BUN-SIMȚ s. n. sg. - Normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor
Pare simplu de înțeles. E însă, din câte vedem, îngrozitor de complicat de aplicat, de însușit. Norma asta logică de apreciere le lipsește fix lor, celor care reprezintă marea majoritate a oamenilor.
Trecut-au în curând 26 de ani de la Revoluție. Destul timp pentru o clasă politică să se clădească în democrație. Suficientă vreme să învețe, să greșească, să o ia de la capăt, să învețe iar, să testeze, să cadă și iar să se ridice.
Te uiți la ei, la politicienii vremurilor noastre. Case peste case, mașini dintre cele mai scumpe, conturi grase, tablouri valoroase, bijuterii prețioase, ceasuri de firmă. Și apoi îi vezi pe la DNA, pe la Parchet, pe la Poliție, pe la Arest.
Politica aduce cu sine putere, influență și chiar senzația unor capacități similare cu ale lui Superman. Cu alte cuvinte, au impresia că sunt de neatins. Că ei pot face orice, oricând, oricum și să nu pățească nimic. Sigur, nu generalizez, nu sunt toți la fel. Majoritatea e covârșitoare însă.
Mai sunt și norocoși de genul Invisible Man (omul invizibil), pe care încă se mai fac unii că nu îi văd cum ne păcălesc. Ăștia sunt cei mai periculoși.
Bunul-simț nu se cumpără. Și nici nu se face implant cu el. Și nici măcar nu se fură – că la asta unii s-ar pricepe. Cred că, din păcate, nici nu se învață, dacă nu a existat niciodată. Ar putea fi însă molipsitor.