x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum numară steagurile unii procurori?

Cum numară steagurile unii procurori?

de Rosca Stanescu Sorin    |    10 Sep 2012   •   12:40

A fost mai intai omul din garaj. Care a vorbit ba de o lovitura de stat, ba de o frauda imensa. A urmat faimosul consilier american. Care s-a referit si el la o mare frauda legata de votul pentru demitere. A venit randul goarnelor PDL. Si, in retorica lor, marea frauda a ocupat un loc important. De ce era nevoie de o "mare frauda'? Pentru ca demiterea politica usturatoare a lui Traian Basescu sa fie, cumva, pansata. De ochii lumii. Si de ce mai era nevoie? De inhibarea electoratului si activului USL la parlamentare. Din toate aceste motive, procurorii s-au pus pe numarat. Ce a iesit?


Daca pana la acest referendum pentru demiterea lui Traian Basescu, suspendat a doua oara, procurorii politici – acea parte a procuraturii care face de rusine institutia – au lucrat cu manusi, iata ca acum situatia s-a schimbat. Presiunea evenimentelor a fost prea mare. Ca si presiunea exercitata de principalul comanditar. Care este Traian Basescu. Cel care, pe mana Monicai Macovei, i-a instalat si i-a mentinut in functie pe doi sefi cu competente profesionale extrem de discutabile. Laura Codruta Kovesi si Daniel Morar sunt maurii care, atunci cand a sunat sirena, si-au facut datoria. Daca nu s-a mai putut pe ascuns, ca atunci cand au montat diverse dosare politice, au procedat pe fata.

Confiscarea listelor de alegatori de la Autoritatea Electorala Permanenta in timpul procesului electoral este un fapt extrem de grav. Se poate spune, pe drept cuvant, fara precedent in istoria democratiilor. Ca si anchetele desfasurate pe teren, cu efective masive de procurori, inclusiv de procurori DNA, care s-au deplasat in comunitatile de cetateni, inclusiv in cele satesti, creand o stare de teroare. Si intr-o tentativa de a demonstra cumva ca afirmatiile lui Traian Basescu, urmate ca un ecou de afirmatiile consilierului american dar si de acuzatii ale altor catorva ilustri reprezentanti ai Partidului Popular European, au cat de cat o acoperire in realitate. Si astfel s-a ajuns la o situatie absurda. Absurdul este ca procurorii mai intai au lansat acuzatii, inclusiv publice, si apoi s-au pus pe cautat dovezi. Acuzatii si dovezi impotriva unor cetateni obisnuiti, a unor lideri locali USL dar si a unor lideri centrali. Intre care insusi Liviu Dragnea, secretar general al celui mai important partid si, oficial, strategul acestuia in alegeri. Si pentru ce? Pentru ca ar fi facut ceea ce face absolut orice politician oriunde in lume atunci cand au loc alegeri. Sa cheme lumea la vot. Sa-i indemne pe cetateni sa nu stea acasa impasilibi. De fapt Dragnea si toti cei hartuiti astazi de procurori au luptat impotriva unui boicot politic, care este condamnat de legea partidelor si care, in orice democratie, ar fi trebuit sa scoata PDL in afara legii.

Dar cum numara procurorii steagurile? Adica voturile fraudate? Cum aratam, mai intai enunta o cifra, si au enuntat-o, cifra fiind, culmea coincidentei, chiar cea anuntata cu mai mult timp in urma de unii lideri PDL si la care se referisera anterior si Traian Basescu si Philip Gordon. 1.500.000 de furturi.

Peste cativa ani se va dovedi ca si aceste dosare politice sunt o gogorita. Fara probe. Pana atunci, unii procurori politici vor fi iesit la pensie.

Sursa: CorectNews

×