Cum se pune de o criză politică: Cu ce? Pen’ ce?

 Efectele lor se resimt în viața de zi cu zi, iar posibilitățile autorităților de limitare a consecințelor negative sunt și ele destul de firave.

Desigur, dacă bugetul public ar da pe afară de excedente, atunci „bagheta magică” a banilor prin subvenții poate ține cât de cât în frâu degradarea puterii de cumpărare. Dar una este să trăiești criza în Germania, alta este traiul din România. Vrem o țară ca afară, dar uităm că ne aflăm prin coada Uniunii Europene la majoritatea indicatorilor economici, împărțind lanterna roșie cu Bulgaria. Așa încât, cu toată mândria noastră de daci viteji, ar fi mai sănătos să ne limităm ambițiile în terenul concurenței cu vecinii de la sud de Dunăre, privind ca pași de parcurs spre bunăstare câteva etape care nu pot fi arse peste noapte.

Putem să plafonăm benzina la puterea de cumpărare a românului, aș spune că 7 lei este deja prea mult, dar poți să te întrebi cine va suporta povara bugetară? Suntem ca în celebrul cuplet al lui Constantin Tănase, care se întreba „Cu ce? Pen’ ce?”, românul vrând de la guvern, acum 90 de ani, bani pentru „surcele și pingele”. Acum pretențiile se plasează tot prin aceeași zonă, surcelele - lemnul de foc - sunt subvenționate în continuare; în plus, se dau compensații pentru energie. Ajutorul cerut pentru pingele s-a transformat, în zilele noastre, în vouchere de vacanțe, dar turismul auto rămâne pe dinafară. „Nu mai încape în anvelopa bugetară”, cum exprimă doct un finanțist limitele de ajutor pe care le poate suporta bugetul. „Dările” la noi au înțelesul impozitelor și taxelor, nu al rădăcinii cuvântului care ar putea induce termenul de dăruire. Pentru a adânci sensul taxelor și impozitelor, să acceptăm că o parte din ce dăruim statului se întoarce spre noi.

Plecând de la numărul de crize pe care le „naturalizăm” obligatoriu, vedem că se profilează și una de-a noastră, neaoșă, românească. O criză politică pe care o pregătim de ceva vreme, după ce credeam că am scăpat de tensiunile instabilității guvernamentale prin formarea „marii coaliții”. PSD și PNL au în Parlament o majoritate confortabilă, la care se adaugă și voturile maghiarilor, așa încât nimic nu poate amenința Executivul. Asta, dacă nu se dezvoltă o fisură internă care să dărâme construcția politică ridicată cu mari eforturi, după o „igienizare” în ambele partide mari.

Observăm însă că presiunea unor crize de import - cea a prețurilor la carburanți, a cheltuielilor cauzate de războiul din Ucraina - se aruncă săgeți și vorbe grele dinspre stânga spre dreapta, cu replici pe măsură de la „tiriplici”. Schimbul de pisici moarte peste gard este preambulul unui conflict mai amplu, gata să zdruncine „stabilitatea” ordonată de la Cotroceni, sau se va liniști odată cu intrarea în vacanță a politicienilor? 

Putem crede că cineva își vâră coada, ca să strice echilibrul unui guvern care, sub greutatea stelelor lui Ciucă, pare așezat pe treabă. Ca să bagi bățul prin gard, cu 7 lei benzina, miroase a supărare impusă de altcineva. Dacă vreți să adâncim problema, o lectură a clasicului „Tratat de dezinformare” pus la dispoziție de Vladimir Volkoff, ne-ar pune pe drumul unei juste judecăți.

Până dăm gata cu cititul, sunt surprize de tot felul, văzând că s-au plasat cârtițe care servesc interese străine chiar la vârful celor care controlau dosarele de securitate la CNSAS. Nagâții au acționat ani de zile pentru a distruge cariere sau a proteja turnători profesioniști, ajunși șef de stat! 

Dacă e să ne comparăm cu egalii noștri în sărăcie, să privim ce se întâmplă la Sofia, unde guvernul e pe cale să cadă, după ce o coaliție europeană, cu desprindere clară de Moscova, s-a destrămat. Aterizarea avionului spion cu echipaj dispărut în ceață și o decizie privind relația cu Macedonia vecină, care se vrea apropiată de UE, a băgat Bulgaria în criză politică.

 Cineva vrea să preluăm „modelul bulgăresc”! Pentru că ne paște și o penurie de carburanți, după ce rușii au blocat terminalul petrolier de la Novorosiisk, de unde venea țițeiul pentru rafinăriile de la Midia și Teleajen, nici nu mai e important prețul la pompă, dacă nu mai avem ce să subvenționăm. 

Vorba lui Tănase: „Cu ce? Pen’ ce?”