Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cat sa fie de la cristelnita pana la nasalie, adica de la nastere pana la moarte? Doar cativa pasi! Chiar asta este toata viata omului? Chiar asta! Primul pas il faci in bratele femeii care este mama ta. Pasul urmator se iveste o alta femeie, ce te tine de mana, dupa care tineti amandoi de mana un copil. Ultimul pas il faci sprijinindu-te intr-un toiag, care poate fi chiar copilul de mai devreme, dar cel mai adesea este craca uscata a unui pom. Dureaza cam cat ai clipi din ochi fiecare dintre pasii acestia. Ai clipit o data, ti s-a terminat copilaria! Clipesti a doua oara, ti s-a dus pe apa sambetei tineretea! Dupa trei clipiri, ajungi pe la jumatatea vietii. Pret de inca o clipire, pasesti inspre batranete. Vine si ultima clipire, care... Dumnezeule mare, cum de lasi sa se poata toate acestea?!
Doar ce intorc privirea si vad chipul unui nou-nascut rasarind din cristelnita. Si-i aud plansul anuntandu-i intrarea triumfatoare in lume. Copilul acesta ar putea sa-si aleaga una dintre icoanele de pe pereti si sa traiasca veacuri de-a randul in ea, dar el se grabeste spre viata trecatoare de afara! E nerebdator sa se joace de-a tot felul de lucruri. De-a oamenii mari, in primul rand, asa ca se pune iute pe crescut, si creste, si creste, si creste, mirat ca distanta dintre el si cer ramane tot timpul aceeasi. Nu pentru a ajunge la cer ii este dat omului crescutul! Cerul, cu cat cresti mai mult, se duce parca tot mai departe in sus. Cum sa ajungi la Dumnezeu atunci? Cum sa faci ca sa poti da intr-o buna zi de El? Cautandu-L mai aproape decat ai putea crede. In jurul tau si, mai cu seama, in tine. Dumnezeu locuieste in oameni, in toti oamenii de pe pamant. Cate o mica farama in fiecare. Tot ce ai de facut e sa faci farama aceasta sa creasca. Se poate cu iubire. Cu cea de care esti tu insuti capabil. Si esti! Precum si cu ajutorul iubirii celorlalti, in bataia careia e bine sa-ti lasi la toate varstele sufletul. Ar fi trebuit sa te grabesti sa faci asta! Dar nu te-ai grabit!
O clipire de ochi, insotita de eternitatea primului pas! A doua clipire, urmata de o alta eternitate irosita in van. Nici de eternitatea celorlalti pasi n-ai stiut sa profiti! Te-a ajuns batranetea din urma. Ti s-a facut viata mica. Mult mai mica decat ai fost tu insuti candva. Incerci sa-ti cauti sufletul. Parca era pe undeva pe aici. Parca! Acolo in urma, departe, foarte departe, sunt toate lacrimile vietii tale stranse in cristelnita. Ai vrea sa te intorci, dar nu poti sa pasesti decat inainte. Iar inainte ti-a mai ramas de facut doar un pas. Ultimul! Il faci si ai ajuns pe nasalie! Asta sa fie tot? Chiar asta!
Ori de cate ori intru intr-o biserica, masor cu inima stransa distanta dintre nastere si moarte. Numai cativa pasi! Atat! Exact cat o clipire de ochi-fiecare! Cuprins de aceasta infricosatoare fascinatie, incep sa sper ca L-as putea gasi pe Dumnezeu. Dar nu acolo, in biserica, ci cautandu-L in ceilalti oameni si in mine.
