Casa de piatra, viitor de lemn

Cand statul a iesit din business-ul cu case, in 1990, a facut-o dintr-un motiv serios: daduse faliment. Blocurile sale nu erau doar proaste, ci si foarte scumpe, chiar si pentru o vreme in care pretul de cost nu insemna mare lucru.

Oprirea constructiilor noi a obligat insa o generatie intreaga sa-si condimenteze primii ani de casatorie cu cel putin un socru pe metrul patrat de apartament. Astazi, statul e convins ca e treaba lui sa se apuce din nou de case. Chiar daca intre timp a vandut business-urile sale cu masini, otel, hartie igienica sau aspiratoare, administratia e absolut sigura ca are inca o mare competenta in materie de constructii de locuinte. Pentru asta a aparut ANL-ul, care a devenit intr-o seara cel mai mare antreprenor al Romaniei. Ea a promis un adapost romanilor necajiti - asa ca nu e o idee buna si populara s-o ataci in presa...

Totusi, am sa incerc sa argumentez ca aruncarea de sume uriase in acest sistem, prin intermediul unui singur antreprenor - si-acela de stat - e o greseala. Si, tocmai pentru ca locuinta e un subiect de-a dreptul pasional, va propun sa folosim un alt exemplu - cazul industriei auto. Unde avem acum trei producatori, o multime de importatori si o piata extrem de concurentiala, care creste sanatos de vreo trei ani incoace. Sa mai zicem si ca autoritatile constata un fapt ingrijorator - si anume ca masinile sunt inca prea scumpe, iar alegatorii merg la slujba cu autobuzul, iar unii chiar pe jos. E o stare de lucruri pe care o va combate proaspat infiintata Autoritate Nationala pentru Automobile - ANA. Care isi propune sa faca o masina de 2.000 de dolari, adica la jumatate sub pretul celei mai ieftine Dacii. Ca sa simulam situatia ANL, care ia terenurile gratis de la stat, ANA va primi cadou din prima zi cateva milioane de tona de tabla, descoperita intr-un depozit al Remat.

Cum poate fi produsa o astfel de masina? Statul nu mai are nici o fabrica. Da, dar sunt o multime de furnizori de componente - care fac de la geamuri si pana la scaune si stergatoare de parbriz. ANA se va duce la ei cu o oferta pe care n-o pot refuza: sa-i dea de doua ori mai multa marfa, la preturi cu macar 20% mai mici fata de cat cereau de la Dacia, sa zicem. Ce negustor ar rezista unui asemenea targ? Mai ales ca, spre deosebire de fabrica francezilor, noua companie are un mare avantaj: ea poate produce cate masini doreste. Si asta pentru ca nu e limitata de numarul de clienti, ci de finantarea pe care o poate obtine, foarte usor, de la stat.

Ce se intampla mai departe? ANA lanseaza pe piata masina. Nu e chiar atat de ieftina pe cat s-a promis - de exemplu, rotile le cumperi separat, dupa ce-o aduci acasa - dar ramane cea mai buna oferta de pe piata. Toata lumea isi doreste una. Dar totusi nu se pot produce chiar atatea - asa ca se fac liste de asteptare. Sa te cateri mai sus pe ele devine un sport national, in care nu castiga neaparat cei cu conditia fizica cea mai buna... Bineinteles, in primul an se vand 100.000 de masini. Practic, nu mai e ruda sau relatie de om important care sa n-aiba una. N-a fost nevoie sa munceasca prea mult pentru ea - masina a venit pentru alte merite. Iata un lucru care tulbura deja echilibrul social si morala publica - dar ce ne pasa? - sa se ocupe sociologii de treaba asta.

Ce se intampla insa in restul industriei? Ei bine, ea nu mai exista. 30.000 de oameni si-au pierdut slujbele in fabricile care n-au mai putut tine piept competitiei neloiale. Mai mult, 22 de milioane de romani descopera ca au finantat din banii lor cei 2.000 de dolari care despart masina facuta de ANA de una vanduta la pretul de cost veritabil, cu tabla nesubventionata. Pretul acesta se vede in inflatie. Deja, in al doilea an de productie, masina ANA e la fel de scumpa cat vechea Dacie. Numai ca e urata si nefiabila, se plang clientii. Productia trebuie sa scada spre nivelurile de dinainte, adica atat cat putea sustine piata. Furnizorii, fericiti sa faca zece mii de geamuri pe luna, sa zicem, descopera ca pierd bani daca vand doar 5.000. Mai grav, nu pot ridica pretul la cel pe care il luau inainte de la Dacia. Si asta pentru ca, sa nu uitam, ANA le spune acum cu cat sa vanda. E singurul cumparator. Esti cu ei sau esti pe butuci. Pe de alta parte, unii dintre primii cumparatori descopera ca nu mai pot plati ratele, chiar si asa nesubventionate. Nu-i nimic, statul acopera si pierderile astea. Din banii celorlalti pietoni...

Sigur, e un exercitiu de imaginatie. Dar se bazeaza pe legi reale, care functioneaza indiferent de decrete si HG-uri. Intrarea statului pe o piata concurentiala prin subventionarea unilaterala a unui singur producator poate ca suna ca un lucru bun pentru cei multi. Numai ca pentru piata concurentiala, muzica asta e cam trista, daca nu cumva chiar funebra. La ea vor ciuli urechile multi dintre cei care aveau de gand sa-si riste banii pe casele noastre.