Colonelul Chavez si populismul autoritar

Prieten apropiat al lui Fidel Castro, personaj ce se vrea mesianic, colonelul Hugo Chavez nu este (inca) un dictator. Politica sa este opusa pluralismului si poate duce la un regim despotic.

Venezuela a fost multa vreme o democratie, imperfecta, insa reala. Incepand cu anul 1998, cand Hugo Chavez a venit la putere pe o platforma populista, a avut loc o deteriorare a procesului democratic. Cauzele acestui declin nu sunt doar autoritarismul si demagogia lui Chavez, ci si incapacitatea sistemului politic venezuelian de a raspunde asteptarilor electoratului. O coruptie endemica a compromis cele doua partide dominante. Retorica anti-establishment a lui Chavez a reusit astfel sa mobilizeze emotii si pasiuni in randurile celor care se simteau si se simt inca tradati de o clasa politica perceputa, nu fara motiv, drept egoista si lipsita de responsabilitate. Referendumul preconizat si obtinut de Coordonarea Democratica, organizatia-umbrela a opozitiei care grupeaza 27 de partide politice si miscari civice, va decide la 15 august viitorul lui Chavez.

Mizand pe cresterea pretului petrolului si aplicand retetele unui populism ieftin, Chavez a distribuit in ultimele luni enorme cantitati de resurse pentru a recastiga sprijinul paturilor defavorizate. Daca pierde la referendum, Chavez va trebui sa accepte noi alegeri. Chiar daca va reusi apoi sa le castige, referendumul va fi o etapa importanta in reconstructia procesului democratic. Riscul este insa ca Chavez sa recurga la fraude si manipulare legala a rezultatelor referendumului. In acest caz, ne putem astepta ca "hiper-democratia" venezueliana sa se transforme in autoritarism fatis si radical.

Chavez se pretinde um om al stangii, insa este simptomatic faptul ca el a atacat continuu asemenea institutii precum presa libera si sindicatele. In realitate, fiind un populist radical, el nu este nici de stanga, nici de dreapta. La ora actuala, opozitia democratica este compusa din organizatii ale societatii civile, sindicate, ziare, radiouri si televiziuni independente, precum si comunitatea oamenilor de afaceri. O voce extrem de influenta este aceea a lui Pompeyo Marquez, ex-comunist, apoi lider al Miscarii pentru Socialism (MAS), in varsta de 82 de ani, un patriarh al veritabilei stangi venezueliene. Cu ani in urma, Marquez, impreuna cu Teodoro Petkoff, a sfidat tendinta lui Castro de a controla miscarile revolutionare din America Latina, fiind stigmatizati de dictatorul de la Havana drept "tradatori ai cauzei anti-imperialiste". MAS a fost in egala masura un partid de orientare eurocomunista, atacat de Brejnev "revizionism". Ulterior, s-a despartit de marxism si a ajuns la o reconciliere cu valorile pluraliste. Un om al stangii moderate (ori civilizate), Marquez detine o credibilitate care ii lipseste lui Chavez, dar si multora dintre adversariii acestuia.

Pompeyo Marquez este, asadar, un personaj diferit de diversii dinozauri ai celor doua partide politice dominante candva: nu a participat la jefuirea tarii si este respectat pentru onestitatea sa. Problema este ca opozitia continua sa fie fragmentata, lipsita de un program coerent si de o strategie mobilizatoare apta sa genereze un vot coplesitor impotriva lui Chavez. Marquez declara astfel: "Ce va urma dupa Chavez? Dupa Chavez, va veni domnia legii, respect pentru institutii si unitate". Cuvinte frumoase, desigur, insa insuficiente pentru a convinge pe cei care se tem ca victoria opozitiei ar implica revenirea la sistemul a carui implozie a permis ascensiunea lui Chavez.

Influentat de mitologia peronista, inclusiv unele bizare teorii misticoid-fascizante, Chavez a virat tot mai mult in ultimii ani spre ideologia anticapitalista si antiglobalizanta. Diatribele impotriva Statelor Unite au devenit laitmotivul interminabilelor sale discursuri. Intr-un puseu tiers-mondist de pura sorginte castro-guevarista, Chavez exclama recent ca "referendumul din 15 august va decide daca Venezuela va redeveni o colonie a Statelor Unite". In numele luptei impotriva coruptiei si saraciei, Chavez a reusit treptata subminare a institutiilor fundamentale ale democratiei liberale. De ce insist asupra acestor elemente? Pentru ca ele imi par a oferi chei interpretative importante pentru priceperea pericolului populismului etnocentric in Romania de azi. Retorica lui Chavez, inclusiv amenintarile la adresa intelectualilor democratici, antioccidentalismul vehement, dispretul pentru tot ce tine de spiritul tolerantei si al dialogului, militarismul bombastic si nationalismul agresiv trebuie examinate cu seriozitate. Delimitarile ideologice in cadrul sistemului politic sunt desigur necesare, dar la fel de importanta, chiar vitala, este instituirea unor mecanisme functionale de tragere la raspundere a oricarui personaj, indiferent de pozitia intr-un partid sau altul. Un sistem politic devorat de coruptie, clientelism si cinism, in care partidele dominante ignora nelinistile unei mari parti a electoratului, se poate prabusi, lasand loc unor falsi profeti ori "tribuni" autodesemnati.