Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Leonard Cohen, poetul, cantaretul, s-a intors in Romania. Si a transformat o banala seara de sambata intr-o seara de poveste, cu muzica nobila si versuri tandre. Pentru mai bine de trei ore, Piata Constitutiei din Bucuresti ne-a fost tuturor domiciliu, pentru mai bine de trei ore, vocea grava a artistului canadian ne-a inganat elegant sentimentele, dorurile, tristetea.
Ce m-a impresionat? Totul. Nu e un cliseu, nu e un fel banal de a spune cat a fost de frumos si de onorant sa-l ascult pe Leonard Cohen cantand si recitand, vorbind cu publicul si asezandu-se in genunchi pe scena. Spectacolul a inceput la ora 20, fara nici un fel de intarziere, chiar daca pe unele bilete era anuntata ora 20.30. Trista si nemeritata greseala! La ora cand se auzeau deja acordurile superbei piese 'Dance me to the end of love', prima din concert, multi, nepermis de multi spectatori inca nu se asezasera la locurile lor, ci isi cautau randul, zona si asa mai departe, cu pahare de suc sau de bere in maini, cu cate un hot-dog indesat in servetele, uitand, parca, pentru ce venisera in Piata Constitutiei. Banuiesc ca nu pentru mancare si nici pentru bautura, ci pentru Leonard Cohen, care si-a inceput extraordinarul recital fara sa tina cont de agitatia din public, de cei care paseau buimaci prin semi-intuneric. Dupa ce alergatura dupa locuri s-a incheiat, noaptea care se asternea discret peste privirile noastre a adancit emotia si ne-a permis tuturor sa intram in atmosfera, sa ne dam seama cat de norocosi suntem pentru ca ne canta un mare, incredibil de mare artist.
Ma uitam in jur, mai ales in partea a doua a concertului (la un moment dat s-a anuntat o scurta pauza), si aveam senzatia ca am ajuns in alta lume, intr-o lume in care Leonard Cohen, prin vocea sa eterna, prin versurile lui sensibile, are grija de noi, de cei mai putin inzestrati sau doar mai putin norocosi, ma uitam in jur si-mi venea sa plang de emotie, pentru ca mii de oameni aplaudau in picioare zece artisti exceptionali. Abia cand am ajuns acasa am priceput de ce violonistul a fost in permanenta aplaudat cu mult entuziasm, aproape dupa fiecare interventie. Nu numai pentru uriasul sau talent, ci si pentru ca e moldovean de peste Prut, deci e, cum se spune, de-al nostru.
As fi stat sa-l ascult pe Leonard Cohen inca o ora, inca cinci ore, inca o viata. Ma usturau palmele de la atat de multe aplauze, nu-mi mai era nici frig, nici somn, nici frica de lumea trista in care traim. Pentru trei ore si jumatate (atat a durat concertul sustinut, fara nici un fel de artificii tehnice, de un om care tocmai a implinit frumoasa varsta de 78 de ani), am uitat de politica, de tragediile sociale, de problemele personale si de dorul de trecut. Pentru trei ore si jumatate, am avut impresia, pentru prima oara dupa mult timp, ca si prezentul poate sa ne aduca liniste, siguranta si lacrimi de bucurie, indiferent daca intre noi si cei mai dragi stau continente, lumi sau doar cativa pasi. Inca ma urmareste entuziasmul multimii. Inca-l aud pe Leonard Cohen recitand. Inca il am in minte, cu palaria pe cap si cu ambele maini pe microfon, cantand si impartind cu noi lumina pe care o poarta pe chip si eternitatea pe care o duce in glas...
Citește pe Antena3.ro
