Ceasul dăruit de patron şi micii comandaţi de Joiţica

Bijuteria dramaturgiei româneşti, „O Scrisoare pierdută”, a fost jucată de vârfuri ale generaţiilor de actori şi regizată de maeştrii de-a lungul timpului. Firesc, a gândit piesa lui Nenea Iancu şi Liviu Ciulei, aureolat de un meritat renume internaţional. Ciulei nu s-a putut abţine să nu insereze accente personale, să nu pună o amprentă caracteristică pe regia „Scrisorii”. Ciulei l-a interpretat chiar el pe Agamiţă Dandanache şi a pus accentul mai tare pe viclenia politicianului hârşit în rele, a lăsat în planul al doilea ramolismentul şantajistului Agamiţă. Sforarul abonat la parlament simula mai curând scleroza ca să-şi mascheze parşivenia. Aşa l-a jucat Ciulei pe Dandanache. Liviu Ciulei a pus în scenă şi un alt final. În montările anterioare cortina cădea pe sărbătorirea din parcul orăşelului, când în sunet de fanfară învinsul Caţavencu cu de-a sila lăuda victoria intriganţilor în frunte cu „Joiţica, damă bună”. Ciulei a inovat o încheiere şi mai caraghioasă: se dă o masă de către ştabii biruitori şi se mănâncă pe scenă la festivitatea din parc, se înfulecă mititei, frigărui. Se toastează, politicienii ridicoli sunt cu gura plină de mititei şi murături, iar în sala cu spectatori miroase zdravăn a grătar. Aplauze de minute lungi au însoţit finalul când fac reveransul Liviu Ciulei, Rebengiuc în rolul lui Tipătescu, Dem Rădulescu alias Caţavencu, Mariana Mihuţ, o reuşită Joiţică. Cine ar fi îndrăznit să aibă altă părere cu privire la ideile regizorale ale maestrului Ciulei! Dar au fost situaţii în care regizorii au fost obligaţi să umble la scenarii, la punerea în scenă. Şi ordinele au venit de la grangurii ce conduceau ţara. Un exemplu este serialul de la TVR „Lumini şi umbre”. Regizorul Andrei Blaier adunase în distribuţia serialului o mulţime de personalităţi ale lumii actoriceşti: Mitică Popescu, Ilarion Ciobanu, Adrian Pintea, Florin Călinescu, Irina Petrescu etc.Ceauşeştii aprobaseră ca „Lumini şi umbre” să fie o aşa-zisă poză a societăţii dintre războaie, o glorificare a comuniştilor ilegalişti, o laudă la adresa muncitorimii, care se opunea regimului „burghezo-moşieresc”. Regizor de valoare, Andrei Blaier a vrut să facă o radiografie veridică a societăţii româneşti, a anilor înainte de război, astfel că în serial apare o întâmplare reală. De ziua de naştere a maistrului din fabrică, patronul îl caută acasă în cartierul mărginaş al Bucureştilor şi în poartă îi înmânează muncitorului şef de echipă, lui Ilarion Ciobanu, un cadou: un ceas aurit de purtat cu lănţişor la buzunar, ca semn de preţuire pentru priceperea lui arătată în uzină. A luat foc Ceauşescu! Cum e posibil ca în serial să fie arătat capitalistul exploatator căutându-l la poarta casei modeste pe muncitor ca să-i facă un cadou? Au ordonat Ceauşeştii modificarea scenariului, ca patronii să fie ilustraţi ca nişte fiare. Regizorul Andrei Blaier a refuzat să execute porunca comunistă şi n-a mai regizat filmările ulterioare.