x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dacă nu mai e Ceaușescu, de ce avem la fel de multe ministere ca Dăscălescu?

Dacă nu mai e Ceaușescu, de ce avem la fel de multe ministere ca Dăscălescu?

de Ionuț Bălan    |    25 Iun 2018   •   07:30
Dacă nu mai e Ceaușescu, de ce avem la fel de multe ministere ca Dăscălescu?

Ultimul Guvern de dinainte de Revoluție, cel condus ca premier de Constantin Dăscălescu, avea 34 de miniștri, cu tot cu primul ministru. Guvernul Dăncilă are 28. Ceva e în neregulă.

Cu Guvernul actual, nu cu cel al lui Dăscălescu.

Ultimul Guvern ceaușist avea în primul rând de gestionat o economie ale cărei "mijloace de producție", ca să folosim expresia marxistă, erau integral în proprietatea statului. În consecință, exista un număr mare de ministere economice, cu funcții de planificare și organizare. Nimic mai logic. Ba chiar Guvernul Dăscălescu ar putea să iasă bine la o comparație cu alte executive din țări de după Cortina de Fier.

Pretindem, însă, că din 1990 încoace trăim în capitalism, iar din 2007 suntem chiar membri ai UE, ceea ce ar însemna că avem o economie de piață funcțională. De ce e atunci nevoie de atâtea ministere? Una dintre explicații este, culmea, chiar apartenența la UE. Devreme ce una dintre principalele resurse de dezvoltare ale României, cel puțin ca deziderat, e constituită de fondurile UE, ministerele funcționează sub formă de canale oficiale de redistribuție a banilor din bugetul comun european.

Ele însă nu fac doar asta. Iar dacă pentru unele sectoare economice este de înțeles existența unui minister coordonator, cum este cazul celui al Energiei, unde cele mai importante companii și infrastructuri sunt proprietate de stat, pentru altele nu. De ce, de exemplu, avem "Minister pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat"? Sună la fel de contradictoriu și ilogic ca și cum s-ar fi numit "Ministerul Mediului Privat".

Ca să fim cinstiți, și dat fiind că știm că cei mai mari dușmani ai capitalismului sunt capitaliștii, există ramuri economice care de ani de zile au revendicat ele însele existența unui minister, care să reglementeze accesul la business prin autorizare și, chipurile, să protejeze consumatorii – tot atâtea modalități de îngrădire a concurenței firești. Un astfel de caz este cel al Turismului.

 

×