Curenţi de apă rece dinspre Rusia şi Ucraina

Ştirea venită de la Kiev potrivit căreia Flota Rusiei la Marea Neagră va fi găzduită încă 25 de ani pe teritoriul Ucrainei ne trimite înapoi cu exact aceeaşi perioadă de timp. Bântuiţi de fantomele Războiului Rece ca doi fraţi ai aceleiaşi organizaţii informative puternice, Vladimir Putin şi Viktor Ianukovici împing coordonatele Mării Negre spre realităţile anilor '80. Tot ce s-a clădit în ultimele două decenii în materie de stabilitate şi securitate în zona acestei mări cu relevanţă strategică s-a dus pe apa sâmbetei, într-un alai cu fumigene şi atacuri cu ouă, în Rada Supremă de la Kiev.

Sfidător şi profund nedemocratic cum îl ştim, Putin a declarat de pe malul opus al Mării Negre, de la Soci, că "derbedeii opoziţiei" din Ucraina n-au reuşit să împiedice realizarea acestui acord. Pentru conducătorii ruşi din ultima sută de ani, indiferent că e vorba de Lenin, Stalin sau Putin, opoziţia este un apanaj al derbedeilor, o formulă destinată veşnic beciurilor de la Liubianka sau pustiului îngheţat din Siberia.

Până în 2042, Moscova îşi rezervă dreptul celui mai puternic în bazinul mării. Deşi agenţiile ruse de presă dezvăluie faptul că starea tehnică a navelor militare din Sevastopol este deplorabilă şi că multe dintre ele îşi vor epuiza resursa fizică şi morală din 2015, un ajutor nesperat a venit din partea Franţei. O navă de tip Mistral, una din cele mai moderne ale tradiţionalei industrii navale franceze, va fi livrată Armatei Ruse. Apoi altele, cu cel mai modern armament la bord, vor fi construite chiar în şantierele navale ruseşti.

Această afacere, care a stârnit numeroase comentarii acide şi interpelări chiar la Cartierul General al NATO, demonstrează încă o dată că Franţa rămâne aceeaşi entitate politică europeană cu ample nostalgii comuniste.

Nici nu s-a întors bine Franţa în comanda militară a Alianţei, că se şi grăbeşte să facă un mare favor militar Rusiei. Unde? Exact la Marea Neagră, acolo unde în august 2008 navele militare ruseşti au atacat teritoriul naţional al Georgiei, omorând militari şi civili într-un conflict ce poate fi cu greu uitat. Pentru ca navele ruseşti să rămână la Sevastopol încă 25 de ani, Moscova se obligă să scadă preţul gazelor livrate Ucrainei. Gaze care nu sunt ale lor, ci ale Turkmenistanului, în proporţie de peste 70 la sută. Dar asta contează mai puţin. Şantajul energetic pentru a crea avantaje de securitate se materializează de data aceasta printr-un acord ratificat de Rada de la Kiev, dar şi în Duma Rusiei.

Gazprom îşi reconfirmă astfel statutul de cea mai eficientă armă rusească, utilizată deja pentru a ucide ideea independenţei naţionale a Ucrainei, cu ajutorul unui preşedinte marionetă.
Pentru ca ecuaţia să se complice şi mai mult, Austria a semnat acum câteva zile un acord cu Rusia pentru conducta South Stream, cea care dă o lovitură mortală proiectului de independenţă energetică europeană Nabucco. Pentru că sunt nişte fantastici jucători de poker la mese pline de fraieri, ruşii au reuşit astfel să acapareze exact ţara integratoare a proiectului concurent.

După Franţa şi Austria, nu putea să lipsească Italia, condusă de un personaj de tip arlechin agresiv. Ce ne spune bătrânelul cu implant de păr din fruntea guvernului de la Roma, după o mică şuetă cu Putin? Că proiectul South Stream este "garanţia că Bulgaria şi România nu vor rămâne în întuneric". Serios, Don Silvio? Eşti sigur că nu ţi-ar plăcea să rămâi (un pic fardat) şi pe întuneric prin zonele fierbinţi ale României?

Noi, cei din linia întâi, am mai simţit de-a lungul istoriei comportamentul perfid al marilor puteri europene. Ele au bătut palma pe sub masă, pentru interese economice şi politice, lăsându-ne cu ochii orbiţi în... lumina de la Răsărit.

Nu ştiu ce va urma. Dar cu siguranţă nu ceva bun, cel puţin la Marea Neagră. De unde contam pe o posibilă majoritate a ţărilor riverane NATO, azi vedem o revenire a Ucrainei sub influenţa Moscovei. Şi o ţară puternică, precum Turcia, care-şi întoarce faţa europeană dinspre Vest, apoi îşi pune vălul islamic şi zâmbeşte prietenos către Iran şi Siria.
Ecuaţia securitate-energie se complică serios, iar zona Mării Negre se confruntă deja cu nişte curenţi puternici şi foarte reci, dinspre Est.