x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Chiriaş în România

Chiriaş în România

de Tudor Chirila    |    17 Sep 2010   •   00:00
articol preluat de pe blogul lui Tudor Chirilă - Bed for love
As porni o revolutie, dar sunt prea egoist. Si nici puterea nu ma excita in forma asta. Cred ca toti marii revolutionari au fost obsedati sexual. In ce ma priveste, n-am tras inca o concluzie in sensul asta. Apoi stau si ma intreb. La ce-mi foloseste ca sunt curat, daca nu ma urc pe baricade? Daca nu ma bag intre ei, sa le arat cat sunt de murdari si de rai.

Apoi imi spun ca treaba mea e sa fac teatru, film, sa cant, sa invat. Si cercul vicios ajunge si in dreptul meu cu casuta pe care scrie: pentru cine sa mai faci teatru, film sau sa canti, de la cine sa inveti daca nu te-ai implicat niciodata, daca n-ai avut curajul sa te agati de manerul rosu si sa-l tragi in jos? Acum publicul tau e inlocuit de publicul lor. Iar publicul lor se complace intr-o cadere libera. Eu nu vreau sa cad. Cercul vicios se roteste si mizele mele sunt aruncate gresit. Crupierul imi ia tot cu sange rece.

Sunt chirias in tara mea. Taxele pe care le platesc sunt pretul chiriei. In schimbul acestor bani sunt lasat sa locuiesc in Romania. Ma lasa sa si vorbesc, desi nu ma asculta. Nu e o locuinta extraordinara, nici vorba, iar proprietarii nu se preocupa decat sa-si incaseze banii la timp.
Senzatia ca nu am tara mea e dureroasa. Poate ca in diaspora as fi resimtit mai putin aceasta durere. O plecare asumata e o suferinta asumata. Viata a ales pentru mine sa raman. Inca.


Apatrid in propria-mi tara poate suna paradoxul meu. N-am vorbe si nu mai am nici macar ura. Ar fi fost bine sa-i pot uri pe toti iresponsabilii astia nebuni. Ura e un combustibil. Indiferenta, nu. Indiferenta nu hraneste nimic. Dar ucide la randul ei printr-un soi de exterminare lenta. E ca un camp pe care nu mai creste nimic de la prea multe pesticide.
In Romania nu mai creste nimic. Creste doar o stare de perplexitate gatuita.

Nimeni nu e in stare sa-si elibereze urletul. Pentru ca e greu sa urli cand esti singur. Iar noi, romanii, suntem singuri. Fiecare pentru sine. Urletul se naste in colectivitate sau macar atunci cand pe partea ailalta a prapastiei are cine sa te auda, atunci se desfac baierele sufletului care sa nasca urletul.

Senzatia ca sunt batjocorit nu ma face sa-mi revin. Inca sper ca e o senzatie. Contrar aparentelor sunt un individ pozitiv. Evit inca sa inteleg ca sunt batjocorit. Asta ma transforma intr-un masochist. Bine ai venit in Romania, straine.

Daca vrei senzatii tari si un popor pestrit in mijlocul caruia sa-ti petreci cativa ani din viata e ok. Ce-ti putem oferi? Pai ar fi multe. Iti rastalmacim bolile si iti gresim diagnosticul - asta e supercool- vei trai mereu la maxim, intr-o confuzie vecina cu nebunia. E supertare. Te putem tine ore in sir blocat in trafic si cand vei simti nevoia sa protestezi te lovim si te injuram. Avem pornografie peste tot si aproape legal. E suficient sa-ti faci abonament. Pregateste-te sa fii complet neinteles. Niciodata un strain n-a fost mai aproape de charisma genialitatii ca aici, acum, la noi. Numai la noi cele mai simple lucruri se pot transforma in veritabile enigme. Sfinxul e la orice colt de strada. Orice functionar public iti poate schimba destinul cu cel putin trei intrebari. Avem mizerie morala constanta. Te-ai plictisit de convenientele si sabloanele societatilor civilizate? Ti-e dor de tradari si pumnale in spate? Vrei sa asisti la lucraturi fara subtilitate? Te excita sa n-ai incredere? Vrei sa simti gustul exotic al principiilor terfelite? Iti oferim asta in pachetul standard, straine. Nu-ti cerem sufletul. Iti vrem doar banii. Alege sa traiesti la limita, alege Romania. Alege sa cazi. Liber.
Da, avem multe de oferit celor care vor sa traiasca altfel.

Ma deranjeaza ca am redefinit speranta prin partile astea. Pana acum putin timp speranta era un declansator. Era o tableta efervescenta aruncata in paharul cu mizeria de zi cu zi. Fuzionand cu mizeria, speranta mai nastea vise plapande. Acum speranta e o grenada amorsata.
Esti un sinucigas daca mai speri. Iti mananci din propria viata, iti infuleci propriul timp. Esti nebun.
Pe terenurile de lupte se bat ei, cei pe care i-am lasat sa ne conduca in timp ce dormeam. Se bat pana la sange, pana cand unul dintre ei moare. Zona de conflict e inconjurata de garduri inalte impletite cu sarma ghimpata. In spatele gardurilor multimea priveste balind. Victoria nu se va sarbatori. Multimea nu va primi halci de carne sau bani. Nimic din toate astea. Ne uitam totusi. Cu gurile cascate si degetele infasurate pe sarma, stam agatati de gardul protector si privim infometati.

Da-l in pula mea de zambet, urla cineva prin megafoanele care anunta scorul. Da-l in pula mea de gand care nu reuseste sa se mai inchege. Si asta ma doare. Sunt intr-o permanenta stare de avort. Toate gandurile mele mor in cateva saptamani, jalnici embrioni care n-apuca metamorfoza. Creierul mi-e naclait si sunt paralizat. N-am chiureta, n-am anestezic. Am ceva apa fierbinte in speranta ca vreun gand va reusi sa se nasca si sa-l pot creste pe langa gardurile cu sarma ghimpata.

Intrebarile imi dau o stare de voma. Nu mai intreb nimic. E important sa nu mi se faca greata. Oricum ar raspunde evaziv. Asta m-ar ameti si mai tare. Mi-ar tulbura urechea interna. Acolo unde se formeaza echilibrul. Unde se formeaza echilibrul in tara asta? In fiecare dintre noi. Care noi? In fiecare dintre mine. Oricum, cei care gasesc echilibrul nu intind mana catre cei care bajbaie in vertij. Nimeni nu echilibreaza pe nimeni. Balansul ne defineste. As fi vrut sa-i intreb multe lucruri. Mi-e frica sa nu vomit.

Cat de imbecili sa fim incat sa credem ca o balada populara defineste un popor? Nu balada populara defineste poporul, ci insasi optiunea poporului pentru balada.

Spuneti copiilor vostri ca nu avem istorie. Spuneti-le ca sunt liberi sa aranjeze haosul. Spuneti-le ca n-au nimic in afara pamantului pe care il locuiesc. Lasati-i sa-si faca tara pe care o simt. Si, cine stie, poate atunci vom avea si noi o epopee. O tara care moare trebuie sa lase loc unei tari care se naste. Istoria? In halul in care am ajuns e un detaliu. Trecutul? Un vis urat. Viitorul? Nu stim inca pentru ca ghicitoarele nu platesc taxe.
articol preluat de pe blogul lui Tudor Chirilă - Bed for love

×
Subiecte în articol: editorial