De la discriminarea stat-privat, la „discriminarea clientelara"

Multi s-au repezit sa-l amendeze pe domnul Plaiasu, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice si presedinte al Agentiei Nationale de Administratie Fiscala(...)

(...) pentru declaratia facuta, de curand, ca problema domniei sale este sa nu creasca arieratele la companiile private, intrucat „la cele de stat trebuie judecat altfel, pentru ca acolo sunt si chestiuni sociale". Halal economie de piata, au sunat incriminarile, cu asemenea abordare care imparte firmele in doua categorii: cele private, carora li se cere sa respecte normele economiei de piata si cele de stat, care nu au respectat nimic.

Gresita, insa, o asemenea taxare a domnului Plaiasu. Domnia sa n-a spus decat adevarul! Asa si este economia romaneasca, ce se da „de piata": firmele sunt intr-adevar impartite in cele obligate si in cele neobligate sa urmeze regulile si criteriile economiei de piata.

De ce ar fi criticat cel ce vorbeste despre o asemnea discriminare, de vreme ce in practica se face respectiva discriminare! Dimpotriva, acesta este de laudat, deoarece vine si ne spune verde-n fata ca se face astfel de discriminare pentru ca asa se gandeste si asa este stabilit in cercurile conducatoare.

Ca este fireasca ori nu o asemenea discriminare intr-o economie de piata sau ca mai poate fi vorba ori nu de concurenta loiala in conditiile acestei discriminari este o cu totul alta problema! O problema de dezbatut pe la colocvii si simpozioane! Adica o pierdere de timp, in masura in care discriminarea opereaza si se prelungeste in practica. Eventual, putem doar sa intelegem astfel de ce Romania nu este economie de piata si de ce pretentia de a obtine acest statut din partea Uniunii Europene este nejustificata. Si putem sa nu ne mai miram - daca se mai mira cumva cineva! - de ce Romania se afla unde se afla in dezastru moral, incertitudine economica si clivaj social.

Un singur lucru este de reprosat domnului Plaiasu, caci daca tot s-a decis sa spuna adevaruri macar sa nu fi facut omisiuni. Domnia sa a uitat sa mentioneze ca discriminarii in functie de forma de proprietate i se adauga, in economia romaneasca, ceea ce s-ar putea numi „discriminarea clientelara". Mai concret, marea toleranta a autoritatilor romane fata de rau-platnici se extinde nu numai asupra companiilor de stat, ci si asupra societatilor private cu acoperire politico-clientelara. Acestea din urma sunt tratate si ele, „altfel"! Dupa ce s-au inspirat de la cele de stat, s-au molipsit total si de mult le imita in neplati, sunt considerate ca fiind, si ele, „mai egale" decat celelalte firme private. Oare si in cazul lor „sunt chestiuni sociale"? Sau altul este motivul?! Pana vreo cercetare (fiscala sau penala) va aprofunda motivele, putem sugera unul care se releva prin insusi efectul social. In timp ce romanii, cu milioanele, saracesc mereu si mereu, o ceata de „primii intre egali" huzuresc in vile si limuzine de lux, imbogatindu-se din furturi si jafuri, atatea si atatea reprezentand nimic altceva decat devalizarea banului public prin neplata, in vazul tuturor, a obligatiilor fiscale.