Dementa la plata luminii, localul din Braziliei. Sala plina ochi, te-nabusi. Lipite pe langa pereti, cozile – trei la numar – tradeaza experienta din vremea tacamurilor, iaurtului la borcanas, salamului de vara – cate unul sa ajunga la toata lumea. Alte timpuri, alte cozi. Coafate la fel. Un badigard cu cea mai blanda figura din cate are firma de paza vegheaza ca salbaticii (apreciere din coada: zau, doamna, parca am fi salbatici) sa nu se buluceasca, "va rog, nu va buluciti...".
Ca in orice rau, oamenii descopera si o multumire, li se dezmortesc oasele. Coada freamata, mormaie, bate campii nu atat cu intelepciune (poiana lui Iocan), cat cu draci. Patrunzand greu, un ins cu mina prospera se adreseaza vazduhului: De ce stati la coada? Un domn pensionar: Chiar, de ce-om sta la coada? Un alt domn pensionar: Pai, poate, ne-o place...
Intra altul, se infige electoral in mijlocul incaperii si face pe desteptul: Bai, frate, da’ exista internet, banci, trebuie sa platiti aici?... O ia prompt in freza: Da’ tu de ce nu platesti online, istetule? Istetul: Penca am treaba c-o incurcatura. Raspuns: Ei, incurcati suntem si noi, asa ca fa bine si asaza-te la coada din dreapta.
Pe peretii holului, ca si pe site, realizarile companiei de electricitate, solutii noi, rapide si simple de plata... concursuri cu premii, castiguri in bani, excursii... Alta tara.
Un chelios da din mana a lehamite: Ne si place sa stam la coada, deh, anii comunismului... Din peretele opozitiei ii raspunde corul cu facturi la zi: Poate dumitale iti place... dupa fata si dumneata ai fost in anii aia... si poate ca ai fost prea mare, poate n-ai prea stat la cozi... Omul renunta la coada si pleaca satul: n-ai cu cine, dom’le. O doamna pensionara se foieste, cum se foiesc pensionarii la miting. N-are de platit, o omoara grija datoriilor la anul.
Romania ca un talon de pensie taiata, crispata, cu groaza intretinerii si spaima datoriilor la stat. Membrii grupului destinat ghiseului de informatii te informeaza ca noile contoare se intepenesc, iau o viteza de ametesti. Sau fura. Si astea fura. Detaliile din strada Braziliei au corespondente in folclorul despre guvernare. Personajele cele mai pomenite: Boc, Ceausescu, Basescu. Ceausescu e personaj pozitiv, cozile aveau logica sistemului.
Deschide usa o pensionara, mai sa lesine: 'Abia am scapat de la tichetele sociale, de la patru dimineata stau... Cat le place in tara asta sa ne vada imbecilizati la coada... Stam la coada ca vitele fiindca vor astia sa ne umileasca...'. 'Astia' nu sunt neaparat de la Enel. Clientii din noul val intra pe usa ca in democratie si dintr-odata isi pomenesc parintii: maaaaamaa…! Aici sucomba si protestul.