România are toate hibele din lume. Dar Comisia Europeană (CE) ar trebui să nu se ascundă în dosul problemelor pe care într-adevăr le face România şi, în relaţia cu această ţară, să-şi vadă mai degrabă bârna din ochiul propriu decât paiul din ochiul Bucureştiului.
Realităţile în această privinţă au tot rămas, ani şi ani, după perdea sau poate chiar sub preş. Nimeni nu le-a băgat în seamă. şi pentru că România tot făcea boacăne, CE nici nu trebuia cumva să pareze că nu joacă fair cu Bucureştiul! O putea face deschis, căci Bucureştiul era vinovatul de serviciu! Iar acesta, de foarte multe ori cu musca pe căciulă în atâtea privinţe, nici nu se gândea să incrimizeze tratamentul de care se bucura din partea CE în atâtea alte privinţe, poate mai importante. De fapt, o lipsă totală de demnitate din partea Bucureştiului a fost explicaţia pentru care tratamentul CE faţă de România a rămas după perdea.
Totul a explodat însă în plină criză, când o încercare timidă a autorităţilor de la Bucureşti de a obţine din partea CE aprobarea pentru o de altminteri cu totul şi cu totul derizorie suplimentare a capitalului CEC, proprietate a statului român, în scopul măririi capacităţii acestei bănci de a garanta afaceri ale unor întreprinderi mici şi mijlocii ameninţate mortal de criză, a fost respinsă brutal la Bruxelles. S-a pretextat că banca n-ar avea nevoie de ajutoare de stat, interzise de regulile comunitare! Era vorba de o bagatelă de vreo 200 milioane euro. Aceasta în timp ce Comisia autoriza şi încuraja în Vest împrumuturi de stat către bănci private sau chiar preluări statale de active bancare private în valoare de sute de miliarde de euro!
CE îşi arăta deodată adevărata faţă! Una extrem de hidoasă! Era pentru unii mumă, pentru alţii ciumă! Mumă pentru corifeii care o conduc. Ciumă pentru toţi ciumeţii de-alde România, mai ales dacă aceştia se lasă călcaţi în picioare precum face România!
În loc să facă tărăboiul cuvenit, autorităţile de la Bucureşti au ales să tacă servil în continuare. Dar, cu ajutorul presei, au ieşit la iveală episoade reprobabile ale acţiunii cu dublă măsură a CE. Acţiuni permanente: de dinainte şi de după episodul CEC! CE a făcut presiuni sistematice asupra României de a decupla distribuitorii de furnizorii de electricitate, ceea ce pretindea doar formal marilor companii integrate franceze, germane sau italiene, dar respectiva decuplare a permis tocmai acestor companii să preia partea rentabilă a sistemului energetic (distribuţia) din România. CE a făcut presiuni sistematice asupra României să aducă preţurile de de-contare a producţiei interne de gaze la nivelul preţurilor gazelor ruseşti din import, de fapt pentru a da posibilitate aceloraşi companii franceze, germane şi austriece să facă profituri suplimentare fără activităţi suplimentare şi fără investiţii. CE, care tot face presiuni asupra României în numele concurenţei libere, n-a cerut de fapt niciodată României să-şi organizeze o bursă de cereale sau de carburanţi? De ce? Simplu: pentru a permite aceloraşi companii vest-europene să-şi folosească din plin poziţiile monopoliste pentru profituri babane, rapide şi lejere!
În condiţiile crizei, CE şi-a dat întreaga aramă pe faţă. Nu numai că a lăsat România pe mâna FMI şi acesta a făcut aici adevărate ravagii. Dar a admis ca, în loc să ajute România, acordul de împrumut să finanţeze din banii aduşi de statul român băncile străine din România! Dar şi mai grav, după ce, din cauza acestui lucru, statul român a ajuns ca şi falit, a agreat (ca să ne exprimăm elegant) ca România să deruleze cele mai dure măsuri de austeritate din Europa, ca un fel de experiment-preludiu pentru alte ţări. şi a cochetat, în mod absolut scandalos, cu FMI, în forţarea unei sclavagizări a relaţiilor de muncă în România, în timp de pozează în postura de mumă pentru forţa de muncă din ţările vestice ale UE, în care nici nu se gândeşte cumva să permită experimentul unei întoarceri la relaţiile de muncă din anii 1800, înainte ca munca să-şi fi dobândit drepturile istorice în faţa capitalului după o luptă de secole!