Cine va fi viitorul premier? (III)

În cazul desemnării viitorului premier, Traian Băsescu ştie că puterile sale sunt limitate. De ce se agită să ne convingă că e un monarh absolut şi mai ales de ce se agită acum, când campania e abia la început?

Scrutinul uninominal va reduce drastic numărul partidelor care vor intra în Parlament. Putem spune adio de pe acum PRM şi PNG. PC e legat de alianţa cu PSD. De asemenea, după scrutin e practic imposibilă o guvernare minoritară PD-L – UDMR. Arătam în numărul anterior că, în aceste condiţii, preşedintele nu-şi va putea permite să impună un premier de PD-L în chip arbitrar. Dacă va desemna un premier de la PD-L (care nu va fi în nici un caz Theodor Stolojan, mai mult ca sigur folosit doar ca monedă de schimb în negocierile cu PNL), o va face numai după ce a mediat coaliţia majoritară.

Există însă o condiţie post-scrutin mai importantă decât toate, care îi va impune lui Traian Băsescu să nu-şi facă de cap.

 Odată încheiate parlamentarele, începe cursa pentru Cotroceni. Dacă liderii de partide vor răsufla uşuraţi, Traian Băsescu, în schimb, se va confrunta deja cu exigenţele campaniei pentru 2009. Liderii de partide, scăpaţi de examenul scrutinului, mai ales dacă – aşa cum se conturează – votul nu va aduce mari surprize, îşi vor putea permite să greşească. Traian Băsescu nu-şi va putea permite nici un pas eronat. Formarea viitorului guvern va fi decisivă pentru şansele sale la un al doilea mandat.

Astfel, Traian Băsescu trebuie să ţină cont de:

a) Imaginea de făuritor de crize artificiale, pe care i-ar putea-o întări încăpăţânarea de a impune un premier împotriva realităţilor de după scrutin;

b) Relaţia sa cu viitorul premier.

Dacă acesta va trece drept o marionetă de-a sa, toate nemulţumirile sociale vor curge şi în contul lui Traian Băsescu. Dacă premierul va fi un om pe picioarele sale, Traian Băsescu trebuie să fie sigur că-l va sprijini în cursa pentru prezidenţiale;

c) Adversarii pe care celelalte partide îi vor arunca în cursa pentru Cotroceni.

Indiscutabil, preşedintele va fi obligat să negocieze cu anumite partide un schimb: premier contra preşedinte. Altfel spus, un partid (PSD sau PNL) să fie de acord cu avansarea unui candidat de faţadă în schimbul postului de premier. Şi acest lucru reduce mult din puterea lui Traian Băsescu de a impune un premier după cum îl taie capul.

Cei patru ani de mandate dezvăluie un preşedinte acţionând pe baza unei duble realităţi:

1) Cea de care ştie că există;

2) Cea pe care vrea să ne convingă că există.

În cazul desemnării viitorului premier, Traian Băsescu ştie că puterile sale sunt limitate. De ce se agită să ne convingă că e un monarh absolut şi mai ales de ce se agită acum, când campania e abia la început? Un răspuns cert sută la sută în cazul unui personaj hachiţos precum Traian Băsescu e imposibil. Ne vom mulţumi aşadar cu ipoteze de lucru:

a) Preşedintele ştie că sponsorii au luat cunoştinţă de situaţia proastă a PD-L în sondaje. Uninominalul e însă o maşinărie de cerut bani. Prin insistenţa pe forţa sa de a numi viitorul premier, Traian Băsescu încearcă să-i ţină pe sponsorii PD-L lângă partid;

b) Dacă nu are loc o surpriză de proporţii la 30 noiembrie 2008, toate datele arată că Traian Băsescu, dacă vrea să aducă PD-L la guvernare (ceea ce este vital pentru relaţia sa cu partidul), va trebui să ţină cont de pretenţiile PSD sau PNL. Nici PSD, nici PNL nu-l văd pe Theodor Stolojan cu ochi buni. Sugerând că-l va pune premier pe Theodor Stolojan, Traian Băsescu pregăteşte terenul pentru lovitura psihologică dată de renunţarea la Theodor Stolojan. Sacrificarea fostului lider PLD e decisă de pe acum. Traian Băsescu însă va juca din greu comedia celui care face un sacrificiu uriaş renunţând la Theodor Stolojan. Comedia merită a înlesni acceptarea de către celelalte partide a unui premier PD-L sau independent. Nu-i exclus ca Traian Băsescu să împingă cinismul până acolo încât să-l desemneze pe Theodor Stolojan, pentru ca acesta să cadă în Parlament. Cu preţul compromiterii definitive a lui Theodor Stolojan (vezi lovitura dată în cazul datoriei externe a României), domnia sa poate avansa pe cel desemnat de-adevăratelea;

c) Micşorarea ascensiunii PSD.

Spre deosebire de alte formaţiuni, PSD e una care nu rezistă dacă n-are speranţa ajungerii la putere. Aşa se explică toate declaraţiile lui Mircea Geoană că domnia sa va fi premier. Pentru a mai tăia din energia electorală dată de astfel de declaraţii, Traian Băsescu, avându-l aliat pe C.V. Tudor, a pornit campania de convingere că Mircea Geoană nu va fi niciodată premier.

(Va urma)