Corcitura şi globalizarea

MOTO: "Am prefera să fie un câine de adăpost, o corcitură, aşa cum sunt eu"
Barack Hussein Obama

Întrebat despre succesorul patrupedei bushiste în cuşca de la "Casa Albă", proaspăt alesul Obama a şovăit oareşce până să răspundă că potaia va fi o corcitură. Una de adăpost însă, precum exoti­cul vorbitor, ne-a asigurat sobru noul brand american, spre uimirea asistenţei cosmopolite. O asistenţă obişnuită, mai degrabă, cu ipocriziile de salon şi nu cu sincerităţile abrupte. În clipa victoriei incontestabile şi emoţionale, preşedintele încă nemiruit constituţional a rostit un adevăr de care lumea s-a cam ferit în anii din urmă, ascunzându-l în dosul sloganului politicii corecte, ca nu cumva să strice rânduielile poruncite din cerdacul nuclear al Pentagonului. Odată ajuns în vârful celei mai puternice administraţii planetare, urmaşul jalnicului Bush "The Second" a simţit nevoia să-şi asume în public impuritatea rasială şi adumbrirea epidermică. Amestecul de sânge şi neamuri, de tradiţii şi religii, de obiceiuri şi prejudecăţi. În epoca trăsnitei globalizări, corcitura e simbolul lipsei de identitate naţională şi al încrucişărilor interetnice, al toleranţei şi nediscriminării pe criterii de pigment al pielii. Poate şi al de­ge­ne­ră­rii speciei, cum ne lămuresc sec dic­ţi­o­na­rele deştepte, deşi mă-ncearcă serioase rezerve. Pentru destui, corcitura este produsul superior al evoluţiei umane, încununarea experimentelor genetice şi finalul fericit al poveştii darwiniste.

Dar, dincolo de orizontul mondial, unul spart de învălmăşirile iremediabile, ce altceva e România dacă nu o comică şi tristă corcitură? Un hibrid de comunism ratat şi capitalism cinic, deseori clinic, cu inşi derutaţi zbătându-se să se lepede de reflexele sociale şi ideologice ale sistemului "imoral şi ilegitim". Şi cu alţii recenţi, scopiţi de scrupule şi hotărâţi să privatizeze totul – şi viaţa, şi moartea, şi speranţa –, ademeniţi de profiturile întrezărite în orice rapt. Cu autorităţi aproximative şi debile, măcinate de inconsistenţa maladivă a neseriozităţii noastre îngroşate de timp. "Corceala" asta de oameni şi instituţii a dat naştere unui stat greu de definit prin precaritatea şi ezitările ce-l subminează de timpuriu. Altoirea supraomului societăţii multila­teral dezvoltate cu vlăstarele importate din cele patru zări a pecetluit eşecul pro­iectului românesc. S-au îndesit brutele şi ghiolbanii, demagogii şi neisprăviţii, căci plivitorii au fost concediaţi de mult. "Erau expiraţi istoric!", au decretat huhurezii postdecembrişti şi nimeni n-a avut curajul să-i înfrunte. Canaliile zburdă în voie prin palatele înmulţite şi ele după toa­ne­le vremii asfinţite. Ac­ti­vişti comunişti implementaţi în aliş­ve­ri­şuri transfron­ta­liere, securişti deghizaţi în apărători ai drepturilor omului, mun­citori şi ţărani convertiţi la şomaj şi pri­begie... Pes­tri­ţea­lă de oameni şi destine nesustenabile în ţara cacogenezelor felurite, nestăvilite de la întemeiere, şi aia supusă corcirii daco-romane. Pe care co­tro­pitorii migratori au prelungit-o numai.

Sub semnul corcirii stau şi soluţiile la criza financiară ce hâţână de câteva luni mapamondul. Rămas fără fratele siamez, asfixiat în somn cu perna gorbaciovistă, capitalismul se-ntoarce clătinându-se la leacurile etatiste şi-şi cârpeşte, ici-colo, băncile şubrezite de insolvabilitatea ge­neralizată. Statele liberale îşi naţiona­lizează viitorul de frica sărăciei colective, pe când România îşi vinde ultimele rămăşiţe de prezent. Se amanetează ţări şi se depun ca garanţii ipotecare în seifurile multinaţionalelor deodată cu promisiunile stângistului Barack. Organizarea statală n-a scăpat falimentului general şi tocmai de aceea îşi caciureşte formele clasice. Rusia şi-a corcit gazoductul stali­nist cu ţarizarea preşedinţiei, nu înainte de a-şi "planta" pretutindeni oligarhii triaţi în laboratoarele serviciilor secrete, China l-a liberalizat pe Confucius, dar nu şi-a deszălogit oraşele interzise, Franţa şi Anglia salută măsurile populiste anun­ţa­te peste Ocean de o corcitură carismatică şi providenţială, dacă e să credem valul de entuziasm ce-a cuprins America.

Ţările membre ale Uniunii Europene sunt, de asemenea, cobaii acestui ciudat sindrom, ele coexistând de sine stătător, dar cu suveranitatea ferfeniţită. Întinderi de pământ cu graniţe şi nu prea, cu independenţă ciumpăvită şi cu popoare plecate în eurotranshumanţă economică. Din împreunarea de rase şi seminţii, sorocită deunăzi, se va desăvârşi, după secole de monotonie etnogenetică, corcitura lumii de mâine. Cetăţenii iminentei patrii universale vor fi clonele policromului şi politeistului Barack Hussein Obama, adică nişte fiinţe cu firave rădăcini nicăieri şi oriunde. Nişte călători internaţionali al căror teritoriu de obârşie, înfăşurat în pânza drapelului comun, va încăpea într-un geamantan pe rotile...