Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Declaraţia a fost făcută de o doamnă, fără să clipească (revoltaţii, scria un filosof, privesc, înfruntându-l, direct în ochii lui Dumnezeu), gravă şi cântărindu-şi atent vorbele, la emisiunea Danei Grecu miercuri, 26 ianuarie. Nu ştiu cine era opinenta şi nu am avut timp să aflu, pentru că emisiunea s-a isprăvit. Nu mai ţin minte replica realizatoarei, campioană inteligentă a răspunsului tăios, dar mi s-a părut – pentru prima oară – că e prinsă cu un picior în aer. E greu s-o descumpăneşti pe Dana Grecu. Cum aş fi reacţionat eu, ca reporter, sub privirea distantă şi rece a acelei femei care nu părea lucrătoare de aprozar? Cu ce vorbe ai fi ieşit tu, isteţul meu coleg din presă, dintr-un asemenea clinci? Am încercat să despic, luându-mi distanţă, convingerea acelei femei care juca parcă într-o piesă de Cehov. Nu era genul nostalgicilor complexaţi şi nici n-o puteai suspecta de activism bolşevic la Apaca.
Era Ceauşescu patriot? Needucat, suferind de o patologică grandomanie, putea fi „atotştiutorul” un iubitor al ţării sale? Da, chiar şi primitivii pot iubi. Gorilele, am citit undeva, pot iubi pătimaş. O gorilă îndrăgostită îşi poate ucide fiinţa iubită, din prea multă iubire. Da, în felul lui, asasinând orice drept la opinie, strangulând libertăţile fundamentale ale omului, primitivul Ceauşescu poate fi totuşi bănuit de patriotism. Patriotism în felul lui. Patriotism pentru care foamea gloatei şi conjunctura l-au îmbrâncit la zid şi l-au ciuruit. Din banii împrumutaţi, omorând o generaţie, a realizat investiţii colosale, unele fără îndoială necesare, ca metroul, regularizarea Dâmboviţei (pentru a mă referi doar la Bucureşti) care au adus, pe lângă nenumărate drame şi măceluri de case vechi şi biserici, un spor de modernitate metropolei.
Au fost şi altele, numeroase, care nu pot fi minimalizate sau trecute cu vederea. Ne place ori nu, asta e! Oricum nu şi-a pitit bani în conturi străine. După 20 de ani de căutări şi scormonit legende, faptul e dovedit. Ceauşescu nu şi-a ascuns miliarde în conturi româneşti sau străine. De ce? Pentru că – aşa a gândit până la moarte – România era patria şi proprietatea lui. Convins fiind că este proprietarul ţării, a murit sărac. O tot calcula, ca un cămătar primitiv, dar isteţ, omiţând pierderile colaterale de supuşi pe la cozile foamei raţionalizate (azi, foamea nu mai e raţionalizată, e în sfârşit liberă, foamea îşi poate face de cap). Drepturile la visare şi demnitate erau prea abstracte pentru pragmatismul unui lider incult, dar strângător.
De ce a aruncat anatema nepatriotismului asupra lui Băsescu acea femeie în emisiunea Danei Grecu? Încerc să mă gândesc dacă, cercetat la conturi, preşedintele actual, în legătură cu care se scanda la Iaşi „Băsescu, Băsescu/Mai rău ca Ceauşescu”, ar ieşi sărac. E averea lui Băsescu ţara, pe care o iubeşte până la mistuirea de sine, sau averea lui, consistentă şi neştiută, e sub nume propriu, înghesuită prin cine ştie ce seifuri şi cotloane ale planetei? E averea lui patria, ambiţie faraonică, dar sinceră a dictatorului comunist, sau România pentru Băsescu e doar feuda pe care o stoarce cu o nepotolită sete? De avere şi de putere. A lui şi a camarilei. De ce scandează în pieţe oamenii, rezervişti/nerezervişti, toţi cei trecuţi prea iute în rezerva de cadre inutile a destinului, că Băsescu e mai rău ca Ceauşescu? De ce unii mai îndârjiţi îl cer, fără echivoc, la zid? Groaznic subiect, interogaţii pe muchie.
România azi e făcută terci. E, din Europa, prima ţară predispusă foamei. E prima în mai toate clasamentele nenorocirii. Un tip mic şi chel, cu un formidabil simţ al prostirii mulţimii, ca Hitler şi, de ce nu, ca Ceauşescu, fiindcă şi el avea un simţ al prostirii maselor, a instaurat haosul. Elena lui are un serviciu de control propriu care face percheziţii morale şi corporale în judeţe. Unii spun că România post-Băsescu nu-şi va mai reveni niciodată. Nici eu nu mai cred, în condiţiile distrugerii simţului moral al poporului, în întregul său şi pe bucăţele, că vom mai renaşte vreodată. Pe străzi umblă, fără să se simtă jenate, jerpelitele pufoaice Băsescu. În curând ne va îmbrăca în altele, nou-nouţe, fiindcă frigul ne va năuci pe cei mai mulţi până la următoarea pomană electorală.
Da, doamnă, pe care nu vă ştiu. Aţi spus curajos, înfruntând parcă un adversar nevăzut, un adevăr. Ceauşescu nu şi-a pus nimic pe numele lui, fiindcă era convins că ţara îi aparţine, iar poporul, prostit, îndoctrinat, îl va iubi veşnic. Băsescu nu crede că poporul îl va iubi veşnic, iar el nu iubeşte şi nu va iubi niciodată România. Se comportă cu ea ca într-un bordel cu o ştoarfă. I-a plătit voturile şi, ca atare, o stoarce şi o umileşte cum are chef. Te-am luat pe bani? Atunci stai în toate poziţiile. În plus, trebuie să-mi scot cheltuiala, însutit, înmiit. Am intrat cu un leu, trebuie să ies cu miliarde. „Ce ...a mea!” (citat exact).
Da, doamnă, poate nu-s convins că aveţi integral dreptate în privinţa fostului dictator, dar aveţi cu asupra de măsură în privinţa actualului, afirmând limpede că nu este patriot. Patriotismul este o licoare tare pe care experimentatul băutor nu a încercat-o niciodată. Este băută doar de sfinţii şi zeii neamului, ca şi de ţăranii care au albit în istorie, cu oasele lor, câmpurile de luptă. E prea târziu pentru un experiment nobil în chimia sufletească a preşedintelui. Băsescu n-a fost, nu este şi nu va fi niciodată un iubitor de ţară. Cu atât mai puţin de popor, gloata care-l ovaţiona ieri şi azi îl huiduie. Ci doar un mercenar al banului şi al puterii. Aşa cred mulţi, aşa cred şi eu. Nedezlegându-ne de el la timp, România moare, dacă nu cumva chiar a murit, iar noi prohodim ca proştii pe marginea unui sicriu în care mortul a putrezit de mult. Iar mortul eşti tu, sunt eu, suntem noi.
Citește pe Antena3.ro
