Candel si fetusi

Dimineata asta de iarna n-a apucat sa muste din gerul naprasnic si sa deseneze melancolic flori de gheata pe geamurile vagoanelor trase in Gara de Nord. E intuneric si-n furnicarul garii zorii nu vor apuca sa se arate, goniti de neoanele ucigatoare de vraja. Caci, in trecerea de la noapte la zi ti se incuviinteaza sa visezi orice si-ti este permis sa-ti inchipui ca soarta te asteapta la capatul beznei cu surasuri ademenitoare. O dimineata fara zori e la fel ca o impreunare in afara dragostei. Or, "Sexul - noteaza Gabriel Garcia Marquez in «Povestea tarfelor mele triste» - e consolarea care-ti mai ramane cand nu-ti ajunge dragostea". Si-atunci cum sa nu iubesti zorii? *

Din Busteni, pe cerul de-un albastru solar, crestele inzapezite ale muntilor par niste bucati uriesesti de zahar candelat pudrate cu o pulbere fina si sclipicioasa de vanilie. Ochiul se desfata lacom in minunatia de culori si forme, lasandu-ma prada unei pofte nestavilite. Sa zbor in vazduhul cu gust vanilat, sa-mi infig dintii in glodurile candelate si sa ma satur, sa mi se aplece de dulcele vietii, asta imi doresc privind zarea muntoasa la Busteni! O zare ce seamana cu galantarele cofetariilor de odinioara... *

M-am cufundat adanc in "Piramida" lui Ismail Kadare. Citesc in tihna compartimentului ca-ntr-o biblioteca pe sine, neatent la haltele si garile zgribulite de-a lungul peroanelor. "Nisip si soapte, acesta este Egiptul", marturiseste, vizitat de geniu, scriitorul albanez si, deodata, ma vad plutind deasupra apelor faraonice ale Nilului mitic. Un sunet imund, de manea siteava, ma trezeste la realitate. Pagan si brutal. Langa mine, un barbat, pe care nici nu-l observasem, scoate din buzunar, cu gesturi pripit-neterminate, telefonul mobil si vorbeste tare: "Ce faci, iubito, te-ai sculat? Sa papi omletica pe care ti-a pregatit-o pisoiasul tau pistruiat! Pofta buna, pisi, te iubesc!". Individul nu se sinchiseste de mine si da frau liber sentimentelor ce-i invioreaza vocea atat de matinal. "Piramida" mea se cam fisureaza si de aceea ma adun anevoie in conturul cartii parabola. "Sa conduci cu grija si sa ma suni de la birou, iubito! Mi-e dor de tine! Te sarut pe botic, pisicuto!", il aud "miorlaind" din nou pe amorezul tomnatic, coplesit de-o dragoste deja publica. Pe nesimtite, aproape ca devin si eu partas la amorul razgaiatelor feline consumat telefonic si sunt tentat sa ma bag in vorba. Renunt insa, iritat de atata rasfat pisicesc. Pe hol, un ins matahalos negociaza, tot telefonic si tot urland, o afacere imobiliara. Preturi, spagi si conditii contractuale la vedere, transparent si oral, semn ca nu stim sa traim in soapta. Manele, indecenta si bolovanis verbal, aceasta e Romania salbaticei tranzitii. *

Frunzaresc ziarele. Intre doua articole aviare e strecurata o declaratie incredibila, cu atingere la interesul national: "Giovani Becali face dragoste cu propria-i sotie, ca nebunu’, toata noaptea". Stirea e preluata cu smintita voluptate de televiziunile autohtone intru umflarea ratingului. Natia iubitoare de manele si scandal si-a recapatat linistea. O simtisem incordata si ingrijorata ca nu cumva iesirile golanesti ale negustorului de turloaie fotbalistice sa fie puse pe seama vreunei insatisfactii sexuale. Dar, nu, nu asta era cauza grobianului avant becalistic. Comportamentul suburban al ex-procuratorului e, se pare, doar remanenta nebuniei erotice nocturne.
Cu astfel de "modele", promovate cu sarg de mass-media neoase, copiii Romaniei n-au incotro si viseaza sa ajunga personaje telenovelistice, manelistice sau becalistice. Un popor ce-si ignora viitorul, lasat la mana lui Adi de Vito sau Vali Vijelie, si care-si abandoneaza in padure fetusii si avortonii, e, mai degraba, o ceata semibarbara cu instinct suicidar. Aceasta din urma stire ma cutremura. Ma revolt cu furie abia controlata si, ca s-o domolesc, trag pleoapele peste imaginea sinistra. Atipesc cu sufletul pocit si-n motaiala trenului traiesc oniric groaza cosmarului. Se facea ca, din pamantul reavan al Gropnitei iesene, rasareau fetusi si avortoni, care cresteau si se inmulteau macabru, iar sub umbra lor sulfuroasa incapea intreaga tara. Lujerele acelea hade, de moarte prematura, se inaltau dement si scanceau mutilate in bataia vantului sticlos, cat sa te-nghete de spaima. Se-ndeseau fetusii si avortonii, si din ochii lor inca nenascuti siroiau lacrimi de formol sangeriu. Plangeau codrii nesfarsiti de pruncuti risipiti in neviata si, bietii de ei, nici macar nu puteau sa vada chipurile noastre de brute necrestinate. Gemete neputincioase, amestecate cu scalambaiala sonora a imnului manelizat razbateau din tinutul invaluit in fum inecacios. "Va iubesc, romani!", l-am auzit dintr-o data pe presedintele Basescu, dar hahaiala de iubire patriotica suna spart, aidoma unui vaiet sui in nalucirea mea terifianta.
Ma trezesc brusc la o hurducatura. Din departare, Bucegii nu mai sunt la fel de impozanti; s-au micsorat, s-au pipernicit, de parca lacrimile ingerilor plansi maruntisera bucatile masive de candel.