Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
BNR a luat fiinţă în 1880 ca o bancă de “scompt şi circulaţiune”, ceea ce-i permitea să scadă pe 1 aprilie 1931 taxa scontului de la 9% la 8% şi rata împrumuturilor pe efecte publice de la 10% la 9%. Comunicatul de la precedenta criză arată că micşorând taxa scontului, e ca şi cum banca centrală ar scădea acum dobânda de politică monetară, alături de rata la facilităţile de creditare (lombard).
Dar marea deosebire între decizii e că atunci dobânda-cheie era efectivă. După ce BNR taxa mai puţin o bancă pentru a-i reesconta un efect de comerţ (cambie, bilet la ordin), banca îi oferea mai ieftin lichiditate negustorului care o solicita.
Şi dacă tot am adus vorba de lichiditate, în zilele noastre e greu de spus de ce băncile se mai numesc comerciale din moment ce nu mai prezintă efecte de comerţ la reescont, ci se refinanţează doar cu efecte publice - titluri de stat -, pe care băncile centrale nu le iau în proprietate, cum făceau odinioară cu cambiile.
Probabil că ele şi-au zis că, faţă de perioada interbelică, băncile comerciale au suficientă expertiză să-şi administreze activele şi au decis doar să vegheze prin norme prudenţiale şi să se deconecteze de economia reală. Pe vremuri, băncile nu erau atât de interconectate în cadrul sistemelor financiare şi principala lor activitate era să le administreze clienţilor economisirile, nu să raporteze Fiscului că se spală bani, fiindcă, în definitiv, aceştia intrau tot în economia reală.
În prezent însă lucrurile s-au schimbat, spălarea de bani e legată strâns de îngreunarea poverii fiscale şi de globalizare, ceea ce arată cât s-au politizat economiile. Fiscalitatea opresivă distruge concurenţa şi face din marketing principalul vehicul de vânzări, fiindcă nu mai contează ce îşi doreşte clientul, ci ce îşi permite firma suprataxată să-i ofere.
Iar asta se vede bine în contextul actual în care finanţarea e legată doar de titlurile de stat, nu de hârtii comerciale private. De ce are statul întâietate? Fiindcă el ar avea cel mai mic risc, dat de ratingul suveran. Adică, prin procesul electoral, indiferent cum e el structurat, alegi statul, cel mai prost administrator, dar marketingul ţi-l vinde ca fiind cel mai bun. Chiar aşa, de ce cu hârtii comerciale cărora li se atribuie rating suveran nu se poate obţine finanţare? De ce doar Banca Angliei îşi permite?!
E clar că odată cu politizarea economiei, în prim plan e propulsată finanţarea deficitului bugetar, şi nu a economiei private. Mai mult, titlurile de stat au regim fiscal special faţă de acţiuni şi opţiuni. De ce nu-i impozitat şi câştigul lor, ci sunt considerate principala garanţie când se refinanţează băncile de la banca centrală? Pentru că ele finanţează deficitul rezultat din proasta gestiune politică. Şi astfel politicienii forţează încrederea în ei, indiferent de ceea ce fac.
Citește pe Antena3.ro
