Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Daca populatia ar putea trai cu "medii' – media fiind o speranta aritmetica pe care statistica rareori o poate evita – lucrurile ar fi simple. Ca intr-o cunoscuta anecdota, in imprejurarea ca o familie mananca in fiecare zi trei sferturi de gaina si alta numai un sfert, am putea accepta ca… fiecare familie mananca zilnic cate o jumatate de gaina. Dar fiecare familie mananca dupa propriul buget. Bunurile produse nu ajung pentru toti. si daca nu ajung, cum sa fie impartite? Iata problema.
Impartirea pe criterii egalitariste este iluzorie. Bunastarea nu poate fi desprinsa de eficienta fiecaruia si de eficienta societatii. Bineinteles, bunastarea este o conditie individuala. Dar ea se masoara pe scara sociala, fiind posibila numai intr-o tara in care mersul economiei face ca partea cea mai mare a populatiei sa traiasca bine.
O bunastare egala pentru toti nu exista. Dar nu e nici drept si nici corect ca intr-o companie producatoare de imbracaminte, care aduce jumatate de miliard de euro in tara, intr-un an, salariile sa fie pe jumatate in comparatie cu o companie care cheltuieste acesti bani. De ce? Pentru ca lucratorii care aduc bani sunt doar "croitori' iar cei care ii cheltuiesc lucreaza intr-un colos industrial… nerentabil?! Ca si cum important ar fi sa cheltuiesti banii, nu sa-i faci. Ei bine, criteriile ideologice n-au ce sa mai caute in economie. Faima unei companii o da profitul adus tarii, prin competenta profesionala si buna organizare.
Cum n-am reusit inca sa ne desprindem total din capcana pe care ne-o intinde trecutul, vedem rostogolindu-se la vale un cerc vicios. si vedem, la nivelul intregii economii, cum munca "dezorganizata' se soldeaza cu salarii modeste. La randul lor, aceste salarii modeste – cele mai mici din Uniunea Europeana, exceptandu-i pe bulgari – descurajeaza performanta. Iar scumpirile lovesc consumul si, prin urmare, pericliteaza productia. E clar, asadar, ca ecuatia in care inca mai este integrata relatia productie-consum a expirat. A persevera in mentinerea ei ar fi o mare eroare.
Intrebarea e: ce punem in loc? Lucrurile nu-s deloc usor de indreptat. Societatea romaneasca are nevoie, desigur, de un ritm mai bun al cresterii economice. Dar inainte de orice are nevoie de un PIB sanatos, cu o structura calitativa noua. Conditia PIB-ului care sa aduca si bunastare.
Reversul? Indiferenta fata de competitivitate, desigur. O boala nepermis de mult lungita. Sau "incapatanarea' multor companii din economia noastra de-a continua sa puna accent numai pe cantitate.
Avantajul comparativ ni l-a dat Dumnezeu: o tara cu o populatie relativ numeroasa, o piata in extensiune, o pofta de consum explicabila dupa atatia ani de privatiuni. Asa ca, acum, problema numarul unu e performanta. Avantajul competitiv.
Avantaj competitiv nu vom avea insa atat timp cat multi proprietari de companii – pe care nu-i pot numi si intreprinzatori – sunt preocupati sa investeasca in vile, in automobilele de lux, in vacante exotice, nu insa si in productie; ori atat timp cat in companiile statului sunt pierduti bani cu toptanul. Problema e ca nu-i va convinge nimeni, nici pe unii, nici pe altii, sa se comporte altfel. Nici cu vorba buna si nici cu vorba rea. Numai dezlegarea cainilor concurentei ii va invata minte. Dar societatea noastra inca nu crede ca numai concurenta corecta ii va lecui pe lenesi, pe incompetenti si pe extravaganti, pentru a da avant bogatiei.
