Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu vine nimic din urmă. Lenevim în prostie, nu mai facem nici un fel de gimnastică a minţii şi la orice insucces al fotbalului românesc băgăm reţeta justificării facile: nu mai vine nimic din urmă. Dar noi, utilizatorii clişeelor tembele, de unde venim? Din neant? Nu cumva suntem nişte bieţi netrebnici care venim tot din urmă?
Nu vine nimic din urmă. Lenevim în prostie, nu mai facem nici un fel de gimnastică a minţii şi la orice insucces al fotbalului românesc băgăm reţeta justificării facile: nu mai vine nimic din urmă. Dar noi, utilizatorii clişeelor tembele, de unde venim? Din neant? Nu cumva suntem nişte bieţi netrebnici care venim tot din urmă? Dintr-un trecut real şi puturos care condamnă la faliment prezentul? Răspunsul este evident. Dar pentru că avem şansa de a ne salva individual, prin laşitate, din păcatul
nerealizării colective privim peste umăr trecutul fără să ni-l asumăm în vreun fel.
Fotbalul nostru de partid şi de stat, fotbalul nostru cel colectivist sau sindicalist a fost condamnat să parcurgă, inevitabil, purgatoriul tranziţiei. Naştere grea, cu moaşe multe. Unele neghioabe, altele cutre. Neghioabele s-au pierdut pe parcurs. Au rămas de căruţă. Cutrele păgubesc în continuare fotbalul şi nu doar prin simpla lor prezenţă în fenomen. Au ademenit în aşternutul preacurviei din fotbal o mulţime de indivizi de aceeaşi teapă, grohăitori gata oricând să se împăuneze cu fala locală a patronului de fotbaliatori. Nu-i căutaţi neapărat pe intruşii fără vocaţie la marile cluburi. Neisprăviţii au apărut cu duiumul pe la echipele mici, pe la echipele maidanului fotbalistic, adică exact pe acolo pe unde făceau primul pas cei care altădată veneau din urmă. Fiind sărăcită provincia fotbalului, s-a ajuns inevitabil şi la depopularea centrelor de copii şi juniori care fiinţau pe lângă cluburile mai înstărite. Performanţa fotbalului juvenil a fost astfel atinsă de nulitate. Iar dacă investitorii de doi lei nu au avut cu ce să se mai fudulească aceste centre au devenit adevărate ruine. Asta acolo unde nu au fost pur şi simplu desfiinţate.
Falimentarea naturală a activităţii de formare poate avea, după cum se vede, explicaţii. Dar în nici un caz nu poate avea şi scuze. Vinovăţia este clară şi ea aparţine oamenilor care au acceptat să îşi asume responsabilităţi în conducerea fotbalului. Patronii cluburilor afiliate federaţiei pot fi obligaţi, prin statut şi regulamente, să susţină şi activitatea juniorilor. Apoi, federaţia, liga şi consiliile judeţene trebuie să reinventeze competiţiile copiilor, juniorilor şi ale echipelor de tineret. Ştiu că începuturile vor respira artificial, că în perioada pionieratului vom avea de-a face cu făcături şi fotbal în zdrenţe. Dar trebuie pornit de undeva dacă perspectiva nu se opreşte în vârful bombeului. Pe drumul lung al reinventării fotbalului crampoanele mai pot fi folosite şi în masajul nesimţirii. Fiindcă suntem noi obişnuiţi să nu acceptăm niciodată binele decât cu forţa.
Abordez acest subiect după ce am aflat din presă că "FRF va renunţa la vechiul sistem comunist de pregătire centralizată a loturilor de juniori". Mare neghiobie. Adică dărâmăm casa doar fiindcă s-a rupt patul. Pentru că acest "sistem comunist" a fost preluat de la noi de francezi. Şi la ei funcţionează foarte bine.
