Cel mai mare tun din fragila economie de piata romaneasca inca nu s-a dat, dar au fost create toate premisele necesare. Este vorba despre o afacere cu active de 1% din PIB, deocamdata, o afacere catre care se scurge in prezent 3% din salariul fiecaruia dintre noi, procent care va creste la 6% pana in 2013.
Pensiile private obligatorii (pilonul II), caci la ele ne referim, sunt o contradictie in termeni: cum poate sa fie obligatoriu ceva care este privat? Raspunsul este simplu: in Romania se poate si avem precedentele numite SIF-uri sau Fondul Proprietatea. Fondurile de pensii administrate privat nu colecteaza banii (ii colecteaza statul), nu depoziteaza banii (o fac niste banci), nu garanteaza randamentul si nu platesc pensia (o vor face niste fonduri de plata). Cea mai grava dintre toate este lipsa garantiilor reale.
Asa cum cu banii cu care inainte de 1990 luai o Dacie astazi mai poti lua doua paini, contributiile pentru pensii isi pierd din valoare in timp din cauza inflatiei. Chiar si la inflatia din zona Euro de 2,5% pe an, valoarea reala a contributiilor se injumatateste in 30 de ani. La inflatia din Romania de 8% pe an e nevoie de doar 12 ani. Daca oamenii sunt obligati sa contribuie la aceste fonduri, firesc ar fi ca si fondurile sa fie obligate sa garanteze un randament minim egal cu inflatia, astfel incat banii depusi, chiar daca nu se inmultesc, sa nu isi piarda totusi valoarea, mai ales ca, prin Legea 411/2004, valoarea pensiei de stat se diminueaza corespunzator scaderii contributiei la pilonul I. Deci stim sigur ca vom primi o pensie mai mica de la stat, dar nu stim daca pensia din pilonul II va compensa macar aceasta pierdere.
Acum garantiile se refera la valoarea nominala si la evolutia unui fond raportata la randamentul mediu al pietei, dar piata poate fi pe minus. Un studiu al OECD arata ca in 2008 valoarea fondurilor de pensii private din intreaga lume a scazut cu 45%. Crizele sunt ciclice si astfel de scaderi se vor mai repeta. De altfel, si in Romania, 6 din cele 9 fonduri ramase pe piata au inregistrat pierderi la sfarsitul lui 2010. In plus, daca o raportare la randamentul mediu al pietei putea avea sens atunci cand pe piata erau 18 jucatori, cum a fost la inceput, ea nu mai este relevanta atunci cand piata are un caracter evident de oligopol.
In acest context, am derulat la Grupul de Economie Aplicata un proiect prin care incercam strangerea a 100.000 de semnaturi pentru depunerea in Parlament unei initiative legislative cetatenesti, prin care sa se introduca un randament minim garantat egal cu rata inflatiei dintre data platii contributiei si data iesirii la pensie. Trebuie spus ca e mult mai usor sa candidezi la Presedintie sau la Parlamentul European, unde cele 100.000 de semnaturi se strang pe liste nationale si se valideaza de Biroul Electoral Central, prin comparatie cu o initiativa cetateneasca, unde cele 100.000 de semnaturi se strang pe liste locale (la nivel de sat, comuna, sector, oras), au limite legale pe judete si trebuie validate de fiecare primar in parte. Noi am obtinut avizul Consiliului Legislativ, am strans cu sprijinul sindicatelor semnaturile necesare, dar ele nu au fost validate in timp util la nivelul multor localitati. Atunci am gasit sprijin in randul a noua parlamentari din toate grupurile politice, care si-au asumat aceasta initiativa si au introdus-o in procesul legislativ la sfarsitul lui 2009. Dupa mai bine de un an, dupa avizul pozitiv al Comisiei de munca si al Ministerului Muncii (care au dovedit preocupare fata de problemele contribuabililor), propunerea de lege a ajuns la vot in Camera Deputatilor – camera decizionala – in martie 2011. Culmea democratiei in Romania este ca articolul unic al acestei propuneri legislative a fost adoptat, dar nu a mai fost cvorum pentru votul final si legea a fost apoi retrimisa la comisii. Trebuie un lobby intr-adevar puternic pentru a reusi performanta de a nu se vota o lege al carei articol unic a fost deja votat.
Lupta continua. Poate aceasta initiativa legislativa va fi votata intr-o zi. Nu as vrea sa asteptam 30-40 de ani pentru a putea spune ca am avut dreptate.
Ca sa incheiem intr-o nota pamfletara, cred ca administratorii fondurilor de pensii private, poate chiar si membrii comisiei care ii supravegheaza, sunt cu totii fani ai echipei londoneze Arsenal, a carei sigla este un tun, la propriu, si a carei porecla este 'tunarii'. Cel mai mare tun din fragila economie de piata romaneasca e pe drum.