Ciclopul care aruncă stânci

Vulcanii sunt manifestarea unor forţe care rămân încă misterioase pentru om. În orice caz, ei ne reamintesc faptul că noi, oamenii, nu suntem chiar stăpânii planetei şi că în orice moment aşa-zisa noastră civilizaţie construită cu atâta orgoliu poate să dispară sub un nor gigantic de cenuşă.

Cine vizitează, în Italia, oraşele antice Pompei şi Herculanum, mumificate de cenuşa şi de lava Vezuviului, îşi dă seama că nu există absolut nici o lege în Univers de natură să interzică reproducerea acestui scenariu. Iar despre misterioasa civilizaţie a Atlantidei se spune chiar că ar fi dispărut în urma erupţiei unui vulcan...

Deseori, vulcanii au fost divinizaţi de oameni, şi pe bună dreptate, întrucât ei reprezintă forţa focului, fără de care însăşi civilizaţia nu este posibilă. În panteonul romanilor, Vulcan era zeul focului şi al artelor metalurgice. Iar în Japonia, simbolul ţării este un vulcan, celebrul Fuji, care este şi munte sfânt. Un japonez care nu efectuează măcar o dată în viaţă un pelerinaj pe Muntele Fuji nu este un adevărat japonez.

Vulcanii au însă, în zilele noastre, şi un puternic impact asupra economiei. Din acest punct de vedere, ei ar putea fi împărţiţi în două mari categorii: cei răi şi cei buni. Vulcanii răi sunt cei care, atunci când strănută, împrăştie în jur cenuşă şi pietre, iar uneori, aşa cum a fost cazul cu vulcanul islandez, împiedică avioanele să zboare şi paralizează o bună parte a Europei, ruinând firmele de turism.

Vulcanii buni sunt cei care scuipă doar lavă incandescentă, creează prin aceasta un spectacol continuu şi favorizează, în consecinţă, turismul. Etna este un astfel de vulcan bun, una dintre principalele atracţii ale Siciliei, la rivalitate cu vestigiile antice. Zilnic, zeci şi zeci de autobuze cu turişti pleacă de la Catania, dar şi din alte oraşe ale Siciliei, având ca destinaţie craterele fumegânde ale vulcanului. O descindere în altă lume, uneori orchestrată de ghizi care amplifică frisonul vizitei prin evocarea legendelor antice.

În definitiv, celebrul ciclop, monstrul cu un singur ochi, pe care l-a orbit Ulise, nu era oare un vulcan? Cine ar fi putut, de altfel, să arunce cu imense bucăţi de stâncă după corabia lui Ulise, dacă nu un vulcan? La Acitrezza, lângă Catania, pot fi văzute, de altfel, ca nişte mici insule, aceste imense bucăţi de stâncă "aruncate" de ciclop, în furia sa, după Ulise şi tovarăşii săi de aventură. Şi Franţa are în panoplia sa un vulcan bun, situat însă la aproape 10.000 de kilometri de teritoriul său continental, mai precis pe Insula Réunion.

Minusculă perlă tropicală din Oceanul Indian, Insula Réunion este aproape un exemplu unic de comunitate constituită în jurul... unui vulcan. Cei care doresc să o caute pe hartă o pot găsi ceva mai la vest de insula mult mai mare şi mai cunoscută Madagascar.

Prenumit Le Piton de la Fournaize, vulcanul de pe Insula Réunion este, în primul rând, un adevărat laborator: în jurul acestui ciclop tropical s-au instalat, de mulţi ani, o mulţime de vulcanologi şi de alţi specialişti în materie, care măsoară minut cu minut activitatea acestui fenomen natural uluitor, în speranţa că vor înţelege ceva din modul său de funcţionare. Pentru că acest vulcan are obiceiul de a se trezi foarte des şi de a provoca spectacole fascinante.

În 1998, de exemplu, el le-a oferit localnicilor şi turiştilor ceea ce s-a numit erupţia secolului: jocurile de artificii au durat şase luni, toată suflarea insulei s-a perindat în jurul lor pentru a le aplauda, iar scurgerile de lavă au fost atât de abundente, încât au acoperit o parte din şoseaua de pe malul oceanului, întrerupând circulaţia normală.

Acest vulcan este sinonim cu amabilitatea însăşi: deja că este foarte harnic, şi întreţine industria turismului pe insulă. Fiind un vulcan bun, el nu scuipă nici pietre şi nici cenuşă, cum spuneam, aşa că oamenii se pot apropia de craterul principal şi uneori se pot plimba pe lava proaspăt solidificată şi încă uşor călduţă.

Tot aşa, turiştii pot vizita unele sate din jurul vulcanului care au fost vizitate la rândul lor de... torente de lavă. Într-un astfel de sat, Piton-Saint-Rose, în 1977, torentul de lavă a înghiţit câteva case, dar a ocolit în mod miraculos biserica... Cum să nu crezi, în aceste condiţii, în miracole? Biserica respectivă a devenit şi ea, prin urmare, o atracţie turistică, întrucît pare efectiv că navighează ca o corabie pe un fluviu împietrit de lavă.

De altfel, locuitorii au rebotezat-o cu numele "Notre-Dame-des-Laves", ceea ce în româneşte ar putea fi tradus cu "Maica noastră a lavei". Vulcanii buni, precum cel de pe Insula Réunion sau cel de pe Insula Sicilia, sunt aşadar o mină de aur economică: ei generează locuri de muncă, circulaţie turistică, infrastructuri hoteliere, produse derivate (ilustrate, tricouri cu imaginea vulcanului respectiv, obiecte de artizanat realizate din pietre vulcanice etc.).

În cazul Insulei Réunion, cu o suprafaţă de 2.500 de kilometri pătraţi, tulburător este şi faptul că ea s-a născut de fapt ca o fiică a vulcanului. Mai precis, insula a apărut cu 3 milioane de ani în urmă, pentru că într-o bună zi s-a trezit din senin un vulcan în largul oceanului şi a început să scuipe lavă. De altfel, insula se măreşte în continuare datorită vulcanului: în 2007, de exemplu, erupţia a scos din măruntaiele pământului 120 de milioane de metri cubi de lavă şi a creat două plaje suplimentare pe malul oceanului, spre bucuria suplimentară a localnicilor şi a turiştilor.