"Crimă şi pedeapsă"

Martiri, corpuri sfârtecate, capete tăiate, spânzuraţi, asasini care îşi măcelăresc victimele, călăi care execută condamnaţi, câmpuri de bătălie, scene de viol, conjuraţi în plină acţiune, insurecţii sângeroase... Două secole de violenţă în viziunea artiştilor, iată tema unei expoziţii terifiante care poate fi văzută la Paris, până la data de 27 iunie anul acesta. Titlul expoziţiei, "Crimă şi pedeapsă", este împrumutat de la Dostoievski, dar nici nu putea fi găsit altul mai original pentru a sintetiza intenţiile organizatorilor. Lucru total ine­dit pentru o expoziţie, la intrarea în celebrul Musèe d'Orsay, unde are loc evenimentul, vizitatorii sunt avertizaţi că imaginile expuse ar putea răni sensibilitatea copiilor şi chiar a unor persoane fragile.

Pe acest fond de imagini violente, de urlete mute şi de istorie sângeroasă, expoziţia îşi propune însă să analizeze raporturile dintre artă, crimă şi justiţie. Iar proiectul a fost conceput de un fost mi­nistru al Justiţiei, Robert Badinter, de numele căruia se leagă abolirea pedepsei cu moartea în Franţa, în 1981. Iată deci o invitaţie adresată marelui public parizian, francez, european şi internaţional de a medita pe tema răului, într-un moment când Franţa se pregăteşte să aniverseze 30 de ani de la abolirea pedepsei cu moartea. Nu este deci de mirare că şi ghilotina, celebra ghilotină, îşi are locul în expoziţie, instrument de tristă amintire, o "fiică" macabră a Revoluţiei franceze, şi pe care justiţia l-a folosit pentru executarea sentinţelor capitale multă vreme, practic până la data de 10 septembrie 1977... Aceasta este data când a avut loc ultima ghilotinare în Franţa, este  vorba de un anume Hamida Djandoubi, căruia i s-a tăiat capul la Marsilia, după ce a fost găsit vinovat de viol şi asasinarea în condiţii barbare a unei femei.

Să revenim însă la expoziţie: 450 de tablouri, documente şi alte diverse obiecte trasează, cum spunea istoria tumultuoasă a crimelor şi a pedepselor,  subiecte care i-au fascinat pe numeroşi pictori, de la Goya la Picasso, de la Thèodor Gèricault la Edgar Degas, de la Otto Dix la Magritte. Vizitatorii  descoperă tablouri, ilustraţii, afişe şi desene mai puţin cunoscute... Cum ar fi o ilustraţie realizată de Toulouse-Lautrec şi intitulată "La piciorul eşafodului", sau o alta rea­lizată de scriitorul Victor Hugo şi care reprezintă un spânzurat. Ce să mai zici despre Edgard Degas, despre care credem uneori că a pictat numai suave balerine, dar care s-a interesat serios de delincvenţi şi a pictat şi scene de viol...

Operele de artă, pentru că totuşi suntem în sfera artei deşi ea este tangentă cu oroarea, expuse la Musèe d'Orsay sunt de natură să ne dea frisoane pentru că evocă nu numai barbaria asasinului, dar şi, într-un fel, cea a justiţiei... Aflăm, de exemplu, că în Franţa, din 1791, adică de la Revoluţie, şi până în 1939, execuţiile capitale s-au făcut... în public. A urmat apoi, până în 1977, o perioadă mai "discretă", când condamnaţilor la moarte li se tăia capul în curtea închisorii, la răsăritul soarelui.

În creaţia secolului al XIX-lea, asasinul, criminalul, ucigaşul au fost figuri centrale ale ficţiunii, deşi în multe cazuri realitatea era cea care inspira reflecţia şi reprezentarea răului în artă. Tot secolul al XIX-lea este cel care a produs o pseudoştiinţă, antropologia cri­minală, în încercarea de a descifra portretul robot al asasinului. Artiştii au mai încercat să capteze în operele lor diversele tipuri de crime: începând cu cele romantice, continuând cu cele ordinare şi terminând cu cele gratuite.  

"Crimă şi pedeapsă" se anunţă deja ca unul dintre evenimentele culturale şi mediatice ale acestei prime jumătăţi de an la Paris, cu atât mai mult cu cât este însoţit de o serie întreagă de colocvii, proiecţii de filme şi dezbateri pe tema răului... Chiar şi pentru copii au fost organizate, cu o notă mai temperată, câteva şedinţe de reflecţie asupra răului, ele fiind intitulate "Uite hoţul!". Organizatorii şi-au spus probabil că e prea devreme să-i sperie pe cei mici cu un titlu de genul "Uite asasinul!".