Cota unica, inamicul partidului unic

Alternativa la cota unica ar fi socialismul multilateral dezvoltat.

Alternativa la cota unica ar fi socialismul multilateral dezvoltat.

Detractorii cotei unice si-au desfundat din nou mustiucul si sufla-n goarna de campanie. Tare, sa-i auda tot muncitorul de la IMGB, care-n ’90 facea ordine si care poate n-a aflat ca impozitarea progresiva - principiul care functioneaza in toata Europa - are drept scop redistribuirea echitabila a veniturilor si reducerea discrepantelor sociale. Macar Karl Marx nu s-a ascuns dupa expresii gen "polarizarea societatii" si "echitatea sociala". El a zis-o pe sleau: "Exista o singura modalitate de a ucide capitalismul: prin taxe, taxe si iar taxe".

Lasand ideologia pe seama secretarilor cu propaganda, sa vedem care sunt dezavantajele impozitarii progresive. Pe de o parte, aceasta submineaza verdictul pietei, adica rupe corelatia dintre succesul unei companii si recompensele psihologice si financiare de care ar trebui sa se bucure intreprinzatorii si managerii. Pe de alta parte, salariatilor care au capacitatea sa lucreze mai mult, luandu-si un al doilea job, le piere brusc cheful cand vad ca efortul le este sanctionat prin globalizarea veniturilor si taxarea cu o cota mai mare. Iar, la final, "batranelor doamne" vest-europene, care mai mult se lauda decat aplica principiul plusului de crestere economica dintr-un plus de munca, nu le ramane decat sa se planga ca le migreaza capitalurile catre tinerele democratii din Est, cu fiscalitate mai avantajoasa.

Fireste ca sunt si state europene care se gasesc la antipodul cotei unice si n-o duc deloc rau. In Suedia, povara fiscala depaseste 50% din PIB, cu 10% peste media UE. Dupa manualele de liberalism clasic, asa ceva ar trebui sa fie potrivnic unor ritmuri de crestere economica de 4% anual, duble fata de zona euro, iar capitalurile ar fi trebuit sa se refugieze de mult spre locuri mai prielnice. Ce se intampla? Au dreptate criticii impozitarii unice? In definitiv, este lipsit de relevanta daca statul percepe impozite mari, pe care apoi le dirijeaza catre domeniile-cheie ale dezvoltarii, ori daca tara reuseste sa ajunga la acelasi nivel pe cale individuala, prin eforturile fiecarui cetatean pentru sine. Important este ca politicienii sa se tina de cuvant - banii stransi la buget sa fie cheltuiti in interesul general al societatii, nu al unor grupuri de interese.

Din nefericire, insa oriunde altundeva decat in tarile scandinave, in oricare alt loc unde mana lunga a statului bate "mana invizibila a pietei" postulata de Adam Smith, dupa o perioada de euforie apare frica de schimbare. Acolo unde intre "economie" si "de piata" se insinueaza abuziv precizarea "sociala" se vad reculuri in topul competitivitatii.

Explicatia nu-i deloc grea. Piata este un mecanism, deci e incoruptibil. In schimb, mainile politicienilor si birocratilor care dau aprobari sau facilitati fiscale au multe degete de care se poate lipi mierea.

In ciuda impozitarii brutale, veniturile bugetare din Suedia reprezinta mai mult de 50% din PIB, tot cu zece procente peste media UE. Intamplator sau nu, rata mare de colectare a unor taxe deosebit de inalte coincide cu cvasiabsenta coruptiei si a evaziunii fiscale. Politicienii nordici au promis populatiei servicii si stabilitatea preturilor in schimbul impozitelor mari si chiar s-au tinut de cuvant. La noi, daca s-ar fi aplicat cumva faimosul model suedez, la fel de romaneste ca si regulile economiei de piata, in cel mai bun caz n-ar fi aparut capitalismul, ci socialismul de cumetrie.