Cartierul

Cei trei meşteri, recomandaţi de administratorul blocului, deşi sunt tineri, sunt harnici, serioşi, tăcuţi şi, după cum merg lucrurile, în câteva zile termină cu zugrăvitul. Doamna Ionescu e mulţumită cum muncesc, însă bunica are ceva de zis. De ce au insistat ei că patul poate să rămână acolo unde e?, bombăne bunica. Ce interes ar avea ei ca doamna Ionescu să nu strângă patul, dacă nu sunt violatori?

Prin vecini se vorbeşte că nişte violatori se dau drept instalatori sau zidari şi fac prăpăd pe unde-s angajaţi. Faptul că administratorul garantează pentru cei trei meşteri zugravi o nelinişteşte şi mai tare pe bătrână. Ce, parcă el e mai breaz, o ţine pe a ei bunica, n-ai văzut cum trage cu ochiul după dosul cucoanelor? Precis că e tot violator. În cartier, isteria e maximă. Nici măcar poştaşul, care aduce de zece ani pensiile, nu mai e primit în apartamente. Seara, după ce zugravii pleacă pe la casele lor, bunica discută situaţia cu domnul Ionescu. Toată familia se înghesuie în bucătărie, fiindcă aşa e când văruieşti, te strâmtorezi un timp, dar e vădit că pentru noutăţile pe care le aduce bunica de la prietenele ei din parc bucătăria e neîncăpătoare. Bunica e sigură că mustăciosul, care se dă drept şeful echipei, e căutat de Poliţie. Am eu flerul meu, zice bunica, de parcă toată tinereţea a avut de-a face cu violatori în serie şi a sosit, în sfârşit, momentul să se ştie.

Într-un tabloid e publicat, într-adevăr, portretul-robot al unui ins care a violat o elevă în lift. Povestea e însă plină de necunoscute, deoarece colegii liceencei râd cu subînţeles şi spun că e mai probabil ca insul să fi fost violat de fată. În poză, presupusul violator are o mustaţă mare de gabor cu pălărie, pe când zugravul are doar o muscă sub nas. Domnul Ionescu - nu degeaba e el fiul lui mă-sa - dă din cap, ca unul care cu datul din cap a pus ţara la cale, şi-i cere soţiei să aibă grijă, că nu se ştie niciodată. Să nu rămână singură în casă cu muncitorii. Din cauza zvonurilor, bunica s-a ţicnit bine.

Când, după patru ceasuri de palavre cu babele ei în parc, intră pe uşă, primul lucru pe care-l zice e o tâmpenie. Aha, ai vrut să rămâi singură, îi spune ea norei, cine ştie ce s-a întâmplat pe aici! Domnul Ionescu, şi el - că de aia e fiul mă-sii -, dă iar din cap şi zice: Urâtă treabă. O să ne vorbească toată lumea. Cum dovedim noi că n-a fost viol? Într-un fel, tâmpitul de domnul Ionescu are dreptate, fiindcă maică-sa a umplut tot cartierul cu ştirea că noră-sa e de patru ore în casă singură cu violatorii. În cartier, vestea e îmbunătăţită cu ce-i vine prin minte celui care o duce mai departe: doamna Ionescu pasămite nu reclamă la Poliţie, deoarece a fost ameninţată cu moartea de violatori.

Normal, soţia domnului Ionescu îşi ia lumea-n cap şi pleacă la maică-sa, la Focşani. Mai bine, zice bătrâna, că nu era de-a noastră, femeie cinstită. A stat ea trei zile cu violatorii în casă şi n-a chemat Poliţia? S-a stricat omenirea!