x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Crâmpeie de virginitate

Crâmpeie de virginitate

de Roxana Jianu    |    23 Ian 2010   •   00:00
Crâmpeie de virginitate
Sursa foto: Les Nouvelles Estetiques/

"Of… E criză economică.Buzunarul e gol, la fel şi stomacul. Scrumul de la ultima mea ţigară îmi cade tot mai des pe adidaşii scânteietori, contrafăcuţi. N-am un sfanţ nici pentru a plăti cărţile de şcoală. O să le fur. Ba nu. Ce să vând? Ştiu: mă dezvelesc şi îmi scot la mezat virginitatea. Oare merge şi fără buletin?" Mentalitate de puşlama.



Virginitatea... Numai faptul că scriu despre acest subiect mă face să zâmbesc din motive care se vor descoperi spre miezul materialului. Se ştie că virgină este considerată femeia care are himenul întreg. Pe vremea bunicilor, fecioria era un must-have în noaptea nunţii. Dacă în trecut era o mândrie preţuită ani buni, azi, ceasul ticăie mult mai repede.

Trăim într-o lume în care virginitatea a dispărut de mult ca virtute, devenind o miză. A ajuns subiect de glumă sau chiar povară grea. Să fii virgin la vârste foarte fragede poate fi un lucru delicat şi emoţionant, dar la vârste peste 20 de ani poate fi ruşinos pentru unii. Bancurile pe tema în cauză ori filme precum "Virgin la 40 de ani" îi amuză pe toţi, mai puţin pe cei plini de pudoare.

De cele mai multe ori, anturajul face o aspră presiune, condamnând un himen încă intact. Din păcate, există destui tineri care renunţă la feciorie pentru a fi acceptaţi de "prieteni" şi pentru a-i mulţumi (cu ghilimele, fiindcă, dacă erau prieteni adevăraţi, aceşti mirobolanţi maeştri nu ar fi fost incitaţi de spargerile îndelungi de centuri de castitate date de debutanţii timizi). La toate acestea se adaugă filme pline de scene amoroase, cărţi cu tot felul de reţete, parfumuri, obiecte vestimentare şi produse cu nuanţă pornografică, vândute în ideea că învăţăceii vor deveni mai buni la capitolul amor.

Este o competiţie atât de crâncenă încât lasă impresia că toţi par să participe la un aşa-zis maraton al sexului. În şcoli, subiectul "sex" nu mai este inavuabil. De ce să se intereseze copiii de 12-13 ani despre teme ori teste când e mai cool să afle ce prezervativ foloseşte colegul ori cu câte s-a iubit el până acum? Dacă scapă cuvântul "test", sunt şanse să fie vorba despre unul... de sarcină. Oare la ce satisfacţie ajung puştii fără buletin? Probabil fac şi ei ce au auzit de la colegii lor tineri sau ce au văzut la televizor, ceva de genul "te uiţi pe pereţi, mai asculţi o piesă lină, mai scapă o mânuţă pe «mândria» fetei şi... bang! Te arunci cât poţi de repede, cu tot ce ţi-e la îndemână, în comoara proaspăt dezvelită".

În cazul unei domnişoare, motivele de renunţare la feciorie se numără pe multe degete. De teamă că îşi va pierde flăcăul, îşi încredinţează trupul spre îndeaproape explorare. După ce se curăţă de transpiraţia de pe frunte şi de cerneala de stilou de pe mâini îi permite iubitului de 14 ani să o "iubească", acesta asigurând-o că nu o va deflora, ci va apela la alt fel de sex. Doar nu vrea să o supere pe mama tinerei, care o duce periodic la control ginecologic.

Poate vă întrebaţi de ce îşi preţuieşte inocenţa. Pentru că a citit undeva despre moda licitării virginităţii, cum că unele s-au lăsat încălecate pentru zeci de mii de euro, ba chiar pentru milioane. Cine ar putea face aşa ceva şi de ce? O tânără din Hong Kong avea nevoie de bani pentru Crăciun, iar o alta din Ecuador, inspirată de sora ei, pentru a-şi trata mama bolnavă. Urmând tradiţia lansată de alte virgine, o americancă şi-a scos fecioria la mezat din dorinţa de a-şi plăti studiile. Apare incontestabila dilemă: să te vinzi ca să îţi plăteşti datoriile şi facultatea sau să renunţi la studii, dar să ai himenul teafăr şi buzunarul gol?!?

×
Subiecte în articol: ca la 20 de ani