Deficitul de cont: inexactitati

Cel mai comentat rezultat economic al anului 2003 este cresterea spectaculoasa a deficitului de cont curent; fata de 2002, deficitul a sporit cu cca 80%, la peste 2,9 miliarde euro.

Ca procent din PIB, aceasta inseamna in jur de 6%. Aceasta cifra este sub cea anticipata acum cateva luni, de 6,5%, dar peste cele din 2000 si 2001. Privind nivelul deficitului de cont curent se impun unele clarificari pentru a inlatura confuzii importante. S-a afirmat, astfel, de catre un inalt oficial guvernamental ca finantarea deficitului de cont curent s-a realizat prin investitii straine directe si transferuri private (inclusiv de la romanii care muncesc in strainatate). Aceasta afirmatie contine mai multe inexactitati. Una este, simplu, factuala: mai mult de jumatate din deficitul de cont curent al Romaniei s-a finantat in 2003 prin indatorare externa, chiar daca nu, prevalent, pe termen scurt. A doua inexactitate este de interpretare: transferurile private din strainatate, care au crescut foarte mult in ultimii ani, finanteaza deficitul comercial si contribuie, astfel, la diminuarea (nu la finantarea!) deficitului de cont curent. Acesta din urma trebuie sa fie finantat intr-o forma sau alta: fie prin investitii straine in Romania (ca fluxuri autonome), fie prin fonduri imprumutate, care maresc datoria externa, publica si privata.

Ministrul Finantelor, domnul Mihai Tanasescu, a remarcat ca un nivel al deficitului de cont current de 5,5%-6% din PIB este firesc pentru nevoile economiei romanesti in anii ce vin si ca ar fi sustenabil. Aceasta afirmatie nu poate avea greutate daca nu este insotita de precizari necesare. Un nivel de peste 6% al deficitului de cont curent nu este in sine periculos, daca finantarea se face preponderent prin investitii straine directe. Se poate imagina si situatia in care finantarea se face prin imprumuturi contractate de sectorul public si privat pentru investitii exceptionale, care sa potenteze mult capacitatea de export - astfel incat sa se poata rambursa fara dificultati imprumuturile. La noi, lucrurile nu stau intocmai. De aceea exista temei in intrebarea: este un deficit de peste 6% din PIB sustenabil, in conditiile date?

Privatizari masive pot mari temporar ponderea investitiilor straine in finantarea deficitului de cont curent, dar ele pun in fata autoritatii publice exigente severe privind utilizarea fondurilor obtinute din vanzarea activelor de stat. A folosi acesti bani pentru nevoi de consum sau pentru investitii publice neprofitabile nu poate avea consecinte faste. Iar teza ca, intrucat Romania are o datorie externa mica, putem sa ne indatoram fara probleme este iresponsabila, daca nu se tine cont de viteza de indatorare, de capacitatea de a raspunde unor socuri externe adverse, de ce faci cu banii imprumutati, daca ai rezerve suficiente etc. Anii ‘90 sunt pilduitori din acest punct de vedere. Liberalizarea contului de capital, fie si graduala, complica si ea analiza indatorarii externe in masura in care entitati publice si private vor angaja imprumuturi externe tot mai mult.

Teoretic, un deficit comercial mare poate fi finantat prin incasari nete masive din turism si transferuri private substantiale; s-ar putea ajunge chiar la surplus al contului curent si marirea rezervelor Bancii Centrale fara contractarea de imprumuturi externe. Dar aceasta nu este realitatea Romaniei.

Sa tragem linie. Deficitul de cont curent din 2003 nu pare excesiv in raport cu cifre corespondente din tari europene ce intra in UE in acest an. Dar aceasta constatare nu poate linisti. Esential este cum reusim sa finantam deficitele, daca serviciul datoriei externe ramane intre limite rezonabile, daca indatorarea externa pe termen scurt nu devine excesiva (astfel incat sa declanseze o criza de lichiditate), daca exporturile noastre ilustreaza o legatura pozitiva cu resursele imprumutate din exterior etc. Asemenea circumscrieri reprezinta camp de meditatie si actiune pentru cei care gestioneaza finantele publice, politica monetara si politica de curs de schimb autohtone.