Democratia de la metrou

S-a spus si s-a scris in aceste zile ca perioada Ceausescu n-ar fi creat nici un instrument democratic. Chiar de la inceput tin sa ma ridic hotarit impotriva unei astfel de afirmatii. Nu e adevarat! Fostul regim se poate mindri cu unul dintre cele mai bune organisme democratice din lume: metroul bucurestean. Priviti peretii statiilor, ai pasajelor si ai intrarilor, priviti scarile si va veti convinge! In timp ce ziarele si radioteleviziunea se intrec in a fi, prin revelatiile din viata intima a familiei Ceausescu, un fel de Paris Match intors pe dos, strabatind, dupa glorioasa epoca a reportajelor de la Fabrica de cabluri, pe cea, nu mai putin glorioasa, a reportajelor de la Palatul Primaverii, aici, in metrou, multimea de afise, de lozinci scrise cu o creta fara moarte, de va trebui darimata toata statia ca sa fie sterse, de publicatii doar dactilografiate, de caricaturi simpatice, de manifeste si programe ale partidelor politice nou-infiintate, se desfasoara plenar spectacolul democratiei absolute.

Tot ceea ce societatea omeneasca si-a dorit in materie de pluralism poate fi intilnit de cum ai facut primii pasi pe scarile care duc sub pamint: confruntarea deschisa a punctelor de vedere, exprimarea adevarului, triumful celui mai bun. Iata de ce, plecind de la aceasta realitate, supun atentiei ziarelor independente propunerea de a include de indata, la rubrica de prezentare a publicatiilor aparute in tara, ca punct separat, si o revista a dezbaterilor de idei din metroul bucurestean. Si dat fiind ca mai cred in puterea exemplului personal, voi face eu primul pas. Voi prezenta pe larg pentru inceput unul dintre cele mai interesante elemente democratice din reteaua metroului nostru: Pasajul Universitatii.

La loc de frunte se situeaza Independentul, ziar al dezbaterilor libere. Batut la masina, el poate fi citit numai mergind spre metrou. Si nu oricum, ci tinind dreapta, dupa ce-ai coborit scarile de la Universitate. Nu de altceva dar, am uitat sa spun, ziarul respectiv e difuzat prin lipirea pe zid. Din aceasta cauza, ma vad obligat sa vorbesc, referindu-ma la spatiu, nu de un anume numar de pagini, ci de un anume numar de metri. Asadar, in Pasajul Universitatii apare Independentul, ziar al dezbaterilor libere, in lungime de aproximativ cinci metri. Articolele acestei publicatii imi plac foarte mult. Sunt limpezi, taioase si, mai ales, exprima mult mai mult decit neamurile sale tipografiate intrebarile noastre, ale tuturor. Pe zidul opus poate fi citit, in tinuta tiparita, Liberalul, organ al Partidului National Liberal. Ori de cite ori trec pe linga el am o mica tresarire... Seamana atit de mult prin forma si continut cu Liberalul de dupa razboi, interzis in 29 noiembrie 1947, ca ma astept s-aud pe cei din jurul meu vorbind de iminenta proclamare a RPR. Inaintea Independentului si dupa Apelul Partidului National Taranesc, devenit crestin-democrat cu litera mica, dupa un set de caricaturi, dintre care una il are drept subiect pe Dinu Sararu, dupa o poezie (proasta) a unei tinere din Botosani, care "a venit cu tot sufletul aici", poate fi citita polemica dusa pe cont propriu de domnul Florian Nicolaescu, salariat la Centrala Industriei Sticlei si Ceramicii Bucuresti, cu Consiliul Frontului Salvarii Nationale, cu Adevarul si cu Televiziunea Romina. Ea contine, pe scurt: un articol privind acapararea presei de catre Consiliu, precum si un numar de telegrame adresate, prin posta, de catre autor, sus-numitelor institutii. In paranteza fie spus, domnul Florian Nicolaescu scrie bine. Daca nu-i vorba de un pseudonim, salut in persoana sa pe un debutant deosebit de inzestrat.

Ca orice democratie care se respecta, Pasajul Universitatii lasa liber dialogul de idei. Punctele de vedere exprimate pe ziduri sunt, la rindul lor, confirmate sau contrazise pe loc. Domnul Florin Nicolaescu isi nuanteaza opinia batuta la masina in ce priveste monopolul presei scrise si verbale. Intr-o nota de subsol adaugata ulterior, el isi cere scuze Rominiei libere dupa lectura articolelor "Noi n-am uitat" si "Nevoia de opozitie". Cum era de asteptat, sunt si polemici. Unele cu punctele de vedere aparute in Pasaj. De-a latul Manifestului Federatiei Tineretului Liber, cineva si-a expus cu pixul propria platforma: "Huideooo!". Altele, cu punctele de vedere aparute in presa independenta, fosta centrala. Un interviu acordat de domnul Silviu Brucan Agentiei France Presse si reprodus de ziarele noastre a fost decupat, lipit de zid si supus unei polemici inversunate: "Vorbesti pe nedrept in numele eroilor Revolutiei!". Evident, fiecare spune ce-l doare. In spatiul ramas alb de sub telegrama adresata Adevarului de domnul Florian Nicolaescu cineva a precizat cu stiloul: "Ofiter de securitate Mindru Gheorghe, te caut oriunde esti". Textul poate fi citit si sub Apelul Partidului National Democrat. Ceea ce ma intareste in convingerea ca numitul Mindru Gheorghe constituie o preocupare de prim-rang a autorului.

Cum ai ajuns la Pasaj dinspre Universitate, poti citi sus, pe zid, afisul: "Ne place sfirsitul epocii Ceaus... Nu ne place insa cum incepe noua epoca...". Cineva a trecut dedesubt cu pixul: "F.F. Corect". Trebuie precizat ca afisul se afla la vreo doi metri inaltime. Ceea ce ma face sa cred ca acest superb dialog de idei a avut neaparat nevoie de scara.

P.S. Calatorind cu metroul am auzit o suava doamna zicind: "Auzi, draga, de ce fac astia Partidul National Taranesc la Bucuresti si nu la tara?". Tableta publicata in revista Magazin din 20 ianuarie 1990

Atentie, redactori-sefi!

In anii dinaintea primului razboi mondial, Arghezi se definea prin trei elemente: era germanofil, rusofob si adversar al lui C. Mille. In numarul din 29 martie 1915 al Cronicii, el il ataca din nou (a cata oara?) pe directorul Adevarului. Pricina o reprezinta portretul elogios facut lui C. Mille, intr-o revista, de un subordonat al domniei sale. Campania lui Arghezi impotriva marelui ziarist e nedreapta. Ca orice ofensiva dusa insa de un mare scriitor, ea lasa in urma nu numai cadavrele celor impunsi mortal cu penita, dar si veritabile perle. In cazul de fata, e vorba de avertismentul lansat de Arghezi la adresa redactorilor-sefi si directorilor ajunsi la o oarecare notorietate: "Inima unui director de ziar se dobindeste dupa un tipic. De ajunsu-i sa admiti in principiu ca tot ce izvoraste dintr-insul, de la fecale pina la articolele de fond, e admirabil si nemuritor, si zilnic sa-i marturisesti directorului aceasta nestramutata credinta". Valabil, dupa Arghezi, pentru relatia: jurnalist - director. Valabil si pentru relatia de azi: director - patron. Dupa opinia noastra

LUMEA PRIN CARE TREC

Nu e vorba de ziarul lui Caragiale Asezandu-ma la masa de la B.A.R., imi agata privirea titlul de pe cotorul unei publicatii legate: Gazeta Poporului, 1888. Din cate stiu, ziarul liberal care l-a sedus pe Caragiale (foto) (doar pentru cateva luni doar, pana si-a dat seama ca nu iese nimic) si-a facut aparitia prin 1892. Ma rog, poate m-am inselat. Nu, nu m-am inselat. Gazeta Poporului e un saptamanal literar scris si tiparit la Timisoara. Destul de plicticos. Ca toata presa de provincie la vremea respectiva.

NIMIC NU SE PIERDE

 Fotografie de prin anii ’50. Nicolae Ceausescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Emil Bodnaras, la o aplicatie militara. Nicolae Ceausescu e in tinuta militara, pentru ca e ministru adjunct al Fortelor Armate, sef al Directiei Superioare Politice a Armatei Â