Cum dialogam despre 2007

Exista o responsabilitate a autoritatilor de a practica o politica publica care sa informeze cetatenii, sa ajute intreprinderile sa fie mai bine pregatite.

Directorul general al Allianz Tiriac — cea mai mare firma de asigurari din Romania — si-a exprimat ingrijorarea ca liberalizarea pietei serviciilor financiare va conduce la disparitia rapida a firmelor autohtone in aceasta industrie. Iar voci profesionale si politice afirma ca admiterea tarii in UE in cativa ani va dauna firmelor mici si mijlocii (IMM) in noile conditii de concurenta. S-a cerut, chiar, un referendum privind intrarea tarii in Uniune. Am comite o eroare strategica daca am incerca sa intarziem admiterea (vezi articolul meu, JN, 2 iunie, a.c.). Dar sunt de acord cu cei care cer o dezbatere publica serioasa a consecintelor admiterii in UE, deoarece se poate influenta politica publica in bine. Replica unor oficiali guvernamentali fata de temerile evocate mai sus a fost inadecvata. A invoca sondaje care arata sprijinul ridicat al cetatenilor nu este convingator; aceste sondaje exprima o perceptie motivata si de o foarte incompleta informare si s-ar putea ca, la un moment dat, cifrele sa indice altceva. Ce vom face atunci? Iar temerile pe care le au cetateni si firme nu sunt lipsite de temei. A le spune ca "trebuie sa se pregateasca mai bine" nu este suficient. Exista o responsabilitate a autoritatilor de a practica o politica publica care sa informeze cetatenii, sa ajute intreprinderile sa fie mai bine pregatite.

Voi exemplifica folosind cazurile mentionate. Industria asigurarilor ilustreaza relatia intre capitalul autohton si cel strain. Capitalul strain joaca un rol-cheie in modernizarea Romaniei; el ajuta la infaptuirea unei "revolutii manageriale" necesare, faciliteaza accesul la resurse financiare, la tehnologii noi. Intervine si logica globalizarii cu varianta sa continentala: formarea pietelor, mai mult sau mai putin unice, ale UE. Trebuie tinut cont de dimensiunea economiei, de potenta firmelor noastre in competitia internationala. Sunt si numerosi intreprinzatori locali verosi, necinstiti, incompetenti; ei au contribuit la slutirea tranzitiei romanesti. Toate acestea pledeaza pentru cresterea ponderii capitalului strain in economia romaneasca. Dar a afirma ca, in asemenea circumstante, nu mai este loc pentru capital autohton este o abordare simplificatoare. Importanta finantarii interne isi gaseste temei in ratiuni pragmatice, care tin de coerenta unei structuri economice, de investitii pe termen lung si asimilarea de tehnologie moderna, de importanta intreprinderilor mici si mijlocii pentru vigoarea clasei mijlocii, de dezvoltarea unui sistem financiar mai atent la nevoile capitalului local, de dialogul intre sectorul public si cel privat, de siguranta nationala. Intr-o economie tot mai deschisa, care doreste sa fie admisa in UE este dificil pentru politica publica sa sprijine capitalul autohton. Si totusi, exista metode, asa cum observam ca se practica in tari ale Uniunii. Un asemenea demers al politicii publice nu echivaleaza cu "acordarea de rente".

In industria asigurarilor si in alte industrii, firme controlate de capitalul autohton trebuie sa fuzioneze pentru a atinge masa critica; pot face "aliante strategice" cu firme straine (cum a facut Tiriac), pot deservi nise speciale, care sa le asigure clienti fideli. Cat priveste IMM-urile sau diverse activitati economice, acestea pot fi sprijinite prin instrumente fiscale si vehicule financiare speciale, asa cum se face in Austria, Germania, Franta etc. Pentru a folosi instrumente fiscale, fara a lovi in bugetul public, trebuie sa existe severitate fata de rau-platnici. Statul poate face mai mult prin informare (ca bun-public), prin asigurarea unei infrastructuri adecvate, prin incurajarea IMM-urilor sa formeze asocieri in aprovizionare si distributie, vanzari externe. Statul poate impune si prevederi care sa asigure firmelor autohtone participarea la licitatii, prezenta in diverse consortii; este adevarat ca avem nevoie de proceduri clare, de transparenta (nu de favorizarea clientelei). Statul trebuie sa negocieze bine capitolele de aderare, sa obtina derogari acolo unde este necesar (ex.: nu trebuie liberalizat complet contul de capital in 2005). Nu in cele din urma, oamenii de afaceri romani seriosi trebuie sa-si dea mana pentru a forma aliante strategice, intreprinderi mai mari, solide. Nu se poate furniza o "polita de asigurare" pentru reusita, insa se poate incerca. Este nevoie de imaginatie, inteligenta, tenacitate. De aceea avem nevoie de un dialog autentic intre cei care gestioneaza treburile publice, cercurile de afaceri, societatea civila. Ca acest dialog trebuia inceput mai timpuriu este o alta poveste.