Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Dar de asta ce ziceti? Cica "Din razboi ies adevaratii stapani". In definitiv, de ce e nevoie de stapani? Lumea nu e in stare sa-si suporte prezentul si fara conducatori? Iar daca e asa, pacea nu poate naste lideri? Prefer, zau!, stapani iesiti din tihna omenirii, si nu din indigestia ei. Razboaiele plamadesc tirani, tradatori, lichele, monstri, ce mai tura-vura. Razboiul cultiva uratul din om si ce este mai detestabil decat un stapan al uratului? Rugati-va deci pentru pacea pamantului, nu pentru adevaratii stapani ai lumii!
● O fraza nu-mi da insa ghes, nu ma lasa sa dorm, imi albeste noptile. Vasazica, "De femeie nu trebuie sa te indragostesti, ci sa fugi..." Cum adica, doar ce am invatat sa fug dupa ea, dupa dragostea ei? Si cu ce te alegi din fuga de femeie, imi poate raspunde cineva? Spre ce sa alergi in schimb? Nu fugiti de dragoste, oameni buni, duceti-va catre ea, cautati-o, provocati-o, impartasiti-o, lasati-va in vraja ei si apoi fugiti! Impreunati! Faceti astfel incat sa aveti mereu in spate moartea, si in fata iubirea! Invers e tragic, credeti-ma, stiu ce spun, doar va scriu din…fuga!
● "Patria nu este decat un oftat", conchide autorul "Lancilor insangerate". Ati citit vreodata o definitie mai emotionanta a patriei? Eu nu, si oftez ori de cate ori scriu despre Romania sau ma gandesc la ea. Off, Romania mea!...
● In vis, totul are rezolvare, ati observat? Se face ca scapi in adancuri ori ca cineva indreapta spre tine cutitul. N-ajungi pana la fundul prapastiei si nici lama de otel nu-ti terciuieste matele, ca te-ai si trezit. Salvarea vine din trezire. In realitate nu se intampla decat arar asa ceva. Trezirea nu e suficienta sa ne salvam, destule (majoritatea, din pacate!) nu mai tin de noi. Se abat asupra noastra din senin si ne culca la pamant, ne arunca pericolelor mortale. Pe cand in vis totul e posibil si corigibil, ciorna suporta mereu o corectura…
● Sunt arheologul propriului trecut, asa imi pare cateodata. Seara, inainte de culcare ori in gaurile de insomnie imi iau cazmaua si sap. Infig adanc taisul metalic in situl ce sunt si caut cioburi de amintiri. De fapt, caut stari de odinioara, parfumuri si bucurii de atunci. Azvarl la o parte pamantul si le scot din adancurile uitate; le curat de uitare, le sterg cu emotie, incercand sa le redau viata de altadata… Doamne, ce fericire ma cuprinde cand gasesc farame din mine! Desi, de atata sapat inlauntru-mi, simt cum ma surp… Si nici macar n-am impodobit cu ele vreun muzeu… Cui i-ar folosi?
Citește pe Antena3.ro
