x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Criza Uniunii Europene

Criza Uniunii Europene

de Vasile Leca    |    29 Iul 2016   •   14:48

In cadrul unei lucrari ("La raison des nations") aparute la Gallimar, Paris, cu un deceniu in urma, filozoful Pierre Manent, aprecia ca Uniunea Europeana  este in pericol de dizolvare geografica pentru ca nu- si defineste limitele, politic pentru ca guvernarea se decupleaza de cetatean si de sens pentru ca se topeste in unanimitate prin desconsiderarea explicita a abordarii a impactului religios dintre doua existente. Ceea ce se intampla in Europa, acum, obliga la o aplecare  atat la reflectiile filosofului mentionat cat si la neputinta decidentilor de a gasi solutii pe masura problemelor.

 

Exista o intentie de a schimba mersul Europei ,dupa caderea comunismului ? Evenimentele aparute in Europa dupa implicarea brutala a Rusiei in Ucraina, culminate cu dezordinea in gandirea de la Bruxelles, arata ca  da.Proiectul european ramane, incet un vis frumos , depasit de urmarile Brexitului britanic.Intr-un fel iesirea Marii Britanii ,a nuantat reflectia de mai sus, si readuce in actualitate ideia ca statul si natiunea formeaza singura forma politica "in care indivizii devin cetateni si in care comunitatea reala prinde contur".

 Formula gandita in proiectul european a fost data peste cap de Brexit pentru ca Marea Britanie nu poate fi izolata dar nici nu    poate primi concesii care ar destepta idei din partea celorlalte tari membre privind precedentul britanic .Cum trebuie aranjata Europa in aceste conditii ? Aceasta este principala problema, pentru ca conexarea ideii de Europa federala cu Europa Natiunilor poate deschide problemei existentei comune, ramasa fara raspuns.

In contextul actual formarea unitatii tine un complex de putere ,cooperare si ambitii care a functionat inainte  devenit astazi factorul dezintegrarii in care se deschide usor  formula " scapa cine poate ",dupa cum afirma un analist de exceptie.

 Exista o puternica diferenta de putere si influenta intre statele din Schengen ,Euro si celelalte . In aceste conditii poate exista unificarea Europei ?Greu de apreciat pentru ca     evenimentele trecute au relevat lipsa dezunitatii si ambitiei de a crea o cale care sa duca la o prima faza de unificare europeana.

Totul se apropie de viziunea lui Manent , democratia post-nationala este o fictiune in Uniunea Europeana iar tot ceea ce se intampla, este rezultatul absentei democratiei si a guvernarii reprezentative,  o componenta logico- temporala a statului suveran.Aici apare un adevar.Discutiile despre suveranitatea nationala au intrat intr-un con de umbra impunand o dilema in fata tarilor membre fata de efectul actiunii individuale opus celei colective.

Ce va ramane in viitor Europa de astazi,o imagine pestritata de  incercarile prin care trece, si incurcata de carpelilor diplomatice si interesele straine tot mai vizibile.Un lucru este sigur, Gambetta intodeauna urmeaza lui Richelieu si nu invers.                          

×