Cele doua cuvinte nationale

Intr-o vreme m-am interesat de manuscrisul ramas de la un fost coleg de facultate. O intreaga carte privind cele mai frecventate doua cuvinte din dictionarele de subsol ale limbii romane.

Acele doua cuvinte dupa care, atunci cand trebuie scrise, se scrie doar un p urmat de puncte, puncte, iar cand sunt rostite, poate sa urmeze orice. Am aflat ca, intr-adevar, fostul meu coleg intocmise de capul lui, cat timp activase la Institutul de Lingvistica al Academiei, un studiu intins si exhaustiv asupra istoricului si folosintelor de toata starea, de la vladica la opinca ale celor doua cuvinte de patrimoniu sexual, dar ca, dupa ce a murit, cineva, nu se stia cine, ar fi pus mana pe manuscrise.

In 1994, cand am facut o ancheta cu titlu privat in cautarea persoanei socoteam ca nimic nu mai statea impotriva publicarii volumului cu o alcatuire acuzat stiintifica, dar interesand toata romanimea. Ca sa ne exprimam in termeni universitari si de piata, cererea ar fi existat dintotdeauna, iar acum aparuse si oferta. M-am dus la Institut, am intrebat de soarta lucrarii, am aflat ca avea cateva sute de pagini dactilo, ca era in faza de a fi tiparita si ca de ea stiau mai mult cutare si cutare. Insa cutare si cutare m-au indreptat, la randu-le, spre altii, care ar fi trebuit sa cunoasca indeaproape situatia. Pe masura ce se largea cercul stiutorilor se diminua stiutul. Confratele care isi insusise manuscrisul, afara de faptul ca ar fi putut fi un bigot sau un complexat sexual si profesional, pornit sa distruga cartea care-i amintea in permanenta de frustrarile sale, n-o furase desigur decat ca s-o publice. Sub ce nume era alta poveste. Nici eu nu ma aventurasem in recuperarea ei din motive caritabile. As fi vrut sa fiu implicat, sa am numele pe coperta interioara, fie si ca fost coleg si prieten al defunctului, ca om care a muncit pentru a o vedea in librarii.

Au trecut ani de atunci si cartea inca n-a iesit la lumina. Poate ca ancheta mea din 1994 il face prudent pe hot, poate si-a dat seama ca, indiferent cu ce autor ar aparea, cartea va deveni imediat subiect national, iar scandalul in jurul paternitatii va fi cu urmari. In fine, poate ca volumul nici nu exista, ci doar legenda c-ar fi fost terminat. Nimeni din cercetatorii de la Academie cu care am stat de vorba n-a avut manuscrisul in mana astfel incat sa-si fi bagat ca meserias nasul in el si sa certifice: "Da, domnule, l-am pipait si pot sa urlu - Este!".

Daca e asa, e si mai grav. Inseamna ca nici un lingvist nu s-a sesizat de bogatia si, la urma urmei, de provocarea, de legitimitatea inalta a temei. Ce Dumnezeu, doar sunt in discutie doua din cel mai des folosite o suta de cuvinte ale vietii de toate zilele! Unde-i atata cantitate, pudoarea devine prostie institutionalizata. Poate ca afland totul despre relatia de secole si milenii a romanului cu numele din popor ale organelor sexuale ne vom mai vindeca de nevoia de a le rosti tot timpul. Si cand se potrivesc, dar mai ales cand nu slujesc dialogul. E genul de dezvat care cere un soc. E intocmai ca la o boala. O pomenesti mult mai rar, cand stii de la un doctor destept ce-i cu ea. Altcumva, apelul permanent la cele doua cuvinte, cu tezaurul de injuraturi construit pe ele ne poate tine pe mai departe mandri de cat de inventivi si de pitoresti am fost si am ramas.