Se ia o bucata, dintr-o manastire. Daca e de sex masculin, e bine sa va asigurati in prealabil ca se pricepe la extractii de draci sau, si mai bine, ca are unghiile picioarelor lacuite cu oja rosie. Toate aceste caracteristici indica faptul ca produsul este usor de preparat si are o digerabilitate crescuta. Daca e de sex feminin, alegeti din categoria "oita ratacita de turma". O maicuta insarcinata este o delicatesa pentru devoratorii de barfe, zvonuri si alte susanele. Iar o stareta nascatoare de gemene are in meniu valoarea de "perles d’escargot"!
Se ia maicuta, se jupoaie de vie si apoi se da prin malaxorul stirilor. O data si inca o data, publicul va saliva imaginandu-si ca el insusi invarte manivela. In tot acest timp, se insista pe descrierea produsului: functia maicutei, varsta ei, cum arata ea insarcinata (se cauta garnitura – martori guralivi si dornici sa toace). Se da poza maicutei cu o banda neagra in dreptul ochilor, dar cu numele de familie sub fotografie, ca lumea sa ia aminte si s-o depisteze.
Apar noi martori. Se cauta complicele la pacat, o fi mirean, o fi popa, o fi calugar, o fi ingrijitor la manastire? Clar, boaba de piper nu-i, asa ca se ia o poza la intamplare, se trage o alta banda neagra peste ochi si se publica povestea tatalui, pentru reintregirea cuplului pacatos intru fericirea publicului consumator. Se adauga condimente de provenienta incerta: "se pare ca si-ar mai fi abandonat un copil", "se pare ca le uraste pe fetitele gemene", "se pare ca le va abandona in spital". In acest moment, produsul preparat de dumneavoastra poate fi servit in piata publica: va fi devorat de multime.
Supliciul la care a fost supusa stareta ce a adus pe lume doi copii n-a fost inventat ieri de mass-media. El vine din Evul Mediu, cand pedepsele erau aplicate in public, avand rol coercitiv, dar mai ales educativ. Vinovatii erau plimbati pe strazi, in vazul lumii, cu un clopotel legat de gat si cu un cilindru ce ilustra pacatele lor prins in jurul trupului. Umilirea servea drept exemplu multimii. Astazi, ea nu are decat rol de entertainment.
Cum sa ratezi prilejul de a pune o talanga la gatul unei starete, plimband-o apoi dintr-o stire intr-alta, dintr-un ziar in celalalt, pana dincolo de granita dispretului? Cum sa ratezi ocazia de a infiera o femeie ce tocmai a adus pe lume doi copii, fara s-o intrebi: cum i-a facut, cu cine i-a facut, de cate ori i-a facut, pentru ce i-a facut? Ce, credeti ca daca omora un om scapa mai ieftin? Scapa.
Singurii oameni din povestea maicutei nascatoare de gemene au fost angajatii Spitalului Pantelimon. Care i-au protejat intimitatea si i-au aparat identitatea, riscand sa intre, la randu-le, in coltii ascutiti ai presei. Si au facut asta din omenie, nu putem banui alte motive, caci stareta n-avea nici bani si nici influenta, ca sa-si cumpere protectia.
Sunt sigura ca multi dintre cei care au participat cu frenezie la lapidarea acestei femei sunt crestini practicanti: nu mananca de dulce in post si-si fac cruci largi atunci cand trec pe langa o biserica. Sunt la fel de sigura ca aceiasi jurnalisti inchizitori au consumat o cantitate egala de energie si de cerneala scriind despre maicutele de la manastirea Marcus, de pilda, care se zbat de opt ani, in nevoi si-n lipsuri, pentru a creste copii orfani. Sau despre parintele Tanase din Valea Plopului, despre parintele Valentin din comuna Gogosaru, despre preotul Milea din Campeni sau despre alti oameni si despre alte locuri unde se intampla si azi minuni ramase nepomenite. Pentru ca e-n firea presei sa calce sub talpa firul de bine si sa ridice-n slavi umbra de pacat. S-adune ciudateniile, sa le jupoaie, sa le fiarba, sa le treaca prin malaxorul stirilor s-apoi sa vi le dea, mura-n gura, realitate fierbinte. Zeama lunga, facuta din resturi de vieti, care cade greu la suflet.