x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De ce-i sigur că euro și dolarul ajung la 1 la 1?

De ce-i sigur că euro și dolarul ajung la 1 la 1?

de Ionuț Bălan    |    18 Mar 2015   •   12:21

Euro s-a depreciat până la 1,0462 dolari, nivel anticipat în urmă cu multă vreme. Ultima referire la pragul de 1,05 dolari a fost făcută în articolul “Elveția renunță la pragul minim pentru franc și-i permite dolarului să se aprecieze” apărut pe Blogu’ lui Bălan.

Dar dacă euro s-a plasat în jurul a 1,05 dolari nu-i obligatoriu să ajungă la mult trâmbița cotă de 1 la 1. Haideți să analizăm programele de relaxare cantitativă (quantitative easing – QE). În Statele Unite s-a luat o cantitate de aur în “leasing” și pe baza activulul monetar închiriat s-au emis, , în contrapartidă, dolari. Iar în situația în care masa bănească de dolari s-a înmulțit semnificativ era firesc ca biletul verde să se deprecieze față de euro.

În Europa însă, în măsura în care QE va fi făcută din rezervele minime obligatorii (RMO), dacă masa monetară nu se majorează, nu ar exista aceleași motive de depreciere ca în SUA. Sigur că RMO în zona euro reprezintă doar 1% din depozitele sub doi ani. Totuși, sunt multe țări europene cu active mari, situate la peste 100% din PIB, în spatele cărora stau pasive apreciabile. Deci, în cifre absolute, suma e mare.

Mai mult decât atât, eurolandul e suprafiscalizat. Adică, mediul de afaceri prost nu prea permite companiilor să ia credit de la bancă finanțat cu bani din QE, să-l investească și să iasă în câștig. Ceea ce înseamnă că e posibil ca Banca Centrală Europeană să nu-și realizeze integral plafonul de QE.

Iată așadar de ce ar exista motive de îndoială că euro și dolarul vor ajunge la 1 la 1. Atenție însă, această posibilitate există, deranjată e doar siguranța cu care e dată atingerea pragului având în vedere elementele enumerate.

O ultimă precizare. Pentru că nu se mai aude nimic de Planul Juncker, menit să canalizeze resursele financiare către economia reală, e puțin probabil să asităm la o relaxare fiscală. Respectivul program ar fi permis-o majorare volumului de business și, implicit, a bazei de impunere, ceea ar fi putut induce scăderea taxelor și impozitelor.

×