Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din nu se ştie ce motive, băncile străine din România se dau "româneşti". Le ţine isonul în această privinţă apărătorul, avocatul şi promotorul lor de aici – Banca Naţională a României, ai cărei reprezentanţi sar ca arşi dacă cineva vorbeşte despre bănci străine în România. De parcă ar fi vreo ruşine să fie străine! Sau de parcă n-ar fi în regula jocului în Uniunea Europeană!
Dar dacă întrebi aceste bănci străine de ce practică dobânzi la credite de câteva ori mai mari în România decât în ţările lor de origine, îţi răspund cu seninătate că o fac pentru că trebuie să aplice riscul de ţară. Ţara se numeşte România. Dar atunci cum dracu’ mai sunt "româneşti"?
De fapt şi de fapt, numai cei care se simt cu musca pe căciulă încearcă să apară altfel decât sunt. Povestea asta străin/autohton nu există de azi-de ieri. Şi în istoria ei deja de secole, diferenţierea străin/autohton a creat nu doar false resentimente, ci şi probleme reale. Globalizarea din ultimele decenii, atât de mult cântată de globalizatori, a mai ascuns sub preş, la presiunea acestora, respectivele probleme. Dar criza din ultimii ani le-a scos rapid de sub preş şi le-a pus direct pe masă.
Nu poate fi trecut cu vederea faptul că, în ciuda întrepătrunderilor masive între economiile occidentale, toate – dar absolut toate – măsurile luate de autorităţile ţărilor din Vest pentru salvarea a ceea ce se mai putea salva au vizat numai şi numai structurile financiare proprii, în frunte cu băncile proprii. Americanii şi-au salvat băncile americane, nemţii pe cele nemţeşti, francezii pe cele franceze etc. etc. Până şi ţările mici (precum Olanda sau Austria) au făcut la fel: au salvat băncile proprii, şi nu pe cele ale altora care se găseau în număr mare şi cu ponderi semnificative pe teritoriul lor.
Din punctul de vedere al globalizării, a fost o blasfemie! Dar pentru cei cu scaun la cap – care nu rătăcesc pe caii verzi de pe pereţi – a fost un lucru absolut normal! La o adică, ţările, fiecare în parte, şi-au salvat fiinţa lor. Băncile fac parte din fiinţa proprie. Mai mult, au întors băncilor proprii un serviciu. Ţările respective au ajuns unde au ajuns graţie propriilor bănci. America – prin băncile americane! Germania – prin băncile germane! Franţa – prin băncile franceze ş.a.m.d. Dezvoltarea fără bănci proprii nu este posibilă! Rolul băncilor străine este doar adjuvant!
Băncile sunt un serviciu public. Poate cel mai important serviciu public. Dacă acesta nu funcţionează sau este prea subordonat realizării de profituri în latura lor superficială şi agresivă – adică rapid, lejer şi cu viziune doar pe termen scurt –, nu poate exista dezvoltare economică! Japonia este un exemplu dramatic, dar emblematic. Pentru a duce Japonia pe locul pe care se situează acum în lume, băncile japoneze au împins creditarea pentru un asemenea scop până în punctul în care au dat faliment. Statul japonez a preluat salvarea lor. Ca pondere în PIB, datoria publică japoneză este ca urmare cea mai mare din lume. Dar se ştie pentru ce se face efortul de plată!
Realitatea este că băncile – care au o propensiune naturală spre profit lejer şi pe termen scurt – ajung să piardă complet funcţia şi menirea lor de serviciu public dacă sunt străine într-o ţară. Nu că ar fi mai rele decât cele cu capital autohton. Dar pur şi simplu responsabilitatea lor se edulcorează în mod firesc, dispărând chiar de tot dacă situaţia se deteriorează, cum este în cazul crizelor economice şi financiare. Serviciile publice sunt bune dacă oferă servicii bune, nu dacă obţin profituri bune!
Este, din păcate, cazul României, ţară care nu mai are bănci proprii, ci practic doar străine! Tentativa obiectivă a acestora de a realiza aici profituri maxime, în mod lejer, rapid şi cu privire doar pe termen scurt, intră în contradicţie cu caracteristicile finanţării pentru dezvoltare a României, care reprezintă nevoi pe termen lung şi care nu poate, la fel de obiectiv, genera profituri decât lent şi numai după ani şi ani. Doar bănci proprii îşi pot asuma o asemenea finanţare, cum au făcut băncile proprii în cazul tuturor ţărilor care au ajuns undeva! Având numai bănci străine, România nu poate aspira la dezvoltare. Să nu ne amăgim degeaba!
Citește pe Antena3.ro
