Ce s-a urmărit pe plan intern şi extern

Dedesubturile cazului de spionaj 

Aşa cum arătam în numărul anterior, în cazul afacerii de spionaj, nu operaţiunea serviciilor de contraspionaj românesc (în definitiv, acestea şi-au făcut datoria cu profesionalism) are importanţă, ci tărăboiul creat în jurul cazului. Aşadar, întrebările care se ridică în acest caz nu vizează operaţiunea în sine, ci ţelul urmărit prin tratarea cu maxim tărăboi a cazului. De ce s-a decis crearea unui tărăboi uriaş în cazul ataşatului militar al Ucrainei? Răspunsul trebuie să ţină cont de următoarele date ale cazului:

1) România e membră NATO. Aşadar, Ucraina a spionat o membră NATO şi, prin asta, NATO.

2) Ucraina trecea până nu demult drept amică a României. Sau, mă rog, preşedintele Iuşcenko, trecea drept amic de Revoluţie portocalie a lui Traian Băsescu. Spionându-ne, Ucraina trece acum drept o ţară inamică a Românei. Un fapt, de altfel, care nu e altceva decât punctul culminant al unui proces început cu scandalul Insula Şerpilor, continuat cu pârârea Ucrainei de către Traian Băsescu la Moscova că fură gazul României şi încheiat cu amânarea fără motiv a vizitei preşedintelui nostru la Kiev.

3) Ataşatul militar al Ucrainei la Bucureşti lucrează pentru serviciul secret al Armatei ucrainene. Care serviciu e în subordinea Ministerului Apărării al Ucrainei.

4) Ministrul ucrainean al Apărării era, alături de ministrul de Externe, omul lui Iuşcenko în Guvernul Iuliei Timoşenko.

5) Iulia Timoşenko trece drept omul Moscovei în cadrul conflictului cu preşedintele Iuşcenko.

6) Ministrul de Externe al Ucrainei a fost demis de Parlamentul ucrainean. Nu pentru că Ucraina a pierdut Procesul de la Haga, cum a susţinut, intoxicată, presa noastră, ci pentru că Iulia Timoşenko şi-a dorit asta.

7) Fiind vorba de spionarea unei ţări NATO, preşedintele s-a consultat cu aliaţii asupra tărăboiului. Mai mult ca sigur, aliaţii NATO ai României au fost de acord, dacă nu chiar au îndemnat la tărăboi.

8) Achim Floricel lucra în cadrul MApN. De contracararea scurgerii de informaţii militare către o putere străină se ocupă Direcţia Generală de Informaţii a Apărării. În cazul Floricel Achim spionajul a fost descoperit de către SRI şi nu de către DGIA.

9) Noua administraţie americană face ochi dulci Rusiei.

Plecând de la aceste note ale cazului se pot descifra mai multe obiective atinse prin decizia lui Traian Băsescu de a se crea tărăboi:

1) Ucraina s-a lins pe bot de admiterea în NATO. Cum să mai avansezi o asemenea solicitare când spionezi chiar NATO?

Marile Puteri din NATO au scăpat astfel de o problemă: presiunea Ucrainei de a fi admisă în NATO la apropiatul summit.

2) În bătălia dintre Iulia Timoşenko şi Vladimir Iuşcenko, premierul a mai repurtat o victorie. Cum însă Iulia Timoşenko reprezintă la Kiev forţele care pledează pentru o politică mai înţeleaptă faţă de Rusia, victoria Iuliei Timoşenko e victoria acestor forţe şi înfrângerea lui Vladimir Iuşcenko, văzut de Moscova drept principalul adversar în Ucraina.

3) DGIA a primit o lovitură straşnică de la concurentul SRI. Se obişnuieşte între servicii!

4) Cazul de spionaj, venit după cel al furtului de arme adânceşte imaginea de ţară în haos. Care haos, pentru a fi contracarat, are nevoie de un preşedinte mână de fier. Posibile ipoteze:

Dacă Traian Băsescu a acţionat de capul său, tărăboiul decis are drept rezultat:

a) Adâncirea în România a imaginii Ucrainei de ţară ostilă.

b) Compromiterea preşedintelui Iuşcenko.

c) Glorificarea SRI, de care răspunde însuşi preşedintele. Care preşedinte, iată, se dovedeşte un brav patriot.

d) O şi mai mare apropiere de Rusia. Nu de alta, dar cazul vine ca o mănuşă Rusiei, atât în bătălia pentru a ţine Ucraina departe de NATO, cât şi în campania de răsturnare a lui Iuşcenko. O normalizare a relaţiilor cu Moscova, dorită de români, ar fi un atu în campania pentru Cotroceni. Ce lovitură ar fi o vizită triumfală la Moscova a lui Traian Băsescu înaintea scrutinului!

e) Un nou argument în favoarea tezei că România prea multă democraţie a dus la haos, singura soluţie fiind un preşedinte puternic. Dacă Traian Băsescu a acţionat la sugestia altora, în cadrul apropierii SUA de Rusia, Iuşcenko a fost sacrificat de americani cu mâna noastră. După opinia noastră, e şi una şi alta.  Concluzie certă: Fiecare a avut de câştigat!

PS: Ceea ce preziceam în editorialul anterior s-a adeverit. Ucraina se pregăteşte de expulzarea a doi diplomaţi români.