Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum ar trebui să reacţionăm în România faţă de măsuri selective ale ţărilor bogate din UE de atragere a forţei de muncă de înaltă calificare, mai ales în industria IT?
Fiind la Strasbourg am fost solicitat de ARD, care este unul dintre principalele posturi de televiziune din Germania, să comentez decizia companiei Nokia de a muta o uzină de la Bochum la Cluj-Napoca.
Sunt de înţeles teama şi suferinţa celor care sunt pe cale să-şi piardă slujbele la Bochum. În acelaşi timp însă să nu uităm ce s-a întâmplat în ţările postcomuniste în primul deceniu al tranziţiei: milioane de cetăţeni au fost nevoiţi să-şi caute noi locuri de muncă, uneori în condiţii extrem de vitrege.
Dar ceea ce miră este modul în care unii politicieni germani prezintă cazul Nokia. Afirm aceasta, întrucât, indiferent de înclinaţia ideologică asumată de un politician democrat, factorul determinant al unei decizii antreprenoriale îşi are originea în logica pieţelor, care este şi cea a Uniunii privită ca o piaţă unică. Chiar şi atunci când considerente sociale intră în evaluarea situaţiei, logica pieţei obligă la analiza cost-beneficiu prin prisma profitabilităţii. Mai ales când competiţia este judecată din perspectiva globală. Iar expresia folosită de unii politicieni germani, ce critică "capitalismul nomad", nu schimbă datele problemei în mod fundamental.
În plus, Germania are cea mai puternică economie din Uniune şi este principalul exportator al UE. Anul trecut exporturile germane au crescut cu peste 8% şi Germania înregistrează surplusuri comerciale majore cu ţările din Europa Centrală şi de Răsărit, inclusiv cu România. Pieţele din aceste ţări sunt importante pentru companiile care produc în Germania, pentru numeroase dintre locurile de muncă de acolo. Dacă politicieni germani reacţionează astfel, ce să aşteptăm atunci de la omologi ai lor, de pildă, din Italia? Este notorie relocalizarea masivă efectuată de firme italiene, care şi-au mutat facilităţi de producţie spre Est, inclusiv în România.
Ce surprinde, totodată, este mesajul interpelării lui Juan Manuel Barroso, ca şef al Comisiei Europene, în Parlamentul European. S-a făcut astfel o legătură între decizia grupului Nokia şi utilizarea de România a fondurilor UE – că unele fonduri ar fi fost utilizate ca o formă de concurenţă neloială, pentru a mări atractivitatea zonei în care investeşte Nokia. Această punere a chestiunii este cel puţin curioasă. Fiindcă fondurile structurale (de preaderare şi de aderare) sunt nu numai o expresie a solidarităţii între ţările UE şi o materializare a politicii de coeziune la nivelul Uniunii. Drept este că ele pot fi văzute ca o subvenţie generală acordată de UE ţărilor membre cele mai sărace. Să înţelegem oare că cei care leagă decizia grupului Nokia de fonduri structurale şi de coeziune invocând o "concurenţă neloială" recuză politica regională a Uniunii? Ar trebui, prin urmare, ca oraşe din România, ţara întreagă, să înceteze să-şi dezvolte infrastructura (drumuri de centură, aeroporturi etc.), pentru a nu fi acuzate că practică astfel concurenţa neloială? Dar landuri ale Germaniei nu au beneficiat de fonduri UE? Sau cum ar trebui să reacţionăm în România faţă de măsuri selective ale ţărilor bogate din UE de atragere a forţei de muncă de înaltă calificare, mai ales în industria IT?
Eu cred că economia de piaţă nu trebuie să fie o junglă (şi nu sunt un fundamentalist al pieţei). Cred totodată că raţiuni sociale au un rol important de jucat în formularea unei politici publice şi că lumea corporatistă nu trebuie să derobeze de la răspunderi sociale. Dar cred şi că politicienii, dincolo de emoţii fireşti şi de compasiune faţă de semenii lor, trebuia să-şi păstreze cumpătul. Fiindcă nu există economie reală, locală sau naţională care să nu aibă failibiliaţi şi în care, oricât credem în justiţie socială, nu este posibil ca toţi cetăţenii să fie câştigători, în acelaşi timp, în acelaşi loc, mereu.
P.S. Ironia face ca Bochum să fi acordat grupului Nokia o serie de facilităţi fiscale pentru uzina respectivă... Vedem deci cât de întortocheate sunt drumurile concurenţei înăuntrul Uniunii. De notat este că în Frnakfuerter Allgemeine Zeitung de joi, 17 ianuarie, se poate citi: "Forţa de muncă tânără din România are o pregătire de la bună la excelentă, numeroşi sunt cei care vorbesc engleza, iar legislaţia muncii este printre cele mai liberale din UE..." (p.3).
Sunt de înţeles teama şi suferinţa celor care sunt pe cale să-şi piardă slujbele la Bochum. În acelaşi timp însă să nu uităm ce s-a întâmplat în ţările postcomuniste în primul deceniu al tranziţiei: milioane de cetăţeni au fost nevoiţi să-şi caute noi locuri de muncă, uneori în condiţii extrem de vitrege.
Dar ceea ce miră este modul în care unii politicieni germani prezintă cazul Nokia. Afirm aceasta, întrucât, indiferent de înclinaţia ideologică asumată de un politician democrat, factorul determinant al unei decizii antreprenoriale îşi are originea în logica pieţelor, care este şi cea a Uniunii privită ca o piaţă unică. Chiar şi atunci când considerente sociale intră în evaluarea situaţiei, logica pieţei obligă la analiza cost-beneficiu prin prisma profitabilităţii. Mai ales când competiţia este judecată din perspectiva globală. Iar expresia folosită de unii politicieni germani, ce critică "capitalismul nomad", nu schimbă datele problemei în mod fundamental.
În plus, Germania are cea mai puternică economie din Uniune şi este principalul exportator al UE. Anul trecut exporturile germane au crescut cu peste 8% şi Germania înregistrează surplusuri comerciale majore cu ţările din Europa Centrală şi de Răsărit, inclusiv cu România. Pieţele din aceste ţări sunt importante pentru companiile care produc în Germania, pentru numeroase dintre locurile de muncă de acolo. Dacă politicieni germani reacţionează astfel, ce să aşteptăm atunci de la omologi ai lor, de pildă, din Italia? Este notorie relocalizarea masivă efectuată de firme italiene, care şi-au mutat facilităţi de producţie spre Est, inclusiv în România.
Ce surprinde, totodată, este mesajul interpelării lui Juan Manuel Barroso, ca şef al Comisiei Europene, în Parlamentul European. S-a făcut astfel o legătură între decizia grupului Nokia şi utilizarea de România a fondurilor UE – că unele fonduri ar fi fost utilizate ca o formă de concurenţă neloială, pentru a mări atractivitatea zonei în care investeşte Nokia. Această punere a chestiunii este cel puţin curioasă. Fiindcă fondurile structurale (de preaderare şi de aderare) sunt nu numai o expresie a solidarităţii între ţările UE şi o materializare a politicii de coeziune la nivelul Uniunii. Drept este că ele pot fi văzute ca o subvenţie generală acordată de UE ţărilor membre cele mai sărace. Să înţelegem oare că cei care leagă decizia grupului Nokia de fonduri structurale şi de coeziune invocând o "concurenţă neloială" recuză politica regională a Uniunii? Ar trebui, prin urmare, ca oraşe din România, ţara întreagă, să înceteze să-şi dezvolte infrastructura (drumuri de centură, aeroporturi etc.), pentru a nu fi acuzate că practică astfel concurenţa neloială? Dar landuri ale Germaniei nu au beneficiat de fonduri UE? Sau cum ar trebui să reacţionăm în România faţă de măsuri selective ale ţărilor bogate din UE de atragere a forţei de muncă de înaltă calificare, mai ales în industria IT?
Eu cred că economia de piaţă nu trebuie să fie o junglă (şi nu sunt un fundamentalist al pieţei). Cred totodată că raţiuni sociale au un rol important de jucat în formularea unei politici publice şi că lumea corporatistă nu trebuie să derobeze de la răspunderi sociale. Dar cred şi că politicienii, dincolo de emoţii fireşti şi de compasiune faţă de semenii lor, trebuia să-şi păstreze cumpătul. Fiindcă nu există economie reală, locală sau naţională care să nu aibă failibiliaţi şi în care, oricât credem în justiţie socială, nu este posibil ca toţi cetăţenii să fie câştigători, în acelaşi timp, în acelaşi loc, mereu.
P.S. Ironia face ca Bochum să fi acordat grupului Nokia o serie de facilităţi fiscale pentru uzina respectivă... Vedem deci cât de întortocheate sunt drumurile concurenţei înăuntrul Uniunii. De notat este că în Frnakfuerter Allgemeine Zeitung de joi, 17 ianuarie, se poate citi: "Forţa de muncă tânără din România are o pregătire de la bună la excelentă, numeroşi sunt cei care vorbesc engleza, iar legislaţia muncii este printre cele mai liberale din UE..." (p.3).
Citește pe Antena3.ro
