x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ciocu’ mic si joc de glezne

Ciocu’ mic si joc de glezne

de Ralu Filip    |    25 Sep 2006   •   00:00

Mentalitatea comunista este mai puternica decat social-democratia, liberalismul si crestin-democratia. Ei ii cad victime oameni precum Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Adrian Nastase, oameni care au guvernat Romania si au condus partide.

Unii lideri politici pun la grea incercare libertatea de exprimare a celor pe care ii conduc. Ei nu incurajeaza pluralismul de idei si opinii. Din aceasta cauza monologul a inlocuit dialogul, iar ordinele venite de sus tin loc de dezbateri.

Parerile critice, in special cele la adresa conducerii, nu sunt tolerate. Cei care le emit sunt tamponati cu promptitudine. Unora li se vandalizeaza birourile, altii sunt turnati la organe sau amenintati cu excluderea. Cine nu-si baga mintile in cap si continua sa faca declaratii ostile la adresa partidului se bucura de tratamentul brevetat de dl Miron Mitrea: ras, tuns, frezat si belit, adica inlaturat fara menajamente. Libertatea de exprimare si pluralismul de idei comporta astazi riscuri majore: furia liderilor, dizgratia, compromiterea, sfarsitul carierei politice.

Nu-i de mirare, deci, ca principiul "dai in mine, dai in fabrici si uzine" este atat de viu. Orice opinie critica exprimata la adresa liderilor este perceputa ca o tentativa de subminare a unitatii partidului. Orice contestare a politicilor decise de conducerea unui partid este denuntata ca un atac marsav impotriva partidului. Organul de conducere e unitatea de masura a partidului, iar liderii, statui in viata. E limpede, asadar, ca unitatea nu suporta diversitatea, ca dreptul de a gandi si a decide nu este recunoscut tuturor.

La PSD, dnii Geoana, Mitrea si Vanghelie au inventat mitul echipei. In consecinta, cei care gandesc altfel decat liderii PSD trebuie sa se decida daca raman in "echipa", situatie in care renunta sa mai gandeasca sau aleg alternativa, adica sunt dati afara din partid. Regasim echipa si la PNL, cu deosebirea ca aici ea este una de fotbal. Daca nu faultezi adversarii si nu le dai goluri, n-ai ce sa cauti printre titulari si nici pe banca de rezerve! In ce priveste echipa PRM, ea are doar un jucator care este si antrenor. Cine nu recunoaste acest lucru e "oligofren", "infractor", "tradator", "betiv" etc. Rostul celorlalti este sa maseze muschii sefului pentru ca acesta sa fie apt de lupta impotriva dusmanilor partidului si a jefuitorilor tarii.

Ne aflam in plina dosariada. Paradoxal, dar exista multe asemanari intre viata noastra politica si continutul unor dosare de urmarire informativa. Aceleasi criterii, valori, atitudini. Mentalitatea comunista este mai puternica decat social-democratia, liberalismul si crestin-democratia. Ei ii cad victime oameni precum Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Adrian Nastase, oameni care au guvernat Romania si au condus partide. Toti trei si-au adus partidele la guvernare, le-au consolidat, iar acum sunt dati afara.

Dar ce este gresit in opiniile proscrisilor? Asta nu ni se spune, singura vina parand sa fie aceea ca vorbesc in public. In definitiv, de ce parerile critice, contrare celor care detin puterea in partide, trebuie ferite de vazul si auzul publicului? Si daca au dreptate? Ce s-ar fi intamplat daca grecii antici ar fi vorbit in soapta, in agora?

Opiniile dlor Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu si ale dnei Raluca Turcan nu pun in pericol viitorul PSD si PNL, ci pozitia unor lideri. Miza pedepsirii este una personala si nu are nimic de-a face cu apararea partidului. In realitate se platesc polite sau se inlatura posibili adversari. In plus, mesajul adresat membrilor de partid e limpede si ferm: cine nu e cu noi e impotriva noastra! Iar daca esti impotriva noastra nu mai esti nimic...

Celui care tace nu-i poti lua cuvantul. Si nici nu risca sa supere pe cineva. Ce mai inseamna atunci politica? Ciocu’ mic si joc de glezne?

P.S. In curand vom merge la urne ca sa ne alegem europarlamentarii. Cu ce bagaj politic vor merge ei la Strasbourg?
×
Subiecte în articol: editorial