, un cămeşoi, şi când a tras pe el cămeşoiul lui Creangă, parcă din cer s-a coborât o iluminare. Parcă deodată a început să respire precum Creangă. Parcă deodată inima părea a urma tic-tacul marelui povestitor ieşean. Din acel moment, cu adevarăt Dorel Vişan a simţit că este Creangă! Venit din ceruri, acel semn că îl poate interpreta adânc şi nuanţat pe marele scriitor ieşean s-a concretizat într-un film cu acea performanţă actoricească a lui Dorel Vişan în rolul lui Creangă.

Există momente de graţie, inspiraţii venite din cer, care transformă neaşteptat creaţia unor actori, ca şi hotărârile lor în greaua misie de a îmbrăca pielea unui personaj. Acest moment i-a coborât în minte şi lui Sergiu Nicoalescu. “Mihai Viteazul” era cât pe ce să devină o coproducţie cu celebra firmă Paramount. Americanii chiar discutaseră despre distribuţie, în rolul lui Mihai Viteazul optând pentru Charlton Heston, dar alături de el mai figurau uriaşe vedete ca Orson Welles şi Richard Burton. Până la urmă s-a luat hotărârea ca Mihai Viteazul să fie interpretat de un actor român. Din numeroasele variante, a fost ales Sergiu Nicolaescu. Au început filmările, mai ales scenele de luptă, în care Sergiu Nicolaescu, alias Mihai Viteazul, conducea oastea română. Dar, într-o noapte, Nicolaescu s-a trezit din somn străfulgerat de un gând, şi anume că nu e nimeni mai potrivit pentru rolul voievodului întregitor decât Amza Pellea. Şi, de a doua zi, Amza Pellea a început să filmeze în rolul lui Mihai. De altfel, în scenele de lupte, filmate de departe, în rolul lui Mihai a rămas Nicolaescu, pentru a nu se irosi munca de început.

Tulburătoare este şi destăinuirea acelui pisc al artei actoriceşti, care a fost şi a rămas Ştefan Iordache. L-am întrebat cum se scutură de spiritul personajelor pentru a intra în pielea celorlalte, fiindcă Ştefan Iordache într-o seară era Regele Richard, a doua seară era un actor la crepusculul meseriei, apoi, în următorul spectacol, era un barman. “Uneori, nici eu nu mai ştiu cine este, de fapt, Ştefan Iordache. E greu să te eliberezi din personalitatea personajului. Eu aştept să plece lumea din sală şi, când sala e luminată doar de un bec chior, revin pe scenă şi rostesc în singurătatea scenei o replică, maximum două din rolul abia interpretat. Mă aude doar femeia de serviciu care mătură prin sală. Apoi merg pe jos până acasă şi pe străzile întunecate şi pustii îmi aud paşii şi, parcă treptat, mă smulg din atracţia eroului jucat pe scenă. Apoi, în noapte, acasă, îmi citesc a nu ştiu câta oară textul piesei viitoare pentru repetiţia de a doua zi dimineaţa. Într-o noapte simţeam că nu descifrez până la milimetru două replici ale viitorului personaj. Nu simţeam că am ajuns la miezul vorbelor eroului. Şi i-am dat telefon prietenului meu, actorul George Constantin, să-l întreb pe el ce părere are. George mi-a spus că nu este o chestiune de fuşerit la telefon, s-a îmbrăcat şi a venit în miez de noapte acasă la mine, discutând până în zori înţelesul replicii viitorului meu personaj.”

×