Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astăzi se reia campionatul. Debutul unui nou sezon în chinuiala fotbalistică din Liga lui Mitică nu ar fi fost la el acasă dacă nu ar fi fost acompaniat, festiv şi definitoriu, de un oarece damf de troacă, de un orişice scandal. Penalizarea echipei Pandurii Tg. Jiu pentru neplata unei vechi datorii către Dinamo a încins tărâţa. Ortacii lui Marin Condescu au fost repauzaţi prin suspendarea dreptului de a juca în campionat. Şi n-ar fi plâns nimeni de mila săracilor din Vale fiindcă, oricum, ei se bat cu şanse mari doar pentru trofeul retrogradării. Alta-i beleaua. Neprezentarea Pandurilor la joacă face scor de masă verde şi victorie fără transpiraţie în favoarea gălăţenilor. Adică în favoarea nesimţiţilor care, în turul campionatului, s-au cocoţat cu tupeu maxim în fruntea clasamentului. Adică în favoarea unor neica-nimeni care s-au tolănit obraznic pe o poziţie numai bună pentru alţi fuduli ai campionatului, cu mult mai osânzaţi decât bieţii ăia de gălăţeni. Şi, de aici, scandalul. Pentru că, nu-i aşa?, afrontul unui asemenea favor nu poate fi trecut cu vederea de asaltaţii grandomaniei. Contestarea deciziei de sancţionare a Pandurilor forţează demonstraţii bine articulate în logica viciului. Dar total absurde în raport cu normalitatea de drept. Altfel spus, revoltaţii susţin că ceea ce e corect în teorie nu este neapărat corect şi în fapt. Că o decizie absolut regulamentară nu poate fi interpretată decât ca mânărie ordinară atunci când ea deranjează un sistem guvernat în mod curent doar de aranjamente care de care mai frauduloase. Astfel, pledoariile celor care contestă suspendarea echipei Pandurii Tg. Jiu şi implicit avantajul Oţelului Galaţi se transformă, fără voie, într-un denuţ viguros al corupţiei din fotbal. Fiindcă regulamentul este clar. Datoriile neonorate ale unor echipe faţă de propriii jucători, faţă de partenerii de competiţie sunt indiscutabil sancţionabile. Dar, după cum bine se ştie, nu sunt multe echipele care nu înregistrează astfel de datorii. Iar despre sancţiuni nu prea a auzit nimeni. Pentru că liga, prin comisiile pe care le păstoreşte, tratează orice reclamaţie cu îngăduinţă bine întreţinută. Amânarea soluţionării unor litigii până la plictis şi aranjamentele perverse au ferit cluburile de sancţiuni drastice. De aceea surpriza unei decizii corecte provoacă acum stupoare şi revoltă. Surpriza, caracterul de unicat al deciziei cu care s-a împopoţonat liga, îi mai scoate cât de cât din penibil pe revoltaţi. Dar penibilul redevine viguros şi este afişat în toată splendoarea lui atunci când împricinaţii dezvoltă teoria conform căreia victoria Oţelului la masa verde ar decide hotărâtor câştigarea campionatului. Fiindcă Oţelul şi-a creat avansul cu care a încheiat returul prin joc. Fiindcă, cel puţin teoretic, Oţelul ar fi putut cîştiga meciul cu firavii de la Tg. Jiu şi pe terenul de joc. Şi, atunci, teoria conspiraţiei se şubrezeşte până spre anulare. Ea capătă mai degrabă caracterul unei scuze în pregătire. Aşa, pentru orice eventualitate. Apoi, îmi place să constat că mârâitul ameninţător cu care este tratată liga şi preşedintele ei vine tocmai dinspre dulăii care până acum au ros cu spor osul favorurilor ligiste. Îmi place să aflu că susţinătorii cei mai vocali ai preşedintelui iubit sunt gata să prelucreze osanaua în înjurătură. Şi mi-ar mai plăcea ca furia lor să fie durabilă. De nepotolit. Fiindcă la furie omul mai vorbeşte şi fără cenzură. Iar dacă familiştii fotbalului vor vorbi fără cenzură, vorba lor poate deveni cel mai viguros denunţ al corupţiei din fotbal.
