Concursul "Cine merge mai încet?"

PAMFLETE CORDIALE ● Nu bănuiam, în anii ’70, când încercam să pun diagnosticul unei anumite etape a socialismului românesc, în care ritmul încetinise şi competiţia reală tindea să moară, că va veni vremea când inversul respectivei societăţi, capitalismul sălbatic, dezechilibrat, carnivor, va suferi de aceeaşi boală cumplită: încetineala. Dar o încetineală programată. Recesiunea conduce tocmai la acest rezultat: cine merge mai încet? Recitind acel poem, nu pot să nu surâd intuiţiei de care am fost condus în scrierea lui.

Ziceam chiar aşa: Vom face deci ce nu s-a putut face,/ Vom pune cu putere pe ta­pet/ Un nou concurs, un nou război de pace,/ Concursul "Cine merge mai încet?".

Şi cum s-ar putea încerca respectiva soluţie? Se vor alinia toţi concurenţii/ Şi vor pleca la pocnet de pistol,/ Un fel de contrafugă a absenţei,/ Un plin care va mirosi a gol. Puternic mirosul vidului.

Consecinţe de lungă durată: Cine alear­gă cel mai iute pierde,/ Cine câştigă cursa nu-i bărbat,/ Încet se fuge, moi mişcări încete,/ Dar trebuieşte totuşi alergat. Ca să vedeţi farsă.

Mod de punere în practică: Porniţi, daţi rar şi silnic din picioare,/ Nu vă luaţi un nepermis avânt,/ Aveţi-vă în grijă fie­ca­re,/ Stimaţi pe cei ce parcă nu-s când sunt. Cu tot respectul.

Anunţ timpuriu: Campionatul mondial de haos/ A şi-nceput cu-acest concurs de raci,/ Veţi trece din repaos în repaos,/ Din ce în ce mai trişti şi mai săraci. Realitatea în curs!

Cum stau lucrurile, deci? Dilemă amu­zantă, nerozie!/ De râs este problema cea mai grea,/ Acest concurs aşa a fost să fie,/ Nici să se meargă, nici să nu se stea. Incomod, dar promiţător.

Un apel disperat: Fii păzitoarea luptei noastre, noapte,/ Tu care somnul încă ne înveţi!/ Ce om normal ar mai putea să rabde/ Să fie primul dintre cei înceţi? Răbdăm toţi această poziţie paradoxală.

Ce e de făcut? S-alergi tu cel mai lent dintre toţi lenţii,/ Să nu fii zero, dar să mergi spre el!/ Să se alinieze concurenţii/ Competitiv: cu spatele la ţel. Tristă competiţie.

În orice caz, aceasta e ideea: Deşertă­ciune a deşertăciunii,/ Noi punem cu plăcere pe tapet/ Acest coşmar al ritmurilor lumii –/ Concursul "Cine merge mai încet?". Zis şi făcut.

Aşadar totul e organizat, ca şi când bătălia pentru întâietate ar avea loc. Nu­mai că, deşi trebuie mimată o anumită cinetică şi o anumită preocupare, "Cine aleargă cel mai iute, pierde". Scenografia este bogată. Impresia de progres nu se pierde. Doar că progresul devine imposibil, din moment ce concurenţii se alinia­ză competitiv cu spatele la ţel. Ceea ce nu am scris acolo, acum 30 de ani, completez astăzi: se va regresa profund, rostindu-se lozinci entuziaste despre progres.

Caroseria noastră arată bine. Din nefe­ri­cire, în ea, au fost aşezate motoare care stau. Cum inspirat spunea un banc stră­vechi, despre maşina socialismului, cea mai mare parte din energia ei se consu­mă pe claxonat. Ce s-a schimbat, din acest punct de vedere, în 20 de ani? Claxonatul e şi mai intens decât în trecut, doar că e pluripartit. Polifonic. Dă impresia de dezbatere. Motoarele dinlăuntrul acestei caroserii multicolore vin din import. Nu mai producem nimic, din moment ce am instaurat democraţia. Ea ne ajunge.

Filosofia marşarierului ne ia în stăpâ­nire, pe măsură ce recesiunea devine regina balului mascat care domină scena.

Oprim fabricile, când apare ameninţarea împuţinării gazului metan, ca să oferim toată cantitatea oamenilor. Suntem umani, nu? Da, dar respectivii oameni, pe care îi favorizăm, oprind gazul la întreprinderile la care lucrau şi îndreptându-l către casele lor, nu mai au cu ce să-l plătească, nemailucrând.

Dacă subdezvoltarea ne-a însoţit ca un blestem, o singură situaţie nu trăisem până azi: subdezvoltarea programată. Toate muncile devin păguboase. Mai bine stăm şi practi­căm infracţiunea. Din "repaos în re­paos". Toate industriile devin nerenta­bi­le. Toate cristalele se sfărâmă în ele însele şi rede­vin nisip. "Modeştii, nedotaţii şi tembelii,/ Infirmii, sumbrii intră în concurs/ Cu şanse mari, căci ei au şi parcurs/ Toate traseele încetinelii."

Se opresc fabricile? Se fac toate eforturile ca să nu ne luăm "un nepermis avânt". Epoca ne cheamă la complicităţi şi turnătorii. Versul potrivit e deja scris. "Aveţi-vă în grijă fiecare". Aşa cum apucasem să gândesc, cu mult înainte de căderea celeilalte societăţi, aşa s-au petrecut şi se petrec lucrurile. A început campionatul mondial de haos.

Bugetul pe anul 2009 dă încet, dar încet de tot, România îşi sacralizează  concursul "Cine merge mai încet?".