Cand capitalismul abia mijea

Europa, pe romaneste

In vecinatatea Garii de Nord se afla consignatia Europa. Prima de acest fel din Bucurestii tranzactiei catre economia de piata. Cand auzi Europa te gandesti la o cladire cu zeci de etaje, infatisand strazii ferestre uriase, dincolo de care sclipesc mii de becuri. Europa de langa Gara de Nord e insa o Europa romaneasca. O cladire prizarita, pitita printre maghernitele din zona. Daca n-ai sti despre ce-i vorba, ai crede ca te afli in fata unui depozit de var. Impresie mult intarita si de usile si ferestrele mici, inzestrate cu drugi de fier meniti a descuraja orice tentativa de a patrunde inauntru cu altfel de ganduri decat cele de ordin comercial. Se intra pe o usa laterala stramta si scunda. Cu un pic de neatentie, te poti izbi de pragul de fier, ramas aici de pe vremea cand cladirea nu cazuse in mare inghesuiala. Faimoasa Europa e o banala injghebare de trei incaperi stramte cu pretentii de raioane comerciale. Staruie in aer mirosul de sudoare proletara, specific retelei magazinelor comertului de stat. Si, in plus, acea neliniste tipic socialista ca bucuria de a cumpara ceva se va spulbera imediat: fie ca nu vei mai apuca marfa dorita, fie ca altii vor intra peste rand, fie ca vanzatoarea iti va face mutre.

Si intr-adevar, cam asa se intampla si aici. Vanzatoarea poarta in miscari si in priviri povara unei lehamite descurajante. Habar n-are ce se gaseste pe rafturi. Citeste si ea, impreuna cu cumparatorul, etichetele iscalite cu pixul. Intreaga ei infatisare exprima disperarea ca se afla aici, langa Gara de Nord, si nu intr-alta parte, pe Coasta de Azur, de exemplu. Toti se inghesuie, chiar daca preturile sunt exagerate. Si toti dau glas, indreptandu-se spre iesire, nemultumirii fata de o asemenea scumpete.

Mecanismele economice ale mersului cu liftul

Liftul coboara greoi, clatinandu-se din toate incheieturile. E singurul care merge dintre cele douazeci instalate candva, in vremuri mai insorite, de catre brava intreprindere Ascensorul. Restul stau la parter cu usile larg deschise. Vizitatorii bolnavilor, in general oameni care nu sunt de-ai casei, pasesc inauntru infiorati de incantare si apasa pe butoane. Zadarnic, liftul nici nu clinteste. El poate fi vazut aici mai mult de expozitie decat de lucrat in sus si-n jos.

Singurul lift in functiune nu opreste insa la toate etajele. Degeaba apesi pe buton. Cutia magica trece prin fata ta fara sa opreasca. Obisnuitii spitalului au invatat insa mecanismele economice ale mersului cu liftul. Ele sunt cele ale economiei socialiste. Ca, de exemplu, urmatorul siretlic: bati usor in usa si spui pe jumatate plangaret, pe jumatate duios: tanti, liftul! Un tanar medic si-a facut rost de o trompeta. Zbieretele acesteia, repercutate de coloana, le sperie pe liftiere. Atat de tare, incat nu-si pot permite sa nu opreasca.

La etajele blagoslovite de generozitatea liftierei da buzna inauntru o multime innebunita de asteptare: ologi, ciungi, insi bandajati la cap ca matrozii din filmele revolutionare sovietice, femei in halate soioase, asistente delicioase, o bucatareasa cu un carucior de ciorba, electricianul tarand dupa el o scara, paralitici purtati in carucioare. Liftiera umbla la butoane cu aerul inalt al unui operator NASA. Usile se dau in laturi, cu un bufnet de usurare, la un etaj. Cei care ies se ciocnesc de cei care vor sa intre.

Intr-o clipa, liftul s-a umplut ochi. Cetateana liftiera pipaie zadarnic butoanele. Hardughia refuza sa se puna in miscare. Cauza? Complicata. Mijlocul liftului trebuie lasat liber. E un principiu de functionare ramas asa chiar din constructie. Umanitatea dinauntru se lipeste de pereti. Un barbat tanar, purtand un buchet de garoafe, are chiar generozitatea de a renunta.

Liftul sta sa plece. In acea clipa isi face aparitia un mort. Adica nu, nu un mort, ci o brancarda pe care sta teapan un mort. Liftiera face o criza: - Nu mai vreau morti, m-am saturat de ei pana-n gat! De azi-dimineata am carat patru. Brancardierul se milogeste. Liftierei i se face mila: - Ia si tu liftul pentru mancare!, il sfatuieste ea.

Tablete publicate in vara lui 1990 intr-o revista al carei nume nu mi-l mai amintesc, deoarece a disparut dupa doar cateva numere

BARFE

Un alt P.P. Carp Hotarat sa dau gata epoca lui Carol I (inutil, deoarece, daca nu-mi notez, uit cat ai zice peste), ma apuc de eseul lui Constantin Xeni, Take Ionescu. L-am mai citit o data. Cand am facut-o, stiam insa destul de putine despre era Carol I. Astfel ca mare lucru n-am retinut, in afara unei abordari idolatrizante, explicabile prin editura gazda a primei editii, cea din 1932, Editura Universul lui Stelian Popescu. Patronul celui mai popular ziar din istoria presei autohtone se lansase prin partidul lui Take Ionescu. Dupa moartea Binefacatorului, Stelian Popescu i-a intretinut memoria publicand la Editura Universul monografii encomiastice, in genul celei iscalite de C. Xeni sau de Romulus Seisanu. Take Ionescu vine dupa cartea lui C. Zane, P.P. Carp in viata politica a Romaniei., C. Zane sufera de boala tuturor monografistilor de personalitati: ajunge sa fie avocatul celui despre care scrie. Si cum Take Ionescu, ambitios politician in cadrul Partidului Conservator, e dusmanul numarul unu al lui P.P. Carp si al Junimistilor, despre Take Ionescu ni se ofera o viziune partinitoare, un fel de Take Ionescu vazut dinspre P.P. Carp. Eseul lui C. Xeni e si el al unui autor inamorat de subiect. Astfel ca P.P. Carp de aici e net diferit de cel din eseul lui C. Zane: e un P.P. Carp vazut de Take Ionescu. Un exemplu: brav purtator de cuvant al clasei de mosieri romani, o clasa lenesa multilateral, P.P. Carp se opune improprietaririi si votului universal. C. Zane, care scrie prin anii interbelici, nu-si poate permite elogiul unei asemenea pozitii reactionare. Avocat fiind, el cauta insa a-si apara clientul, demonstrand ca P.P. Carp nu se opunea improprietaririi si votului universal, ci propunea o serie de mijloace mai putin demagogice. C. Xeni ataca si el subiectul. E constrans la asta de realitatea faptelor. In Partidul Conservator, Take Ionescu intruchipeaza gruparea de stanga, de langa hotarul cu Partidul National Liberal. Popularul orator isi face un drapel din improprietarire si votul universal. De asteptat, asadar, ca pozitia lui P.P. Carp sa fie atacata drept anacronica, in timp ce pozitia lui Take Ionescu sa fie binecuvantata cu lauda de: moderna, europeana.

LUMEA PRIN CARE TREC

Lovitura istoriei Tentatia risipirii reuneste articole si interviuri publicate de Augustin Buzura in anii postdecembristi. Capitolul "Din culisele cenzurii" se ocupa de avatarurile romanului "Refugii", cel in care, intaia si ultima oara dupa 1977, se vorbea despre greva din Valea Jiului. Scrie Augustin Buzura despre motivul care l-a facut sa se ocupe de acest moment din istoria comunista a tarii: "Cat despre greva, voiam sa o tin minte, pentru vremuri mai bune, pentru o istorie adevarata, caci ea arata lumii o alta fata, foarte barbateasca, a mult umilitei Romanii. Mamaliga putea oricand sa explodeze. Mineriada postrevolutionara - invadarea Capitalei si brutalizarea atator oameni de catre asa-zisii «mineri» - a pus pe nedrept in umbra acea miscare ce trebuie, cred, cercetata". Din nenorocire, mineriada "a pus pe nedrept in umbra" nu numai greva din 1977, dar si romanul lui Augustin Buzura. Inainte de 1989, consemnarea romanului "Refugii", simpla consemnare intr-un bilant, trecea drept un gest curajos. Mai varai un ac in fundul dictaturii. Dupa mineriada, a elogia revolta din Valea Jiului risca sa treaca drept bezea data Puterii FSN-iste. Intelighentia de cenaclu si cafenea, cea care-i adusese lui Buzura gloria de disident, a gasit de cuviinta ca romanul "Refugii" nu mai trebuie nici macar mentionat. Istoria i-a lovit pe mineri mai crancen decat Ceausescu. Iar pe Augustin Buzura, mai eficient decat Securitatea.

NIMIC NU SE PIERDE

27 septembrie 1914. Moare la Castelul Peles Carol I. O moarte care il salveaza intr-un fel pe rege. Cum Carol I era partizanul fatis al participarii noastre alaturi de Tripla Alianta, contrar vointei nationale, nu se stie ce s-ar fi intamplat cu tronul sau in 1919, la ora deciziei