Computerul şi maşina de scris

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Din banii pe prima mea carte, apărută în 1968, mi-am cumpărat o maşină de scris "portabilă". La ea îmi mai bat şi azi cele mai multe articole cu încărcătură artistică, precum şi cărţile de artă. Nu din solidaritate cu o tehnologie care s-a dus, ci dintr-un motiv interesând psihologia şi biologia: eu şi maşina mea de scris suntem o singură fiinţă.

Sunt scriitor de ma­şină de scris. Scriu uneori şi la laptop, dar numai texte care nu presupun multă ela­bo­rare, care nu impun o premeditare, altfel spus, un angajament intelectual de du­rată. Cu laptopul nu am ajuns încă la o relaţie fatală. Dacă mâine n-o să mai scriu la laptop, nu-i nici o nenorocire. Dar dacă mi se strică de tot maşina de scris, e de jale! Îmi vor trebui câţiva ani ca să ajung totuna cu laptopul şi nimic nu-mi garantează că voi reuşi.

Omul devine cu timpul totuna cu uneltele şi instrumentele cu care lucrează. Asta mi-o poate confirma şi generaţia care scrie numai la computer. Mai bine zis, generaţiile care nu concep profesia fără computer. Se poate vorbi de-acum de două lumi, una a mijloacelor de pro­duc­ţie tradiţionale şi alta în care computerul e unealta în absolut, unealta uneltelor. Exis­tă încă o clasă muncitoare, mai există şi o ţărănime muncitoare, nu toată inte­lec­tualitatea e legată pe viaţă de compu­ter, însă în toate clasele şi păturile sociale computerul face diferenţa dintre înainte şi înapoi. Revenirea la o alimentaţie să­nă­toa­să nu înseamnă şi revenirea la hârleţ şi la greblă. Fermierii eco dau faliment da­că nu au o dotare de mare productivitate. Eco înseamnă mai bun, nu mai puţin.

Nu e cazul să fac eu teoria computerului, însă contractul meu cu viitorul, cu computerele e de povestit, întrucât nu mai e o simplă relaţie, e o luptă. Se luptă maşina de scris din mine, se luptă un tip de gândire exercitată mai multe decenii numai la maşina de scris, cu o întreagă lume, nu doar foarte dotată, ci şi foarte grăbită. Un tip de grabă generală care a făcut ca şi integrarea computerului în om să se întâmple foarte repede. Dependenţa de computer e mai puternică decât dependenţa de maşina de scris. Mie îmi mai rămâne şi varianta scrisului de mână, dar tânărul, care altceva decât tastatură nu ştie, e blocat fără computer. Ce se întâmplă acum pe planetă de la omniprezenţa computerului se întâmplă. Nu suntem în stare toţi să devenim oameni-computer.

Magnaţi fără ureche muzicală şi fără voce sunt destui, dar nu cred să mai existe un bogătaş care să nu aibă în spate o divizie de computere. Eu lupt din greu ca să mă ţin aproape de noua clasă socială dominantă, o clasă beneficiind de lucrul computerelor, dar în generaţia mea cei mai mulţi au pierdut bătălia. Iar când spun generaţia mea nu mă refer doar la scriitorime, mă refer la toată România. Computerul face adevărata despărţire a puterilor în societate, el totalizează şi direcţionează informaţia, el asigură accesul la peronul de unde pleacă trenul rapid transoceanic. Trenul virtual, bineînţeles, care duce pe drumul cel mai scurt departe. Dar unde anume, e altă poveste, iar ce o să găsim acolo, departe, n-o ştiu nici măcar creatorii ultimelor generaţii de computere.

Nu însă aceasta e marea întrebare. Marea întrebare e de unde pot să-mi cumpăr eu bandă pentru maşina de scris, că nu se mai fabrică?