Caseta cu muzica greceasca

O caseta cu muzica greceasca de inima albastra, ascultata cu ani in urma in casa unui prieten, m-a facut praf. Era muzica aceea aproape soptita, plina de tandretea a tot ce visam si nu ne e dat sa avem, pe care o asteptam dintotdeauna.

Mi-am zis atunci ca trebuie sa am neaparat caseta. Imi amintesc ca m-am dus special ca s-o inregistrez, dar cum se intampla cu multe din lucrurile indelung dorite, sfarsitul povestii e in ceata. In toti anii care au trecut, mi-a lipsit dureros ceva, am avut un vid sufletesc, fara sa stiu nici de ce natura e si nici cat e de mare. Murim plini de astfel de goluri, care ar fi putut fi umplute usor cu bucurii de ale lumii, daca am fi invatati unde sa le gasim si cat de trebuincioase ne sunt.

De cate ori mai apoi am avut ocazia sa ascult muzica greceasca, m-am interesat de acel tip de cantec, insa ori n-am stiut eu sa spun clar ce caut, ori oamenii cu care am stat de vorba nu realizau ce doream. E posibil ca nici sa nu fi existat muzica pe care inca o caut. Sa fi fost doar o asteptare atat de intensa, incat sa fi trait, pret de o seara, iluzia ca exista. Dorinta, cand e masurata, te face uneori sa vezi si ce nu e. I-am pomenit amicului de caseta pe care am ascultat-o la el, in urma cu douazeci de ani, insa tot ce si-a amintit a fost ca un grec din insula Paros, pe care-l insotise la mormintele parintilor sai din Braila, ii daruise la despartire niste branza "Feta" si cateva casete de soarta carora nu mai stie nimic. "Cred ca ti le-am dat tie - mi-a zis amicul - si nu mi le-ai mai inapoiat." Aparea astfel o ipoteza si mai stanjenitoare si anume ca avusesem mereu ce-mi lipsea, dar nu bagasem de seama ca am.

N-ar fi fost pentru prima oara cand ignoram un lucru care mi-ar fi schimbat viata in mai bine. Lucrurile care-ti pot schimba viata in mai bine nu trebuie sa fie neaparat mari, si nici multe. E destul sa-ti iasa in cale la momentul potrivit, sa le recunosti din masa celor care nu-ti folosesc la nimic, desi te ametesc si-ti afecteaza discernamantul. De-a lungul timpului, mi-au iesit cu siguranta in cale toate cartile dupa care alerg cu limba scoasa acum si nu pot sa le obtin. De-a lungul timpului, m-as fi putut imprieteni cu oameni, de la care as fi avut de invatat, numai ca nu mi-a spus nimeni cum sa-i recunosc in multimea inchipuitilor, a ratatilor si a ignorantilor care se pricep sa se dea mari si destepti. Nu de mult, am dat de un magazin specializat in muzica greceasca. Cand i-am spus ce doresc, negustorul mi-a bagat pe gat cateva CD-uri, asigurandu-ma ca era exact ce cautam. Am ascultat la casca vreo doua cantece si, pe moment, am fost fericit: ma intorceam in timp, gasisem in sfarsit ceea ce parea definitiv pierdut. Acasa insa fiorul a disparut. Cele trei CD-uri erau gunoaie comerciale.

Nu-i totul pierdut. N-am fost niciodata in Grecia. Daca o sa ma duc, voi colinda insula Paros din casa in casa cu intrebarea: Nu cumva de la dumneavoastra a primit prietenul meu muzica aceea pentru care pastrez in suflet un gol nesfarsit de asteptare si melancolie? Sunt sigur ca grecii vor intelege ce-i intreb. Sanse mai am. Nu trebuie decat sa colind cele cateva mii sau poate zeci de mii de case din insula, ca sa recapat ce-as fi putut sa am si n-am stiut ca-mi trebuie.