Parintele Arsenie Papacioc a facut una dintre cele mai uluitoare afirmatii in legatura cu Maica Domnului; 'Avem pe Maica Domnului, daca este, atat e destul! Maica Domnului este o noua lume, Maicii Domnului ii place sa stea la capataiul durerosilor, la capataiul suferinzilor, desi stapaneste intreg cerul si pamantul. Este o enorm de mare greseala asa cum spuneam, sa nu-i ceri nimic! E foarte suparata pe acei care nu-i cer nimic'.
Observati ce-a spus marele duhovnic Arsenie Papacioc, printr-o subliniere speciala, pe care avem s-o retinem pentru binele nostru; 'Este o enorm de mare greseala sa nu-I ceri nimic Maicii Domnului. E foarte suparata pe acei care nu-I cer nimic'! Tocmai pentru ca astazi sarbatorim Adormirea Maicii Domnului si pentru ca respiram chiar in ziua cea mare de rugaciune a Maicii Domnului este important sa cunoastem in profunzime rolul ei in viata de zi cu zi. 'Maica Domnului este o noua lume' si 'ii place sa stea la capataiul suferinzilor, desi stapaneste intreg cerul si pamantul', a mai spus Parintele Papacioc si, prin asta, ne-a adus in fata un mod de a privi catre Maica Domnului si unul de a relationa cu ea in viata obisnuita. Toti marii preoti stiu ca Maica Domnului sta langa cei deznadajduiti, langa cei ce sufera, langa cei ce plang, langa cei nefericiti si langa cei pierduti printre valurile experientei lor omenesti. Toti marii preoti stiu ca Maica Domnului sfarseste prin a 'sta', poate chiar suparata, asa cum a spus parintele Papacioc, cand omul deznadajduieste, fara a-I cere nimic, fara a-I cere ajutorul. Inconstient de puterea, de frumusetea si de posibilitatile de ajutor ale Maicii Domnului, omul se poate pierde in propriile-I abisuri emotionale, in durerile pe care nu le poate pansa nimeni pe lumea asta, fara ca el sa stie, sa inteleaga si sa recunoasca 'prezenta vie a Maicii Domnului', care intervine atunci cand I se cere.
A cere ajutorul cand ai nevoie de el este ceva obisnuit in viata omeneasca. 'A cere' se intampla intotdeauna inainte de 'a primi'. A cere inseamna a fi constient ca ai nevoie de lucrul pe care il ceri. A cere presupune, in acelasi timp, si a crede ca poti fi ajutat. Poti sa ramai insetat daca nu ceri un pahar cu apa cuiva, care poate cu siguranta ca ti-l ofere. Dar, daca nu nu esti constient de starea de sete sau daca ti-e sete, dar plangi pentru ca nu ai apa si nu ceri apa, in acelasi timp, pentru ca nu crezi ca cineva poate sa-ti aduca apa, ai o problema. Maica Domnului poate sa ne aduca apa atunci cand ne este sete, dar noi nu suntem intru totul constienti de asta. Duhovnicul a 'vazut' in Duh, insa, starea de Regina a Maicii Domnului, Regina Cerului si a Pamantului, care asteapta ca noi sa cerem apa cand ne este sete si, in acelasi timp, sa constientizam puterea ei de a ne-o oferi. Simpla noastra rugaciune catre Maica Domnului, simpla cerere in clipa de deznadejde, simpla asteptare increzatoare ne deschide sufletele, mintile si emotiile catre acele nivele de existenta inalte pe care ajutorul – in cazul de fata al Maicii Domnului – este posibil si sigur.
Mult prea ocupati cu existenta noastra fizica, mult prea coborati in materie, mult prea inchisi intre zidurile aparent de neanvins ale materilitatii noastre nu avem ochi, urechi si nici alte mijloace de perceptie pentru lumea in care Maica Domnului continua sa ne insoteasca. Daca ea este suparata pe noi, atunci este suparata doar pentru ca nu-I cerem nimic si, prin aceasta, ne autoprivam de ajutorul ei, dar si de intelegerea si de comuniunea noastra cu puterile cerului. Deznadejdea tradeaza o stare de epuizare interioara a credintei noastre in lumea Egoului, in lumea materiala, a carei putere nu ne poate rezolva problemele. Ca un act firesc, in orice stare de deznadejde, in orice stare in care lumea exterioara nu ne poate implini nevoile, dorintele sau asteptarile, noi ne putem intoarce privirea, cugetul, dar mai ales inima catre Maica Domnului. Ea este 'insasi noua lume' ce ne imbratiseaza si ne dovedeste ca 'a adormit', dar nu pentru spirit, ci pentru trup. Maica Domnului este vie, iar aceia ce s-au rugat ei constant, zi de zi, nu doar de ziua Maicii Domnului (desi rugaciunea unui intreg popor intr-o asemenea zi ar fi mantuitoare pentru el), vor primi raspunsuri care dovedesc ca ea este cu adevarat 'Regina Cerului si a Pamntului'. Avem, poate, sa ne recuperam credinta in lumea vie a Maicii Domnului, sa ne intoarcem inimile catre ea, s-o iubim si, in acelasi timp, sa-I cerem ceea ce avem nevoie. Caci ea este puterea celor deznadajduiti, alinarea celor ce plang si binecuvantarea celor ce o cred in ea si o iubesc!