x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Celebrul Zenga a plonjat greşit?

Celebrul Zenga a plonjat greşit?

de Florin Condurateanu    |    30 Iul 2020   •   07:14
Celebrul Zenga a plonjat greşit?

Ar fi păcat ca frumoasa iubire, împlinita căsătorie între legendarul portar al Interului şi Italiei, Walter Zenga, şi superba româncă Raluca, deşteaptă şi devotată, să se sfârşească printr-o ratare! Nişte gânduri aşternute pe Facebook de nevasta Raluca, cu iz de despărţire, invitaţia către lăudatul fotbalist italian de a reveni lângă familia cu doi copii stabilită în Dubai, rândurile în spate cu un oftat ale Ralucăi par că anunţă şchiopătatul căsătoriei.

Portarul legendar al Interului şi Italiei, Walter Zenga, poreclit Pisica pentru săriturile acrobatice însoţite de succese pe stadion, declara la braţ cu strălucitoare blondă română Raluca cum că el a devenit jumătate român prin această căsătorie înfloritoare. Provenită dintr-o familie de medici, educată, şcolită, cu diplome care spun ceva, Raluca l-a secondat deştept pe idolul publicului italian, i-a făcut cinste prin ţările arabe unde a antrenat, i-a crescut frumos pe cei doi copii, una peste alta, a dat o lecţie de nevastă rafinată, descurcându-se şi prin vitregiile unei familii de fotbalişti, cu absenţe multe de-acasă în cantonamente prelungite, cu tristeţile înfrângerilor pe teren şi exuberanţele aduse de victorii.

Raluca, românca, a estompat dezavantajele diferenţei de vârstă şi i-a dăruit fericire şi linişte pentru urcarea în meserie a lui Zenga. Mai ales că prima iubire cu o româncă a lui Zenga, tot cu o Ralucă, fiica lui Mircea Sandu, n-a fost o pagină prea reuşită. Zvăpăiata Raluca Sandu l-a dus pe Zenga într-o lume cu prea multe petreceri, cu plicuri cu droguri aruncate pe jos când apăreau poliţiştii şi, până la urmă, relaţia a eşuat. Pe cât de teribilă a fost cariera de fotbalist a lui Zenga, nu i-a ţinut pasul cariera de antrenor.

Cu ceva succese în antrenoratul din România, posturile de antrenor ale lui Walter în Italia şi în alte ţări nu au fost încununate de izbânzi. Acum, de când a antrenat formaţia Cagliari, Zenga nu şi-a luat nevasta şi copiii în Italia, ei au rămas în Dubai şi temperatura iubirii la mii de kilometri se cam stinge. Poate frumoasa pereche româno-italiană rămâne cu zâmbete în poze netrucate. Viaţa este un spectacol permanent, fără relaş.

×