Criza globala – expresia ei actuala fiind un lung sir de turbulente – acopera inca teritorii vaste de pe planeta. Romania nu este ocolita. Sunt insa, in Uniunea Europeana, mai exact in zona euro, tari care trec prin momente dintre cele mai grele, in jurul carora se tes povesti ce merg atat de departe cu fabulatia incat e prevestita prabusirea monedei unice europene. Boala s-a intins si la noi. Pentru ca si de aici, de la noi, vedem indreptandu-se priviri parca hipnotizate, ca in fata drobului de sare, catre ce li se intampla acestor tari, insotite de vaicareala ca e posibil sa ni se intample si noua la fel. Sau, cel putin, sa suferim influente nefaste in piata valutara, in sistemul bancar, in finantele tarii.
Si astfel in dezbaterea publica au fost date uitarii riscurile interne. Cel mai periculos dintre ele fiind asteptarea. Desi, pentru noi, s-a epuizat deja timpul de asteptare. Lumea se schimba si nu ne mai putem permite sa ramanem in tribune. Avem obligatia sa fim in teren, sa ne pozitionam mai bine in noua normalitate pe cale sa se formeze.
Cursa e insa grea. Dincolo de decalajele tehnologice si financiare fata de multe tari din Uniunea Europeana, cu care avem de luptat, ne mai sta in cale si un mult prea inalt prag psihologic. Alergam in aceasta cursa grea fara ca moralul majoritatii populatiei sa fie cel mai bun. S-a produs, la noi, un fenomen grav: apasati de necazurile cotidiene provocate de criza, de teama de somaj si de grija zilei de maine, oamenii nici nu mai vor si nici nu mai pot sa priveasca mai departe de 'acum'. Dezamagirea s-a extins si o foarte mare parte a populatiei si-a pierdut elanul.
Avem vreo solutie? Da, avem. A continua cresterea, o crestere durabila, ar fi dovada ca, in economie, urcam. Si ar fi un motiv de speranta. Chiar daca, un timp, am urca pe undeva, pe la poalele muntelui, cu putin peste linia de demarcatie intre minus si plus, notata cu zero. Avem insa sanse, nu in acest an, ci in anii viitori, sa depasim linia de demarcatie si sa inregistram o crestere plus ceva mai consistenta. Si desi persista convingerea ca oamenii nu traiesc cu PIB, totusi PIB-ul este indicatorul cel mai relevant care ne arata incotro merge bunastarea societatii: in sus ori in jos. Iar un PIB cu semnul plus ne-ar da certitudinea ca tara s-a angajat in economie pe un drum care urca, fapt care ar face sa urce si moralul populatiei.
Problema e ca Romania, astazi, are nevoie de o crestere economica sanatoasa, intemeiata pe concurenta si pe eficienta. Numai ca la astfel de valori nu se ajunge – si nu vom ajunge niciodata – fara o restructurare masiva. Iata de ce, inainte de a fi reinnoite radical structurile economice, organizarea muncii si sistemul intereselor, a spera ca simpla crestere a PIB-ului mai sus de linia zero ne-ar aduce imediat un plus de bunastare ar fi o iluzie. Caci fara a insoti cresterea de restructurarea economiei, pana si un PIB cu semnul plus va fi insotit de multe semne de intrebare, daca nu chiar de descurajare, fara indoiala firesti intr-un climat de suspiciune si de pesimism intretinut de problemele de care societatea noastra inca se loveste, fara sa le fi putut rezolva pe toate in lungul timp al crizei economice. Iar aceasta realitate, cu care convietuim, face din nerabdare dusmanul cel mai periculos. Fiindca si populatia, si companiile economice, si clasa politica vor o schimbare cat mai grabnica a starii de lucruri. Iar nerabdarea e un cutit cu doua taisuri.